Acasa » Atitudine » Optimism » 25 de lucruri pe care să le faci până la 30 de ani

25 de lucruri pe care să le faci până la 30 de ani

Poate că sună naiv, dar în ziua în care am împlinit 26 de ani, m-am trezit complet panicată. Am avut teribila realizare că mă apropii cu paşi repezi de vârsta de 30 de ani, iar din lista mea de experienţe pe care mi-aş fi dorit să le trăiesc până la marele 3-0, încă lipseau destul de multe. Unde s-a dus timpul, când au trecut anii? După câteva momente am reuşit să îmi adun gândurile şi am ajuns la concluzia că timpul nu este pierdut! Pe lângă faptul că lista mea începută pe vremea când eram doar o adolescentă a “suferit” modificări, mi-am dat seama cât de uşor este, de fapt, să am parte de experienţele dorite, pe care le consider de neratat în această perioadă a vieţii mele. Le împărtăşesc cu tine mai jos, şi dacă vrei să le recreezi şi tu, te asigur că vei trăi sentimente de eliberare, împlinire, iubire şi regăsire de sine, precum şi un flux crescut de energie.

 

  • Învinge-ţi o teamă. Sari cu paraşuta, înoată cu rechinii sau ţine un păianjen în palmă!
  • Pariază într-un joc de noroc. Alocă-ţi o sumă maximă de bani care să nu-ţi dea bugetul peste cap, intră într-un cazino şi distrează-te la mesele cu jocuri de noroc.
  • Creează-ţi propria capsulă a timpului. Investeşte într-un Polaroid şi fă un album cu cele mai memorabile experienţe.
  • Învaţă să găteşti. Participă la câteva cursuri de gătit pentru amatori, de unde nu pleci doar cu un talent nou, ci cu posibili noi prieteni!
  • Călătoreşte într-o ţară exotică. Ai visat vreodată să ajungi pe o plajă sălbatică, sau în locuri precum Bali, Chile sau Cuba? Lasă teama deoparte şi rezervă-ţi cât mai repede biletele.
  • Iubeşte-te mai mult. Fă-ţi un abonament la sală, bea mai multă apă, încearcă să mănânci mai sănătos şi tratează-ţi corpul ca pe un templu.
  • Lasă trecutul în urmă. Încearcă să laşi experienţele negative acolo unde le este locul… în trecut.
  • Investeşte în ceva. Informează-te în legătură cu piaţa de investiţii locală şi găseşte o cale să pui o idee de afaceri în mişcare.
  • Răsfaţă-te. Ştii geanta aia luxoasă? Mergi şi cumpără-ţi-o. Ştii pantofii ăia roşii? Răsfaţă-te şi adaugă-i colecţiei tale.
  • Oferă-ţi o experienţă gourmet. Fă-ţi curaj şi intră într-un restaurant de fine cuisine şi comandă ceva cu un nume pe care nici măcar nu îl poţi pronunţa!
  • Luptă pentru o cauză. Strânge fonduri pentru adăpostul local de căţei sau ia parte la acţiune de plantare a copacilor. Orice alegi, luptă pentru ceva în care crzi cu aevărat!
  • Profită de timpul tău liber. Asigură-te că îţi găseşti mereu ceva de făcut în timpul liber pe care îl ai. Nu uita că viaţa e scurtă.
  • Mergi la un festival de muzică. Pentru că TREBUIE să faci asta cel puţin o dată în viaţă.
  • Învaţă să practici yoga. Învaţă să îţi relaxezi mintea şi corpul prin yoga şi caută cele mai interesante locuri în care poţi exersa – de ce nu pe plajă?
  • Redecoreză! Dacă simţi că nu te mai regăseşti în spaţiul în care locuieşti, nu mai amâna şi fă schimbările pe care le doreşti în decorul interior.
  • O faptă bună pe zi. Fie că dai de mâncare unei pisicuţe de pe stradă, sau ajuţi o bătrână să traverseze trecerea de pietoni, încearcă să faci o faptă bună pe zi.
  • Petrece o noapte întreagă. Ia-ţi prietenii şi petreceţi până la răsăritul soarelui!
  • Fă-ţi un tatuaj. Unul temporar, desigur! Dacă întotdeauna ţi-ai dorit un tatuaj, dar ţi se pare o decizie prea mare, trebuie să ştii că există o gamă variată de tatuaje temporare la preţuri avantajoase.

 

    1. Învaţă o limbă străină. Sigur e ceva ce ai vrut mereu să faci, aşa că nu mai sta pe gânduri şi pune-te pe treabă!

 

  • Cea mai tare petrecere de ziua ta. Organizează cea mai tare petrecere, aşa cum ţi-ai dorit-o dintoteauna, cu ocazia împlinirii vârstei de 30 de ani.
  • Distracţie de week-end. Ia-ţi prietena cea mai bună şi plecaţi într-o escapadă plină de aventură.
  • Mergi cu cortul. Petrece-ţi o noapte sub cerul înstelat şi eliberează-ţi mintea de stres.
  • Schimbă-ţi radical look-ul. Visezi de mult la un blond platinat? Programează-te la un stilist şi schimbă-ţi înfăţişarea.
  • Ia-ţi permisul de conducere. Dacă te apropii de vârsta de 30 de ani şi încă nu ţi-ai luat permisul de conducere, nu-ţi fie teama, nu e niciodată prea târziu!
  • Fă o baie în apă… şi uită de costumul de baie.

 

    

Fie că vrei să testezi un tatuaj temporar de lipit sau să petreci până în zorii zilei, profită de anii primei tinereţi adulte, şi experimentează cât mai multe lucruri neobişnuite până împlineşti 30 de ani.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!