„Poţi avea tot ce îţi doreşti…” este un titlu destul de convingător la prima vedere, dar oarecum ieftin, nu?
Primul gând când vezi o astfel de carte într-o librărie este: „Cum să pot să am tot ce îmi doresc? O altă carte cu minciuni!”… Dar apoi vezi subtitlul cărţii: „… trebuie doar să vrei cu adevărat.” şi-ţi dai seama că de fapt autorul cărţii are dreptate: poţi avea de toate, dacă vrei… iar tu, ca să fim sinceri, nu ai timp să „vrei” destul de tare. Tu vrei doar puţin din fiecare. Nu ai timp să te concentrezi. Aşa e?
Michael Neill împarte „Poţi avea tot ce îţi doreşti…” în două mari părţi. În prima parte îţi spune cum să-ţi creezi o viaţă care să te facă să exclami „Uau!”. Iar în a doua parte vorbeşte despre „Grila analizei obstacolelor” – o invenţie de a lui care în momentul de faţă ajută foarte mulţi oameni.
De ce este diferită cartea aceasta?
Pentru că-i plină de exerciţii practice! La fiecare capitol există câteva exerciţii practice – iar unele dintre ele sunt chiar geniale! Cel puţin mie mi-au plăcut foarte mult.
Dacă până acum cărţile de dezvoltare personală doar povesteau despre ce ar trebui să faci, acum ţi se zice clar ce să faci. Ţi se spune să laşi cartea deoparte şi să faci.
Şi e bine să vezi cu ochii tăi că tot ce ţi se spune-i şi aplicabil.
Cartea „Poţi avea tot ce îţi doreşti…” de Michael Neill este de la editura Amaltea şi poate fi cumpărată cu 25 RON. Şi merită!
2 răspunsuri
Imi place ff mult carea asta. Ma bucur ca mi-ati facut-o „cadou”.
It’s working little by little 😛