Ted Williams până recent era un simplu cerşetor din SUA. El cerşea cu o pancartă în mână pe care scria că are o voce de aur, perfectă pentru radio. Timp de un an de zile a stat pe străzi şi a cerşit, după ce şi-a stricat viaţa când a început să consume alcool şi droguri (zice el).
Recent, Ted a fost descoperit şi angajat. I s-a oferit o casă şi acum trăieşte un vis ce a devenit realitate.
Chiar are o voce de aur!
Acesta-i video-ul care l-a făcut pe Ted Williams să ajungă pe YouTube super-cunoscut. Pe YouTube l-a descoperit persoana potrivită care l-a angajat.
Până în ultima clipă Ted s-a ţinut de pasiunea sa pentru radio. Chiar homeless fiind trăia din vocea sa perfectă pentru radio.
5 răspunsuri
Nu vreau să pară că sunt lipsită de romantism, sunt a sucker for a good story, dar nu pot să nu mă gândesc că nea cine l-o fi angajat nu la angajat (numai) pentru vocea sa de radio, bine formată (chiar el zice că „I went to school for this”, deci nu e „God given”), ci pentru cantitatea de publicity pe care angajarea lui o atrage pentru firmă. Tipul e o afacere bună şi cineva a văzut asta. Deşi nu vreau să par nu-ştiu-cum, mi se pare că povestea e spusă ca şi cum poţi să devii erou, doar dacă visezi la asta. Şi nu mi se pare că e suficient.Oricum, e bine să-l vezi, te forţează să munceşti mai mult pentru visul tău.
Am mai citit undeva varianta asta – cum că a fost angajat pentru că are o poveste bună – dar sincer, chiar dacă este aşa, nu-mi pasă!
Omul are o voce lucrată – da, he went to school for this – şi după doi ani de stat pe stradă a reuşit să-şi câştige pâinea făcând ce-i place cel mai mult. Asta-i de admirat. Omul, sărac, fără casă, „murind de foame” cum s-ar zice, a continuat mereu să se joace cu vocea lui şi să-şi „vândă” pasiunea.
Nu, nu e de ajuns să VISEZI ca să ajungi ACOLO. Dar ceva-mi spune că în povestea asta Ted nu doar a visat. A ştiut să se vândă într-un mod ingenios.
PS: Poate exagerez, dar chiar găseşti aşa uşor în ziua de azi o voce ca a lui?
Nu cred ca s-a dus la scoala pentru voce, ci pentru a invata sa o foloseasca (dictie, ritm, ton, etc).
Cred ca vocea este un dar pe care a reusit sa il fructifice.
Sunt de acord cu ce zici tu, Ariel, că el a ştiut cum să se vândă şi că are un dar. Cu ceea ce nu sunt de acord este cu prezentarea unor cazuri ca acesta în ideea de „uite că se poate”, „uite ce noroc are, că i-a dat Dumnezeu vocea”, cred că îi descurajează pe oamenii care muncesc mult şi îi încurajează pe cei care trăiesc în paradigma „lasă că o da norocu’ şi peste mine”. Poveştile de succes sunt mereu spuse pe jumătate, uneori chiar de către autorii/eroii lor. După ce reuşeşti pare că a fost fie foarte uşor, fie foarte greu şi mi se pare o reducere superficială. Fiecare poveste e produsul mai multor circumstanţe. Cred că înţelegi ce vreau să zic.
Nu ştiu ce poveşti de succes ai auzit tu, dar eu când scriu despre o poveste de succes (Vezi interviurile de pe acest site) scot şi partea în care s-a muncit.
Nu ştiu de unde ideea asta că povestea de succes te convinge că vine norocul peste tine. Dimpotrivă, eu ştiu doar poveşti în care mi se demonstrează că X are succes pentru că FACE CEVA. (Adesea ceva ce-i place).
Şi da, oricum, când ajungi sus probabil nu descrii perfect „greutatea”, dar dacă eşuezi povesteşti „greutăţile” cu o putere dublă. E normal.
În fine, observ că avem foarte multe puncte de vedere care se bat cap în cap.