Era o dimineaţă rece de noiembrie. Era suficient de dimineaţă încat afară încă să fie întuneric şi Alex să nu aibă niciun chef să se dea jos din pat ca să plece la birou. De fapt avea chef să mai doarmă şi să scape de întrebarea: “Oare de ce continui să am acest loc de muncă şi nu încep afacerea mea la care mă gândesc de atât de multă vreme? Ohhh da, nu am timp. Off, ce mi-ar plăcea să am timp…
Timp?… auuuch! …s-a facut deja 7:05… iarăşi o să întârzii!…”.
Acest moment s-a întâmplat pe 29 Noiembrie 2007. În acea perioadă Alex nu ştia că există training-uri sau cărţi de dezvoltare personală care îl pot ajuta să treacă mai repede de la idee la acţiune. Nu ştia că de fapt timpul pe care avea senzaţia că nu îl are, era de fapt un timp pe care nu şi-l făcea. Şi nu făcea asta pentru că nu avea timp ca să conştientizeze acest lucru. În alte cuvinte trăia într-un cerc vicios, într-o capcană în care avea toate şansele să rămână până când va fi uitat de planurile sale măreţe de a-şi deschide o afacere.
Cu toate acestea, la aproximativ un an după acest moment relatat mai sus, pe 5 Ianuarie 2008 (când bineînţeles stadiul afacerii lui Alex era acelaşi… şi din cauza neschimbatului motiv: “lipsa de timp”) s-a întâmplat ceva inedit în viaţa lui. Ariana, colega lui nou venită în echipă, de o saptamana, a început să vorbească despre cum se bucură ea că “Anul acesta va fi cel mai bun an din viaţa mea!”. Ariana era cu cinci ani mai tânară decât Alex, avea doar 23 de ani şi abia ce îşi terminase programul de master. Alex, stând de vorbă cu ea, a aflat că în fiecare an, în luna decembrie Ariana îşi face o evaluare a ceea ce s-a întamplat în anul respectiv. Îşi face astfel o listă pe care îşi scrie: care au fost cele mai importante succese (cel puţin unul pe lună), ce s-a întâmplat cu obiectivele stabilite la început de an, ce a învăţat nou şi care sunt valorile şi credinţele fundamentale care s-au schimbat. Pornind din acest loc, îşi stabileşte misiunea, obictivele şi direcţiile cheie pentru anul care are să vină.
Lui Alex nu îi venea să creadă că o tânară mai mică cu cinci ani decât el face aşa ceva an de an. Şi, pentru că iniţial nu înţelegea de ce ar face asta, după ce Ariana i-a povestit că ea venise în companie ca să conducă peste trei luni departamentul în care Alex spera de mai bine de un an să fie promovat, a rămas fără cuvinte.
Atunci Alex s-a întrebat “Cum au trecut ultimii cinci ani pe lângă mine? Oare de ce nu mi-am făcut şi eu la început de fiecare an o planificare personală?”
Nu se ştie ce şi-a răspuns, însă, cert este că astăzi Alex este un foarte respectat antreprenor şi mai mult de atât, la începutul fiecărui an, nu doar că îşi face o planificare personală, dar adună şi cât mai mulţi cunoscuţi din compania sa, şi oricine mai doreşte, şi îi susţine să îşi facă o planificare cât mai detaliată şi relevantă pentru fiecare dintre ei.
Acum poate te întrebi şi de ce am pus acest titlu articolului. Este foarte simplu: pentru că, deşi 2011 nu a trecut încă, există şi posibilitatea ca la sfârşitul lui să te întrebi “Cum a trecut 2011 pe lângă mine?”. Aşa că te provoc să te întrebi acum asta, şi dacă nu îţi va plăcea ce vei auzi, propune-ţi altceva. Dacă îţi va plăcea ce vei auzi, responsabilizează-te să fie aşa!
Şi, pentru că ai avut răbdarea să citeşti până aici, am şi o surpriză pentru tine. Dacă ai o poveste despre cum ai început acest an, care crezi că poate inspira şi pe alţii, te invit să mi-o trimiţi aici şi poţi inclusiv să câştigi drept cadou o carte, dacă e o poveste frumoasă şi pe care o trimiţi până cel târziu 11 Ianuarie 2011.
Aşadar, un an aşa cum ţi-l doreşti şi ţi-l vei planifica!
