N-am mai revenit de ceva timp cu vreun update legat de provocare. Eu sunt, oarecum, în grafic. Am lăsat-o mai moale în ultimele zile întrucât am o uşoară durere de spate.
Alergarea începe să îmi dea dependenţă. Duminică, întorcându-mă de la aniversarea unei prietene, pe la 4am am încercat să fac Unirii – Piaţa Muncii alergând. N-am cronometrat, dar au fost vreo 4-5 melodii din mp3. Adică un ~25 minute. În condiţiile în care nu eram tocmai în capacitate fizică de a alerga. Tot ce pot spune este că am avut un somn foarte bun.
Cu flotările stau foarte slab, le-am cam neglijat. La fel se poate spune şi despre abdomene, din păcate.
De mâine mă voi apuca din nou serios pentru că nu sunt tocmai un exemplu pozitiv, aşa cum ar trebui. Dacă vreţi să alergăm împreună, daţi un semn. Eu alerg de obicei pe pista de atletism din cadrul Lia Manoliu, dar sunt foarte aproape şi de IOR.
Aveţi planuri sâmbătă, 19 mai? Ne gândeam să organizăm o ieşire mai mare, să ne cunoaştem, să ne motivăm unul pe celălalt, să ne depăşim limitele împreună.
Sâmbătă, 19 mai, Herăstrău? Poate stăm şi pe-o iarbă verde, la o poveste.