Acasa » Evenimente » Trecute » Optimismul este o atitudine! – Workshop, 27 mai, Bucureşti

Optimismul este o atitudine! – Workshop, 27 mai, Bucureşti

Acum câţiva ani avea un vis: acela de a putea vorbi în public fără să fiu stresat. Şi atunci am luat hotărârea de a ţine un workshop pe tema optimismului, un subiect sensibil, aproape tabu, într-un mod destul de ciudat.

A fost un semi-eşec personal, desigur. Dar, repet, au trecut nişte ani. (uite aici cum a ieşit primul workshop. aici este acelaşi workshop, ţinut în Braşov… iar aici este workshopul tinut în decembrie 2011 – cel mai de succes.)

De-a lungul anilor am ţinut acelaşi workshop de mai multe ori, l-am îmbunătăţit constant şi cred că acum am cea mai completă variantă a sa.

Deci, iacătă, 27 mai, duminică, ora 12, voi ţine din nou acest workshop despre optimism, atitudine, conştient şi subconştient, fericire şi vise ce urmează să fie împlinit.

Nu-i vorba de un workshop în care eu vorbesc şi restul ascultă. E un workshop interactiv, bazat pe socializare, pe jocuri, pe poveşti… Este, sper eu, diferit de alte workshopuri.

Optimismul este o atitudine! - Workshop, 27 mai, Bucureşti

Cu ce vreau să pleci de la workshopul meu?

Eu aş vrea să pleci cu energie, cu inspiraţie şi cu o atitudine nouă. Vreau să pleci motivat să faci lucruri noi, înţelegând optimismul şi cultivându-l. Vreau să pleci cunoscând o mână de oameni superbi, cu care să ţii legătura mai apoi. Şi în final… vreau să pleci cu un zâmbet mare pe buze. 🙂

Va fi un workshop interactiv în care ne vom cunoaşte cu toţii şi ne vom juca puţin împreună. Voi explica optimismul într-un mod în care cred că nu ţi l-a mai explicat nimeni şi voi încerca să-ţi dau exemple cât mai concrete.

Mai concret, ce facem?

– ne vom cunoaşte cu toţii prin câteva mici jocuri (deoarece consider că este foarte important să cunoaştem câtuşi de puţin oamenii cu care urmează să interacţionăm timp de 3-4 ore)

– voi prezenta “Cei 2 paşi spre succes” (ştiu, sună promiţător!)

– voi demonstra cu ajutorul vostru de ce nu funcţionează “Cei 2 paşi spre succes” pentru majoritatea din sală (asta sună şi mai promiţător)

– voi explica pe scurt optimismul aşa cum nu l-a mai explicat nimeni până acum (într-un mod aproape ştiinţific) – timp în care tu mă vei asculta fascinat şi vei avea o mică revelaţie…

– voi prezenta o metodă foarte-foarte-foarte-foarte simplă de a schimba atitudinea generală a unui om.

– prin 5 jocuri diferite voi vorbi despre 5 lucruri pe care le putem face ca să devenim mai optimişti pe termen lung.

– vom face împreună un exerciţiu prin care îţi poţi da seama pe termen lung cât de optimist eşti. exerciţiul, repetat la câteva luni, dezvăluie lucruri de la baza atitudinii tale generale. în funcţie de rezultat ştii că eşti pe drumul bun… sau pe cel prost. şi nu, nu-i un exercitiu fizic, ci unul foarte creativ.

– pe toată durata workshopului promit să te scot din zona de confort, să te bombardez cu idei şi să te „manipulez” să te transformi într-un om cu gânduri pozitive.

Fie vorba între noi, cred că după aceste 3-4 ore o să ai chef de viaţă şi vei vedea cu alţi ochii toate lucrurile pe care le fac cei din jurul tău – în consecinţă şi tu vei reacţiona altfel la mediul înconjurător. Rezultatul este, într-un mod foarte natural şi indirect: fericire.

Costă sau e moka, made in China?

Eu cred că pentru fiecare oră pe care mi-o petrec cu tine merit 10 RON. Cum cred că vom sta împreună puţin peste 3-4 ore, costul este de 40 de RON. În asta includem şi materialele pe care ţi le dau, ceaiul, cafeluţa, covrigeii şi restul cheltuielilor de care tu nu ai de ce să fii conştient.

DAR: …Promit că la finalul seminarului ies din sală ca să nu ştiu cine consideră că merit banii şi cine nu. O să las în sală un borcan în care fiecare, după cum simte, pune sau nu banii. O să ies din sală dinadins, pentru că dacă spun: “Veniţi şi cereţi-mi banii înapoi dacă nu v-a plăcut la workshop.” nu o să vină nimeni. Şi sunt conştient de faptul că poate unii vor considera la final că nu merit. Deşi, desigur, sper să nu fie cazul! 🙂

Vreau să invit un prieten, pot?

Da, poţi fie să-l inviţi tu, fie să mă laşi pe mine să-l contactez, fără să-i zic cine i-a plătit biletul şi să fie un fel de cadou-surpriză. În ambele cazuri, dacă foloseşti formularul de mai jos şi vei înscrie odată cu tine şi un invitat, pentru el vei plăti 30 de lei, nu 40. De ce? Pentru că este o situaţie de win-win-win, în care toată lumea câştigă: tu faci un cadou, eu mai am un om la workshop, iar invitatul tău se alege cu o zi minunată!

Şi în încheiere, un fost participant…

Ştiaţi că bondarul, conform tuturor legilor aerodinamicii, nu ar putea să zboare? El însă nu ştie asta şi zboară bine-merci. La fel de improbabil e ca un tanar de 20 de ani să ţină workshopuri despre cum să-ţi trăieşti viaţa, dar la fel ca bondarul, Ariel îşi vede de treabă şi o face foarte bine, cu haz şi creativitate. Am fost şi mi-a plăcut; recomand – mai ales pesimiştilor.” – Bogdan Neagu, antreprenor şi om turific!

Dacă există întrebări: 0722 227 331 / 0753 743 617 sau ariel.constantinof [@] gmail.com

Formularul de înscrere:

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

7 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!