Acasa » Interviuri » Interviu – Iv cel naiv

Interviu – Iv cel naiv

 „Poezia e felul meu de a le da curaj. Cand oamenii au curaj, zambesc mai des, si mai frumos.”

Iv este un naiv poet care încearcă să facă poezii cât mai frumoase pentru ca oamenii să zâmbească cât mai mult.

Îl descoperisem pe Iv de ceva timp, dar relativ recent şi oarecum întâmplător am dat peste adresa lui de mail, pe care nu o observasem – de obicei intrând şi savurându-mi poezia zilnică -, şi-am zis să îi punem câteva întrebări. Iacătă ce-a ieşit.

 

1. Cum eşti şi ce faci când nu eşti Iv? Eşti tot naiv? Ştiu că vrei să menţii anonimatul, de aceea nu te întreb cine eşti cu adevărat… ci doar… cum eşti.

Sînt un tip normal. Am eşecuri, fac greşeli, gătesc des, călătoresc, o să scriu probabil toată viaţa ceva sau altceva, mă uit des la nori, tind să urmăresc fluturii când îi întâlnesc, port ochelari, fac poze, azi m-am tuns.

2. Este Iv Cel Naiv pasiunea ta cea mai mare?

Cred că scrisul în general ar fi un răspuns mai aproape de adevăr. Iv nu cred că e o pasiune, e o preocupare, mai degrabă. Una foarte plăcută, care se confundă de multe ori cu viaţa mea reală.

3. Când ai descoperit faptul că-ţi place să scrii şi cum ţi-a afectat asta viaţa?

Aveam cam 25 de ani când m-am îndrăgostit de o fată. Ea nu era îndrăgostită de mine. Am invitat-o la munte într-un weekend. Ea n-a venit. Am plecat singur, n-am dormit toată noaptea şi am scris un caiet studenţesc de poezii. I l-am arătat. Nu mai ţin minte ce-a zis exact, i-au plăcut, dar asta n-a făcut-o să se îndrăgostească de mine. Însă deja nu mai conta atât de mult – deja mă simţeam mai bine. Cred că ăsta e momentul în care mi-am dat seama că scrisul mă poate ajuta foarte mult. Şi că îmi poate schimba viaţa. Au mai trecut nişte ani şi am realizat că poate schimba, dacă nu vieţile, măcar dimineţile, gândurile, secundele altor oameni.

4. Zi-ne despre : cine a venit cu ideea, cum este să fii în librării, cum este să fii foarte citit?

Ideea de a scrie pe un blog a fost a unei alte iubite de-ale mele. Ea m-a încurajat să pun într-un loc toate sms-urile, e-mailurile şi bileţelele pe care i le trimiteam. Şi îi mulţumesc foarte mult. În librării e frumos să vii, dar e şi mai frumos să fii. Căt despre cum e să fii foarte citit, trebuie să-l întrebaţi pe Cărtărescu. Eu mai am multe de făcut până să fiu foarte citit.

5. Cum este să ai “o viaţă dublă”? Din câte dai de înţeles, tu, adevăratul tu, eşti destul de separat de Iv. Aproape că duci o viaţă dublă. Ceea ce este absolut fascinant pentru mine…

Câteodată e amuzant, câteodată greu de administrat, câteodată nefiresc, câteodată ameţitor, întotdeauna sincer. Sînt două bucăţi din mine la fel de reale, la fel de true to myself. Şi, să ştii că şi din interior e de multe ori fascinant, dar necesită multă disciplină, organizare, muncă şi iar disciplină. Fără ea n-aş reuşi să mai am şi timp liber în care să acumulez lucruri despre care să scriu mâine.

6. Există vreo şansă ca vreodată să aflăm cine este cu adevărat Iv? Şi dacă da/nu, de ce? (îmi place ce ai zis într-un alt interviu despre faptul că oamenii judecă autorul, iar acum, fiind anonim, lumea se concentrează pe lucrare, nu pe autor. frumos zis.)


Există o şansă să aflăm cine e Iv, aşa cum există o şansă ca frunzele să se transforme în secunde.

Eu aş vrea să ne bucurăm până la capăt de ce scrie Iv, nu de faptul că l-am cunoscut pe Iv. Dar pe lumea asta se poate întâmpla orice se întâmplă.

6. Zi-ne un vers care te-a fascinat, măcinat …

Aproape orice vers de-al lui Nichita.

7. Putem considera că Iv este şi o afacere? Nu una de milioane, ci una de suflet, care s-a automonetizat, puţin câte puţin, prin publicarea cărţii. Mai câştigă scriitorii bani în ziua de azi? 

Iv este o afacere în măsura în care cartea se vinde. În rest, e bucurie.
Iar scriitorii din ziua de azi, cei importanţi, trăiesc din asta. Şi mă bucur ca e aşa. Eu în momentul ăsta n-am cum, o fac din cu totul alte motive.

8. Când te uiţi în jur şi observi că majoritatea e letargică, cum te simţi? Poezia e felul tău de a-i face pe oameni să zâmbească, să mai şi zâmbească?

Poezia e felul meu de a le da curaj. Când oamenii au curaj, zâmbesc mai des, şi mai frumos.

9. Pe final, creează-ne câteva versuri. 

Pe ivcelnaiv găsiţi zilnic sau aproape zilnic câteva versuri. Luaţi-le pe ultimele, de exemplu, sînt pentru voi.

 eu nu ştiu mult sau puţin
ştiu tot
eu nu poate sau mai vedem
eu pot

Mie-mi place Iv.

Ca încheiere, am să-ţi spun ce mi-a zis un prieten legat de poeziile lui: „Ne delectam cu el în momentele noastre de poezie„.

Dacă-l citeşti pe Iv, spune-mi care-s versurile tale preferate.
Dacă nu-l citeşti, începe de-acum.

Intensă poezie vă doresc!

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

2 răspunsuri

  1. Superb interviu, l-am dat gata c-o cafea şi l-am terminat zâmbind. Mulţumesc! Versurile mele preferate?

    sms59
    laşi în urma ta, femeie/ nu un vers, nu o idee/ nu miros de flori de câmp/ ci doar zâmbetul meu tâmp//

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!