Iubesc sportul

Am început devreme, foarte devreme. Pe la 7 ani am făcut ceva canotaj, puţin, câteva luni. Nu mi-a plăcut în mod special, de aceea am şi renunţat rapid la el, dar nu şi la sport în general. M-am orientat către atletism: rezistenţă, viteză, garduri, uneori şi săritura la groapa cu nisip. Îmi plăcea, îmi mai admir diplomele din când în când. Deşi eram şi un elev silitor, şefă de clasă, luam numai note mari, îmi plăcea enorm şi sportul. Înotam, mă plimbam cu rolele, cu bicicleta. Mă relaxa. Îmi scotea în evidenţă calităţile.

Pe la 10 ani a apărut sportul pe care încă îl iubesc teribil de mult: handbalul! A început uşor, simplu, exact ca o joacă de copii. 2-3 antrenamente pe săptămână, câte o finală zonală sau chiar naţională de 2 ori pe an şi cam atât. Aşa au trecut cei 4 ani de şcoală generală, apoi am făcut ceva ani de juniorat ca la carte, unde am învăţat ce înseamnă disciplina, ce înseamnă o echipă, ce înseamnă efortul şi respectul. La facultate am continuat să joc de plăcere, şi continui să o fac şi acum, deşi acum câteva luni am crezut că niciodată nu voi mai putea juca din cauza unei accidentări urâte. Dar pasiunea şi iubirea pentru acest sport mă ţin aproape de sală.

Iată, aşadar, de ce iubesc eu handbalul:

• Cum să îți explic ce este dragostea, dacă niciodată nu ai purtat cu drag tricoul echipei tale?
• Cum să îți explic ce este durerea, dacă niciodată nu ai ratat pe un contraatac?
• Cum să îți explic ce este plăcerea, dacă niciodată nu ai câștigat contra rivalului de moarte?
• Cum să îți explic cum e să plângi cu adevărat, când niciodată nu ai pierdut în ultima secundă din cauza unui „7 metri” dat incorect?
• Cum să îți explic ce este ura și ce sunt nervii, dacă niciodată nu ai pierdut mingea care decidea meciul?
• Cum să îți explic ce este solidaritatea, dacă niciodată nu ai alergat, chiar dacă simțeai că nu mai poți, pentru a te apăra în ultimele secunde?
• Cum să îți explic ce este prietenia, dacă niciodată nu ai dat o pasă de gol, chiar dacă și tu ai fi putut marca?
• Cum să îți explic ce înseamnă panica, dacă niciodată nu ai simțit să vezi cum e să fii egalat chiar daca tu conduceai detașat?
• Cum să îți explic ce înseamnă să mori puțin câte puțin, dacă niciodată nu ai pierdut o finală?
• Cum să îți explic ce înseamnă o adevărată demonstrație de forță, dacă niciodată nu ai sângerat încercând să recuperezi o minge?
• Cum să îți explic ce este arta, dacă niciodată nu ai inventat pe moment o schimbare de direcție nebunească?
• Cum să îți explic ce este muzica, dacă niciodată nu ți-ai încurajat echipa sau nu ai ascultat sunetul mingii atunci când atinge podeaua?
• Cum să îți explic ce înseamnă nedreptatea, dacă niciodată nu ți-a furat arbitrul meciul?
• Cum să îți explic ce este viața, dacă niciodată nu ai jucat HANDBAL, un joc de echipă atât de frumos şi de complex!!!

Dacă practici un sport cu drag, nu înseamnă că eşti un prost! Trebuie doar să deschizi ochii, să vezi ce te învaţă sportul ăla şi să iei numai lucrurile bune din el! Eu am învăţat toate lucrurile astea practicând handbalul mai bine de 10 ani. Ca să nu mai vorbesc de beneficiile aduse sănătăţii şi de numărul mare de oameni deosebiţi pe care i-am cunoscut astfel.

Găseşte şi tu un sport care să te definească, un sport unde să te simţi tu, unde să simţi că poţi face ceva, că poţi evolua, că poţi creşte…ca om!

P.S: astăzi a fost una din cele mai proaste zile de când mă ştiu. Pe la ora 19.40 eram sigură că nimic nu se mai poate schimba. La 19.55 m-am hotărât să mă duc la antrenament. La 23.30 am ajuns acasă. Ei bine, mă simt extraordinar acum!