Când eram mic îi spuneam mamei mele că voi deveni bucătar atunci când mă voi face mare.
Ea îmi râdea în faţă, ştiind că sunt cel mai sclifosit om de pe planetă! Nici azi, la o vârstă de 21 de ani, nu mi-a trecut în totalitate sclifoşenia. Am lucruri pe care nu le mănânc… lucruri pe care alţii le-ar mânca fără oprire. Spre exemplu, nu pot să mănânc roşii.
Şi până acum 3 săptămâni nu mâncam ciuperci. Dar acum le-aş mânca fără oprire.
Sclifoşenia trece cu vârsta.
Şi odată cu vârsta parcă apare şi cheful de găteală. Am descoperit acum vreo 2 ani o plăcere imensă în a sta la tigaie şi la cratiţă şi a face experimente, a combina tot felul de mâncăruri… da, eu, sclifositul!
Şi, mai nou, am observat că îmi face o imensă plăcere să arăt celor din jur ce pot să gătesc. Şi, de fapt, am observat că-mi place să gătesc pentru alţii, dar nu şi pentru mine!
Astfel că provocarea de azi este următoarea: găteşte, ca în filmele Hollywoodiene, pentru cineva drag. Pune pe masă nişte lumânări, pe fundal nişte jazz, umple nişte pahare de vin şi… simte-te bine! E vineri!
2 răspunsuri
daca as avea si pentru cine sa gatesc…..poate as face asta:(
Perfect de acord cu tine..dar sa stii ca uneori functioneaza si daca o faci doar pt tine: o seara placuta, relaxata, cu o muzica buna si un pahar de vin in mana..poate fi terapie!!