Motivonti îşi premiază cititorii cu ajutorul prietenilor de la Libris.ro. Aşadar avem două cărţi de dezvoltare personală – una din ele poate ajunge la tine.
În primul rând trebuie să alegi pentru ce carte vrei să concurezi.
Iar apoi concurezi. Concursul se desfăşoară chiar aici, sub nasul tuturor, live, până vineri, 26 februarie, ora 18:00.
Prima carte este „Atitudinea este totul” de Jeff Keller – carte căreia i-am făcut recenzie aici.
Pentru a concura pentru „Atitudinea este totul” de Jeff Keller trebuie să laşi mai jos un comentariu în care relatezi o întâmplare în care atitudinea chiar a „fost totul”, a contat cu adevărat.
A doua carte este o carte faimoasă: „Începe cu ce nu-ţi place” de Brian Tracy – despre acest subiect am scris aici.
Pentru a concura pentru „Începe cu ce nu-ţi place” de Biran Tracy trebuie să lasi mai jos un comentariu în care răspunzi cu argumente la întrebarea: „Într-o situaţie critică alegi să mori de foame sau să furi mâncare?”.
Observaţie foooaarte importantă:
Nu căutăm comentarii de sute de cuvinte, ci comentarii gândite, frumoase, care să ne inspire sau să ne motiveze. Totodată un om/IP/e-mail poate concura doar pentru UNA din cărţi, nu pentru ambele.
Cărţile vor fi livrate prin curier rapid. Câştigătorii vor fi anunţaţi probabil vineri seară. Vă rugăm să scrieţi adresa de mail în comentarii pentru a vă putea contacta. Spor! 🙂
28 de răspunsuri
Sigur ca o sa fur daca e vorba de o situatie critica, pentru ca nu cred ca as fi capabila sa astept sa mor de foame. Sincer sa fiu nu stiu daca ar exista o singura persoana capabila de asa ceva.
Asta inseamna insa sa dau inapoi ceea ce am furat sau sa platesc intr-un fel ceea ce am facut, cat mai curand posibil pentru ca simtul meu moral m-ar pedepsi mai mult ca orice reprezentant al legii.
“Începe cu ce nu-ţi place”…pai sa-mi fie foame si sa nu am ce manca este intradevar o situatie critica. In acele momente nu poti gandi limpede si cu siguranta as alege sa fur mancare decat sa mor de foame, dealtfel cred ca asa am proceda cu totii:D
As prefera sa mor de foame, nu e ceva placut de zis, dar e cel mai corect asa, poate suntem noi romani, dar oare nu ar fi aceasta tara daca ne-am schimba atitudinea si gandirea. E mai bine sa fii mic si corect, decat mare si hot, poate intelegeti la ce ma refer.
Salutare! Scurta povestioara: Intr-o zi de vara, pe cand aveam vreo 10 ani si imi petreceam vacantele la bunici, ma jucam cu pisica mea. In joaca noastra, ea s-a urcat intr-un cires si a inceput sa se catere pe o creanga paralela cu pamantul. Bunicul meu, „mare iubitor” de animale ce a facut? A luat un bat gros si a inceput sa o loveasca pentru a o da jos din copac. Dupa ce l-am rugat sa nu o mai loveasca si el tot continua, am decis sa-l imping cu toata forta pentru a-l da la o parte si a scapa pisica. El, vazand ca indraznesc sa fac ceva ce el considera ca este obraznicie, a uitat de pisica si a trecut la mine, amenintandu-ma „pentru ca ai fost obraznica, te voi pedepsi”. Atunci, eu am luat-o la fuga…el fiind mai in varsta nu m-a putut prinde, am iesit din curte si am fugit pe strada, cu gandul sa ma intorc dupa ce el va adormi. Ca sa scurtez: m-am intors mai devreme decat planuisem pentru ca a venit bunica sa ma cheme in casa, iar bunicul m-a intampinat cu o palma peste ceafa, dupa care povestea s-a terminat, el considerand ca a iesit victorios si m-a invatat minte. Insa eu, cu toate ca am primit acea palma, am fost fericita ca am reusit sa iau atitudine si sa ajut pisica sa scape, chiar daca asta a insemnat sa o incasez. Imi amintesc ca in ziua aceea, am fost foarte furioasa si revoltata si nu intelegeam, de ce atunci cand vrei sa faci o fapta buna pentru un animal nevinovat trebuie sa suporti consecintele. Acum, am inteles ca nu toti adultii stiu sa reactioneze cum trebuie in orice situatie si ca uneori copiii sunt mai rationali si iau decizii mai bune decat cei mari. Si ca, daca ai curajul sa-ti asumi riscuri si sa iei atitudine, chiar poti schimba ceva. In bine.:) Va multumesc pentru atentie!
Într-o situaţie critică aleg să muşc din mine dacât să mor de foame sau să fur mâncare.
Pentru a doua carte…
Aleg sa fur mancare. De ce? Pentru ca in primul rand nu vreau sa mor, nu as putea sa traiesc cu gandul ca viata mea se atarna de o bucata de paine ce nue a mea, dar o pot avea.
Bine, dar nu pot fura de la unul ce are doar acea bucata de paine.
Chiar azi am fost in situatia data. Chestiunea aceasta critica m-a determinat sa fur mancarea unor oameni insuportabili (such a looooong story), dar cred ca de fun, de pofta, de razbunare .. nu stiu. Apoi m-am gandit ca e o chestie de atitudine : n-am de ce sa fac asa ceva, plus ca exista persoane care ma ajuta fara sa stie ca sunt in situatii naspa. Anyway, life`s beautiful with or without critical situations : )
Atitudinea a creat premisele unei intregi aventuri, in ceea ce ma priveste. Si cand te gandesti ca totul a inceput cu un blog pe care scriam despre visele pe care le am de a calatori in lumea intreaga…
Aveam 17 ani proaspat impliniti atunci cand m-am decis sa merg la primul meu blogmeet. Mi-era teama sa nu dau doar peste „oameni mari cu concepte predefinite despre copilasii din blogosfera” atunci cand voi ajunge la locul intalnirii, astfel incat nu stiam la ce sa ma astept.
Norocul meu a fost ca am facut cunostiinta exact cu cine trebuia intr-un moment cat se poate de potrivit: am aflat prin intermediul CEO-ului unei firme de branding din Sibiu despre semnificatia cuvintelor „brand”, „marketing” etc. (la vremea respectiva stiam doar ca-mi doresc sa fac copywriting sau art direction dupa terminarea facultatii). Explicarea acestor termeni a condus la un interes crescand pe care l-am manifestat din acel punct domeniului.
Si uite asa am inceput sa cresc. Determinarea pe care o am in a acumula noi cunostiinte din area business-ului a condus la niste colaborari atat cu omul de afaceri mai sus mentionat (materializate intr-un internship pe durata verii), cat si cu alti oameni deosebiti din aceasta sfera pe care i-am cunoscut prin intermediul lui (atat din Sibiu, cat si din tara).
Datorita atitudinii potrivite pe care am avut-o in momentul intalnirii cu un om care profesa in domeniul de activitate la care visam, am descoperit faptul ca „one good thing leads to another”. Conteaza doar sa ai mereu in vedere ceea ce-ti doresti de la viata.
Si sa lupti cu orice pret pentru a dobandi acel lucru! Oportunitatile se gasesc la tot pasul atunci cand esti constient de acest fapt.
Dupa parerea mea este ca trebuie ca facem orice ca sa traim! Asa ca sigur as fura ceva de mancare dar in limitele bunului simt, desigur nu ma pun la ingrasat ci doar asa ca sa nu mor. Lupt pana la capat!
„Incepe cu ce nu-ti place” de Brian Tracy: Într-o situaţie critică alegi să mori de foame sau să furi mâncare? Nu cred ca as putea ajunge intr-o asemenea situatia pentru ca sunt o fata foarte calculata si responsabila si n-as lasa sa mi se intample asa ceva.Insa,daca asa ceva s-ar intampla,tind spre prima varianta,mai ales ca de 2 luni incoace am reusit sa ma tin de o dieta,deci sunt obisnuita cu mai putina mancare. Daca totusi,simt ca mai am putin si-mi dau duhul,prefer sa fac ceva/sa ajut pe cineva,iar mai apoi sa-mi primesc rasplata,insa in niciun caz n-as fura pentru ca as avea probleme de constiinta.
Am furat de foame. Si mi-e rusine ca am ajuns sa n-am ce manca si mi-e rusine ca am furat, si va trebui sa traiesc cu asta.
As dori sa concurez pentru ce-a de-a doua carte. Acum raspunsul meu ar fi ca as prefera sa mor de foame decat sa fur. am acest raspuns pentru ca acum sunt satula, starea mea psihica nu este alterata si functioneaza foarte bine ratiunea. Dar luand considerare cercetarile cu privire la acest comportament, care la urma urmei este unul de supravietuire, furi ca sa supravietuiesti, cred ca aflandu-ma in situatia in care orgnismul meu cere cu disperare mancare si tot ceea ce imi vine in minte este sa mananc cred ca as ajunge sa fur. Nu pentru ca imi place acest lucru, sau nu il consider normal in aceasta situatie ci pentru ca este implicata lupta pentru supravietuire. In cazuri extreme apelam la solutii extreme fara sa ne dorim acest lucru.
Deci sa ne gandim…:D omul vrea sa traiasca,cu cat mai mult cu atat mai bine. Daca il punem intr-o astfel de situatie,va rezista sa nu se atinga de mancare,asta deoarece,invatat,in mod normal,sa nu fure,nu o va atinge pana in momentul in care viata sa va fi in pericol cu adevarat.Furtul devine sansa de a se agata cu dintii de viata,fiind singura modalitate de supravietuire.Si precum zice proverbul: scopul scuza mijloacele.
Asadar,eu…ca om in toata puterea cuvantului,voi face la fel. Nu imi voi sadi singur mormantul,cand pot sa iau un suflu de viata,pentru ca mancarea e ceea ce ne face sa traim.
“Atitudinea este totul” de Jeff Keller: well… eu sunt o persoană foarte timidă, foarte seacă, foarte introvertită. prin urmare, viaţa mea nu e prea interesantă, iar liceul pentru mine nu era ceva de care să îmi amintesc peste ani.
anul trecut, am avut o piesă de teatru cu clasa. o adaptare a piesei „romeo and juliet”, în engleză. aşa că am luat atitudine şi m-am oferit pentru rolul de narator. nu pare mare chestie, dar acum observ urmările (în sfârşit, nu?): mi-am schimbat atitudinea, am decis să mă înscriu într-un fel de trupă de teatru a liceului şi să mă îmi fac viaţa de liceu interesantă, nu să aştept ca aceasta să devină aşa de la sine.
O sa va povestesc o intamplare in care luand atitudine mi-am pastrat un prieten.
Joc poker. Mult. Pe bani, ca altfel isi pierde farmecul. Cu prieteni si cu altii. De obicei castig. Cand joc cu prietenii joc pe mize mai mici si daca le iau banii sfarsesc cumparand ceva booze;) de pe la magazine.
Totusi la un moment dat ne-am dat seama mai multi ca un prieten fura la carti. Credea ca nu il vedem:). Cand au observat asta ceilalti au zis ca nu mai vor sa joace cu el. nu in fata. Eu m-am gandit putin si le-am zis ca nu e ok atitudinea si daca mai joaca o data cu el o sa il dezvat eu.
Si am jucat. In timp am ramas numai eu cu respectivul la masa. Iar l-am observat ca fura. Atunci i-am propus sa jucam serios. potul a ajuns undeva pe la vreo 300 RON, mult pt niste studenti, avand in vedere ca altadata era de 10 ori mai mic. Am jucat ceva. Apoi l-am prins. Si i-am demonstrat ca fura, in asa fel incat nu mai avea ce zice. Dupa care i-am pus cutia cu bani in fata, si i-am spus pe un ton serios ca poate sa ia banii daca valoreaza pentru el mai mult decat insemnam noi.
Sigur ca a refuzat. Ne-am luat fiecare banii inapoi si am iesit la o bere. Asta se intampla acum doua luni. De atunci a avut grija sa nu ne mai dezamageasca. Deloc. Si cel mai important e ca mi-am pastrat un prieten.
„Atitudinea este totul” – Jeff Keller
Întâmplarea mea în care „atitudinea chiar a fost totul” reprezintă de fapt… decizia de a studia la o facultate din alt oraş.
Încă din cls a 11a părinţii îmi repetau şi impuneau ideea că trebuie să mă orientez spre una din specializările oferite de universitatea din oraşul meu. În zadar le explicam eu că nu găsesc aici ceva să îmi placă, ei mi-au repetat acelaşi lucru timp de un an.
În clasa am 12a am pus deoparte bani pentru înscrieri la facultăţi, ba chiar am mers singură în alt oraş şi mi-am depus câteva dosare. Văzând cât de hotărâtă sunt, părinţii au decis într-un final să mă sprijine.
În această situaţie, pentru mine, atitudinea a fost totul. Puteam să mă resemnez şi să le fac pe plac părinţilor. în schimb am gândit problema, le-am explicat planurile mele, şi am acţionat punând bani deoparte şi mergând la înscrieri.
Într-o situaţie critică nu mai ai timp să alegi sau să gândeşti, acţionezi pur şi simplu din instinct. Iar instinctul îţi va spune întotdeauna că trebuie să supravieţuieşti. Deci voi fura, sau voi lua cu forţa. Chiar şi în cazul în care mi-ar mai rămâne o urmă de raţiune, tot nu aş alege să mor de foame.
Într-o situaţie critică alegi să mori de foame sau să furi mâncare ?
Prefer să mor de foame decât să trăiesc cu gândul că am furat. Am fost într-o situaţie critică de genul acesta, am ales să mor de foame şi bine am făcut. Indiferent ce s-ar întâmpla trebuie să-ţi respecţi principiile, chiar dacă te roade stomacul.
Legat de atitudine, pot sa ma leg de relatia mea cu Alexandra(iubita mea). Cand ne-am cunoscut mi-a placut tare mult de ea si inca de la inceput m-am gandit sa fim impreuna, Asa ca nu am stat sadevenim prieteni, sa necunoastem atat de bine sau sa testez terenul, etc. Adica nu am lungit-o. Incade la inceput i-am dat de inteles care sunt intentiile mele, prin aluzii sau in mod direct. In primul week-end ce s-a ivit, am chemat-o in oras, iar la prima intalnire am sarutat-o. Cat de mult a contat atitudinea mea? Eu cred ca mult, caci in astfel de cazuri daca eu nu dadeam semne concrete, ea putea ajunge sa fie cu oricine, pana am fi ajuns sa fim impreuna.
Cartea: “Începe cu ce nu-ţi place” de Biran Tracy
Prefer sa mor de foame. Ar fi oribil daca as ajunge in situatia asta, dar degradant ar fi sa ma injosesc intr-atat incat sa fur :|.
Constiinta nu mi-ar ierta niciodata aceasta fapta.
Faza asta mi-a adus aminte de personajul lui Hugo, Jean Valjean „pacatosul mantuit” ;))
“Atitudinea este totul” de Jeff Keller
O lectie de viata a fost o situatie de acum mai bine de 25 de ani, pe cand eram eleva: am copiat la un extemporal, am incasat nota 1 dupa ce am fost „prinsa”, iar profesorul s-a grabit, satisfacut sa ma parasca la parinti. Atitudinea tatalui meu a fost neasteptata, dar memorabila, spunand: „A fost pedepsita cu nota, de ce sa o mai pedepsesc si eu?”
„Incepe cu ce nu îţi place”
Sunt convinsă că la orice situaţie critică există mai mult de două situaţii de ieşire. În viaţă nu ai probleme grilă cu număr finit de soluţii. Omul e inventiv şi poate găsi nenumărate.
Logica ar fi următoarea: dacă ai în jurul tău persoane de la care poţi fura, înseamnă că ai în jur persoane cu care poţi comunica. Aşa că foloseşti magia cuvintelor. Cu atitudinea potrivită şi cuvinte alese cu grijă, îţi poţi umple stomacul cam de la oricine: tanti de la magazinul din campus, colega de cameră sau vecinul de vis-a-vis.
“Atitudinea este totul” de Jeff Keller -> In liceu,am avut (si inca am) o colega absolut insuportabila,un fel de papusica de plastic,plina de fite si pretentii.Avea cercul ei de „papusele” pe care le conducea,nimeni din afara nu vorbea cu ele,si nici ele cu altcineva,erau ca un „cuib de vipere”,care barfea pe toata lumea si vroia sa-i ruineze pe toti.Intr-o zi,nu stiu cum,s-a certat cu bunele ei prietene,si vazand-o ca e singura si vulnerabila,cateva colege s-au dus sa o puna la punct.Ea era neajutorata,si nimeni nu intervenea s-o salveze pentru ca toti o urau,pana si prietenele ei.Atunci,m-am hotarat sa iau atitudine si sa o ajut,chiar daca simteam putina satisfactie vazand-o ca sufera,pe de-o parte,dar imi era si putin teama sa nu mi-o iau si eu,pe cealalta parte.Reusisem sa las frica si rautate de-o parte si am incercat sa vorbesc cu atacatoarele,nefiind in stare sa ma bat.Pana la urma,cativa colegi mi-au urmat exemplul si totul s-a terminat cu bine.A fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am facut,unde atitudinea chiar a fost totul.Nu m-a bucurat respectul castigat din partea colegilor,cat faptul ca am trecut peste ura si antipatia fata de ea pentru ca,pentru mine,este mult mai important ceea ce simt si cred eu despre mine,decat ceea ce zic altii.
“Atitudinea este totul” de Jeff Keller
Intotdeauna am fost o fire nonviolenta. Eram in liceu si un tip cu cativa ani mai mare ca mine (si spatele cat dulapul), cunoscut ca fiind foarte violent m’a chemat la el intr’o pauza. Era meci tare in seara aceea, juca Romania, eu purtam un tricou cu steagul tarii noastre si inscriptia „Romania .. Noroc!”. Mi’a spus sa ii dau tricoul meu. Am zis „Nu ti’l dau”. A pus mana pe gatul meu si a zis: „Iti rup gatul ca la pui” , la care eu am raspuns „STIU, dar nu ti’l dau” . Nu mi’a facut nimic. De atunci de cate ori ma vedea zambea. Atitudinea a fost totul 😉
Solutia cea mai simpla care imi vine in minte este sa negociez cu cel care are mancarea. Nu e o optiune nici sa mor de foame, dar nici sa fur. Asa ca incerc sa obtin de mancare de la cel care are(macar o parte, daca resursa e foarte limitata) – cu promisiunea ca ii returnez ce mi-a dat.
Sal, vreau sa concurez pentru cartea ”Atitudinea este totul” si am sa va povestesc un episod dragut de la antrenament de la mine de la box.
De ceva vreme incoace eu tot timpu ma autosugestionez, vorbesc cu mine doar in cuvinte pozitive.
Deci trebuia sa fac spharing (lupta usoara) cu un coleg de la sala mai vechi ca mine si in acea zi chiar si al antrenament imi tot repetam ca sunt cel mai mare om de afaceri ca sunt prosper etc. in loc sa imi spun ca sunt puternic, ca pot sa il bat. SI intre timp am luat-o rau in acea zi, ca stiu ca am ajuns acasa atat de furios si intrigat de modul cum am luptat incat aveam o motivatie nebuna sa il bat pe partenerul meu din seara respectiva. Mi-a scazut putin si increderea si chiar maistru m-a intrebat la sfarsit ce-i cu mine de am luptat asa. Am hotarat ca indiferent daca el este mai vechi ca mine, tot eu ma credeam mai inteligent si imi ziceam si alte calitati pe care le aveam…si am hotaratn ca la viitorul antrenament sa il domin sa il fac. Ma antrenam prin casa, repetam pasii si cu lovitura prin camera atat de hotarat si convins ca pot sa il bat incat eram si eu uimit de viteza cu care executam miscarile. Urmatoarea zi am facut din nou sparing cu el insa de aceasta data nu l-am batut insa pot sa spun sincer ca s-a vazut si am simtit si eu o reala deferenta fata de ziua anterioara si eram mandru ca am mai avansat inca un pic si mi-am mai recapatat din increderea pe care o pierdusem antrenamentu trecut. Deci atitudinea este TOTUL in viata. Cum te vezi pe tine asa esti. Daca te vezi slab esti slab daca te vezi puternic esti puternic , devii puternic cu fiecare zi ce trece. Va iubesc pe toti si sper ca m-am facut inteles ca acuma mi-am adus aminte de concurs cu toate ca mi-am pus si telefonu de cateva zile sa sune azi pe la 12 sa scriu povestea insa am avut alta treaba si abia acum mi-am adus aminte. Va salut pe toti si sper sa castig.
„Începe cu ce nu-ţi place” de Brian Tracy
Într-o situaţie critică alegi să mori de foame sau să furi mâncare?
In primul rand : situatiile critice au , in general , ca numitor comun , noutatea, respectiv incapacitatea ( momentana) de a ne adapta. Este ca atunci cand vine un profesor nou s, sa zicem, ne cere sa invatam folosind memoria auditiva.Desi e un mod de receptare interesant si placut, chiar comod, noi il respingem gasindu-i punctele slabe. Gasirea solutiei si apoi iesirea din situatia critica inseamna automat adaptare.
In al doilea rand , e substantial sa raman lucizi in orice situatie. Dandu-ne seama ca e o sitatie critica , putem gandi pozitiv, de exemplu , sa consideram ca ceea ce ni se intampla e o proba a vietii -si chiar una importanta-si chiar de aceea trebuie sa dovedim de ce suntem in stare. Ca atunci cand cineva vra sa ne enerveze, folosindu-se de punctele noastre slabe. Atat timp cat ne dam seama de ceea ce isi doreste, avem doua variante: sa-i cantam in struna enervandu-ne saaaaaaau sa ne calmam noi primii, fiind noi cei care ne gandim si la alta posibilitate de actionare decat razbunarea.
Indeplinind puncele de mai sus , ma voi concentra la a treia care e si cea mai complexa. Daca primele doua sunt generale, acesta priveste direct caracterul omului, fapt pentru care voi expunde punctul meu de vedere. Nu voi fura pentru ca : 1.daca am ajuns in situatia critica, vina este (si) a mea. Poate nu in totalitate, dar o parte din ea sigur imi apartine,2din punct de vedere moral nu este corect , 3 nu imi va da pace gandul ca am furat pt mine,ceea ce mi se pare mult mai rau decat daca as fi furat sa supravietuiesc(ranile sufletului sunt mult mai grave decat cel ale trupului) , 4 stiu ca puterea exmplului bun este mult mai mare decat cea a unui sfat bun , de aceea incerc sa fac ceea ce poate sa fie un exemplu bun , si 5 vietuitoarele in general, respectiv noi,oamnii suntem formati dintr’o multime de celule care lucraza impreuna chiar mai bine decat o fac oamenii dintr-o societate.Tot ce trebuie sa facem e sa invatam sa coordonam toate aceste celule,sa le facem sa ne asculte. Asa vom reusi sa stim sa facem fata si situatiilor critice, si sa rabdam de foame atunci cand nu vem incotro. Sa nu uitam ca foamea e doar un semnal pe care ni-l da corpul atentionandu-se ca ii lipsesc anumite substante. Ca atunci cand racim si nu avem destule vitamine care a lupte impotriva virusilor. Cercetatorii sustin ca, in cazul gripei, sistemul nostru imunitar se straduieste atat de mult sa ne protejeze incat provoaca simptome mult mai grave decat i-ar fi produs virusul. cu alte cuvinte ne pacaleste, ne spune ca e mai grav , facandu;ne sa luam masuri. Dandu-ne seama de asta, putem rabda mai mult de foame.
In concluzie, n-a fura de mancare, sa nu mor de foame, ci as incerca sa-i sensibilizez pe altii incat sa mi se cuvina de drept mancarea.