Acasa » Atitudine » Apreciază persoanele valoroase din viața ta

Apreciază persoanele valoroase din viața ta

„Ce este un ocean dacă nu o multitudine de picături?” – David Mitchell

Acum peste un an de zile am scris un articol intitulat: „Este moral să-i schimbi pe cei din jur?”. Articolul a stârnit foarte multe reacții negative. Întrebarea pe care mi-o adresau mulți cititori era: „De unde știi tu, cel care vrei să-i schimbi pe ce-i din jur, că este corectă direcția în care-i schimbi?”

Și răspunsul este: „Nu știu. Și n-am cum să știu vreodată, desigur, pentru că nu există un adevăr absolut.”

Dar în acel articol am trecut cu vederea faptul că noi, oamenii, involuntar, carevasăzică fără voia noastră, schimbăm oamenii din jurul nostru. Fără ca măcar să ne dăm seama.

Influențăm oamenii din jurul nostru așa cum televizorul influențează masele. Și nimic nu ne poate opri. Nici măcar noi nu ne putem opri din influențat și schimbat.

Chiar dacă vom decide să plecăm singuri, în pădure, să nu mai comunicăm cu absolut nimeni vreodată… dacă cineva va afla de această decizie pe care am luat-o, automat vom fi influențat pe cineva.

Zilele trecute am dat pe Facebook de imaginea de mai jos:

Apreciază persoanele valoroase din viața ta

Și m-am supărat.

Tare.

M-am atacat. Pentru că, spre nerușinarea mea, eu sunt genul de om care a încercat să-și schimbe iubita. A încercat s-o ajute, să-i dea o direcție pe care el a considerat-o mai „Corectă” decât direcția în care deja se ducea iubita lui.

Eu sunt genul de om care crede că schimbă oameni și, mai mult decât atât, i se și spune că reușește să-i schimbe.

A te simți atacat atunci când cineva vrea să te ajute este cea mai greșită chestie pe care o poți face.

Cel mai simplu ar fi să-i spui direct ceea ce simți – și anume că nu ai nevoie de ajutor sau nu ești de acord cu ajutorul primit.

Oamenii care-ți vor binele nu o fac mereu pentru a te trage, ulterior, pe sfoară. Chiar dacă se spune că altruismul este egoism. Hai să nu fim paranoici și să credem că oricine se comportă frumos cu noi și vrea să ne ajute de fapt, ulterior, își va bate joc de noi.

Eu, repet, fie că-mi doresc sau nu, voi influența într-o direcție sau alta, bună sau nu, toți oamenii cu care mă văd și vorbesc și-mi petrec timpul.

E decizia lor dacă vor sau nu să se mai vadă cu mine vreodată. Eu, în aroganța mea, consider că fac o treabă bună și am, de cele mai multe ori, un efect pozitiv asupra persoanelor cu care mă văd. Dar, desigur, există excepții. Nu-s așa puțini oamenii care mi-au spus că nu gândim la fel și deci n-are sens să vorbim alte lucruri în afară de „Ce mai faci?”.

Apreciază persoanele valoroase din viața ta. Persoanele valoroase sunt cele care se oferă să te ajute. Sunt cele care, chiar dacă nu se oferă, o fac. Sunt cele care te entuziasmează. Sunt cele cu care-ți face plăcere să pierzi vremea.

Apreciază-i, nu încerca să scapi de ei.

Cu sau fără voia noastră îi vom schimba pe cei din jurul nostru, inevitabil.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

15 răspunsuri

  1. De ce ai impresia ca gandirea ta,comportamentul tau este cel mai bun,ca tu esti etalon de moralitate,ca ai adreptul sa schimbi oamenii ? Santem aparent la fel,adica bipezi,respiram pe nas ( nu toti ),mancaaaam cu gura ( nu toti ).Dar santem diferiti,avem ADN diferit,avem IQ diferit,avem educatie si mentalitati diferite. Pana si Tatal creator ne-a lasat liberul arbitru ….Nu am infumurarea sa cred ca s-a schimbat cineva de dragul meu , caci inseamna ca m-am clonat….Dar,da,am apreciat oamenii din jurul meu peeentru ceeace sant…si numai cand incompatibilitatea dintre noi a fost de nesurmontat,l-am trecut la caaapitolul „pierdut din motive necunoscute „.

    1. Gândirea mea nu este etalonul moralității. Moralitatea este ceva ce se schimbă constant și diferă de la km la km, om la om, țară la țară, deceniu la deceniu. Acum 50 de ani o femeie n-ar fi avut dreptul să-și spună părerea, cum faci tu acum. Gândește-te la asta.

      De dragul tău s-au schimbat, cel puțin cât o picătură, toți cei cu care ai interaçtionat. Chiar dacă tu nu vrei să crezi asta. 🙂

      Nu vorbesc aici de schimbări de ADN, desigur, ci de gândire.

  2. Nu sunt de acord cu schimbatul unui om prin a-i spune: „asta faci bine, asta nu e bine, parerea me este…”. Oamenii sunt reactivi la schimbare, si resping sentimentul de superioritate pe care-l simt la alta persoana in relatia cu ei. Tu in momentul in care te decizi (fara sa fii intrebat) sa-i faci ordine in viata il desconsideri.
    Oamenii se schimba daca vor ei si in directia in care vor.

    1. Am impresia că vorbim de două lucruri diferite.

      Eu vorbeam de o schimbare ce se întâmplă de la sine, involuntar, nicidecum de „asta nu faci bine”, că nu-s nebun.

  3. Nu stiu draga Ariel daca cineva care a trecut prin viata mea ar fi aavut ce sa schimbe in viata lor,si sa nu numesti aceasta ca smereeenie,in schimb de la fiecare individ care a raaaamas fie si o ora langa mine , am avut ceva de invatat.Pe oameni i-am apreciat pentru pozitivitatea loe si nu pentru caaa imi puteau lua greutatea la nevope.Cand mi s-a parut ca bagajul meu e prea greu,l-am carat cu convingerea ca e datoria mea ,nu m-am plans ssi poate prea putini au stiut apoi de efortul meu.Pe oameni ii apreciezi in raport cu ei,nu cu tine.

    1. Cum tu zici că ai învățat de la alții, fii sigură că cineva a învățat de la tine. A învăța = a schimba. Ai fost schimbată de ei. Nu în mod direct. Dar ai fost.

  4. Eu cred ca ,incercand sa-i schimbam pe cei de langa noi,ne schimbam si noi insine.Invatam sa tinem pasul unii cu altii,invatam sa fim mai rabdatori,mai directi ,poate mai altruisti . Schimbam in bine persoanele de langa noi ,daca si ele vor ,gasim o punte de legatura ,iar schimbarea celuilalt ne influenteaza viata mai departe !

  5. Prea multa filozofie. Daca e vorba de relatii intime si exista iubire reciproca schimbarea vine de la sine, inconstient. Si daca ai spirit introspectiv chiar iti dai seama ca limbajul tau, comportamentul, felul in care gandesti si chiar mimica si gestica iti sunt schimbate de persoana de langa tine. De fiecare data persoanele care se iubesc, dupa un anumit timp se aseamana.

  6. Nu stiu ce sa zic mai ales sa judec fiecare e construit in felul lui eu pot doar sa va multumesc pt materialele de pe blog si orce orce e binevenit motivational va multumesc

  7. Eu prefer să mă exprim în legătură cu picăturile, despre care îmi este la îndemână să cred că sunt potenţiale firimituri de ocean. Deşi pare a fi o reciprocă, sau o consecinţă, nu este. În general, simplificările abuzive, complicările nejustificate şi particularităţile generalizate sunt periculoase. Te poţi simţi atacat în mii de feluri, inclusiv printr-o mângâiere, la fel de bine cum te poţi simţi alinat printr-o injuratură. Legând cu forţa această idee de discuţia gen „schimbă-l în bine” vs. „iubeşte-l cum e”, cred că mai potrivit ar fi să încumetrim pornirea modelării cu reveria tâmpă şi să le rezolvăm prin acţiune coerentă: „schimbă-l în bine şi apoi iubeşte-l cum e”. Asta a fost o glumă bună, deşi mă intreb, încă, dacă e de râs, sau nu.

  8. Consider ca personale nu se schimba in esenta pe parcursul vietii, decat daca apare o fericire sau un necaz prea mare. Eventual, se mai cizeleaza, intervine autocontrolul si maturitatea specifica fiecarei varste. Si mai ales, daca o persoana se schimba de dragul altei persoane, schimbarea va dura exact cat relatia dintre cele doua persoane, tocmai fiindca omul pe parcursul timpului, cand trece entuaismul de inceput, tinde sa revina cel care a fost dintotdeauna :). Ganduri bune oricum, imi plac foarte mult articolele!!

  9. Au cred ca ai dreptate, oricarei persoane cu care intru in contact ii schimb viata, si ea mie. Dar, bineiteles, involuntar.
    Simplul fapt ca am cunoscut o persoana imi influenteaza viata si mie, si persoanei respective.
    Imi vine in minte o afirmatie (care nu stiu de unde am luat-o dar m-a ajutat foarte mult sa inteleg sesnul vietii mele): Nimic nu este intamplator, orice persoana care intra in viata ta, intra cu un scop.

  10. Eu recunosc: nu ma pot abtine! Daca se intampla sa stiu cum/sa pot ajuta pe cineva sa devina mai bun la un capitol cat de mic, o fac fara sa ezit. Da, unele sugestii, idei sunt refuzate categoric….da, se intampla sa vad ostilitate din partea unora la simpla idee de schimbare, dar asta nu inseamna ca nu voi incerca mai departe (cu alte persoane, normal).
    Eu apreciez sincer oamenii care isi sacrifica din timpul si energia lor ca sa ma ajute pe mine sa fiu mai buna…de ce sa nu fac si eu la fel?

  11. Chiar si acei oameni care sustin ca ei nu vor sa schimbe persoanele din jur pentru ca e imoral, pacat sau ingrasa, de fapt o fac. Pentru ca fiecare avem un impact in viata altora, chiar si daca o facem neintentionat. Cel mai bine se vede asta in relatii, cand un om valoros, chiar si fara sa forteze schimbarea sau sa ti-o propuna, te face sa-ti doresti sa fii mai bun, mai destept, mai…mai…si e o dorinta inconstienta , dar necesara pentru ca daca nu am mai avea ce sa invatam unul de la celalalt si sa ne descoperim pe noi in celalalt…calatoria impreuna ar lua sfarsit.

  12. Acest articol are cumva legatura cu fizica cuantica :D. Adevarul este ca oamenii sunt in continua schimbare, cu sau fara interventia ta. Tu ai observat ca poti influenta oamenii intr-o oarecare directie pe care tu o consideri „buna” dar adevarul este ca binele si raul tin de perspectiva fiecaruia si in fapt exista doar cauza si efect. Din punctul meu de vedere toti oamenii pe care i-am intalnit in viata mea impreuna cu alti factori au contribuit la evolutia mea si m-au facut ceea ce sunt acum, iar persoana care am fost cand am inceput sa scriu acest comment este usor schimbata fata de persoana care o sa fiu cand o sa termin de scris acest comment :D. Pentru mai multe detalii iti recomand teoria jocurilor. In final, parafrazez un vechi proverb african: nu il ajuta pe cel care se ineaca si nu iti cere ajutorul, te va trage dupa el, se va salva pe sine si te va lasa sa te ineci. In cazul meu s-a dovedit adevarat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!