Acasa » Dezvoltare personală » Sport » Provocare sportivă de iarnă: înscrieri

Provocare sportivă de iarnă: înscrieri

Provocare de 30 zile - Înscrieri

Îmi imaginez că pentru mulţi, pe lista de „rezoluţii”, se regăseşte şi „să fac mai mult sport”.

Practic vorbind, vreo 5 luni din an le elimini din start. Decembrie, ianuarie, februarie – „e iarnă, umed pe jos, dacă ies acum să alerg, să fac exerciţii, cu siguranţă voi răci, iar eu nu vreau asta, ţin la sănătatea mea”. Iulie, august – „e vacanţă, e prea cald, merit şi eu să lenevesc”. Dacă mai adaugi şi lunile în care ai sesiune deja ai pierdut jumătate de an. În cele 6 luni rămase cu siguranţă vor mai apărea lucruri neprevăzute, hazardul (răceală, ceartă cu un prieten etc.) care te vor demotiva, care-ţi vor distruge eventuala constanţă. Să zicem că mai rămâi cu 4 luni jumătate. Asta înseamnă 35% dintr-un an. În martie – aprilie te vei strădui să „dai jos” Crăciunul, în mai – iunie vei „da jos” Paştele ca să ajungi în septembrie și să-ți dai seama că nu te-ai schimbat deloc în atâtea luni şi să îţi bagi picioarele în el de sport.

Ce-ţi propun:

Ai nevoie de un plan.  Vom începe cu o provocare de 30 de zile care se va desfăşura între 15 ianuarie şi 14 februarie.

Cum?

Trebuie să citeşti, să te documentezi despre nutriţie, despre alergare, despre antrenament. Doar tu te cunoşti, tu ştii ce funcţionează şi ce nu pentru tine. (exemplu: mie îmi dăunează combinaţia banane + iaurt, iar pentru un prieten e benefică această combinaţie)

Eu mi-am făcut un document legat despre nutriţie în general (selectând informaţii de pe site-urile de mai jos) şi unul despre „nutriţia mea”. Am să vă pun la dispoziţie acel document cu nutriţia în general, doar la cerere (completând formularul de înscriere), cu menţiunea că acele informaţii mi s-au părut mie relevante. Tu, dacă cercetezi pe cont propriu, poate vei descoperi alte lucruri. De aceea îţi recomand să faci lucrul ăsta.

„De ce să fac asta?”

Pentru a îţi depăşi limitele. Pentru a te descoperi, introspecţia fiind unul dintre cele mai importante elemente ale progresului alături de acţiune.

Sportul îţi oferă:

  • o stare de spirit mai bună
  • o condiţie fizică mai bună
  • reducere a stresului
  • energie
  • reglare a metabolismului
  • creştere a încrederii în sine
  • somn de calitate
  • dispoziţie de a socializa (dacă ai încredere în tine şi o bună stare de spirit vei fi dornic de a îţi face noi cunoştinţe sau de a îţi „consolida” relaţiile actuale)

Utile

Ca să te familiarizezi cu ideea, dar ca să te şi motivezi în acelaşi timp îţi recomand următoarele articole:

Alergarea pe timp de iarnă
Alergarea
Cum se fac abdomenele?
Ce este supraantrenamentul?
Alimente sănătoase pentru iarna
Beneficiile sportului

Cercetare:

Alergare: http://gabrielsolomon.ro
Informaţii despre nutriţie/exerciţii: http://cristianmargarit.ro, http://getfit.ro, http://valentinbosioc.com

Înscrie-te!

Ar fi fain să ne spui oraşul (chiar locul) din care eşti căci ar fi interesant să ieşim la alergat în parcuri, pe grupuri. E mai motivant aşa.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

3 răspunsuri

  1. Anul trecut, in 3 luni dupa ce m-am angajat am dat jos 9 kg. Acum am stat 3 saptamani acasa si am pus minim 2 kg. Intr-o saptamana, maxim 10 zile le dau jos. Crezi ca mai am nevoie de sport??
    Asta job…

  2. Pot spune ca mi-am facut deja planul de cum vreau sa arate corpul meu si ce trebuie sa fac in acest sens pe anul 2013. Cred ca acesta este un plan al vietii la care trebuie sa ne dezvoltam ca in orice alt domeniu al vietii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!