Cum să alegi profesia care ți se potrivește – partea a II-a

Profesia care ti se potriveste…

Acum un an, când în sfârșit îmi găsisem jobul perfect, am ținut să dau sfoară-n țara despre secretul din spatele unui loc de muncă ce mi se potrivea. Am scris un articol și de atunci primesc mesaje încontinuu cu tot felul de situații și păreri în legătură cu această misterioasă cale de a găsi profesia sau facultatea potrivită. În principiu mesajele vin din partea elevilor de liceu sau din partea unor studenți care nu știu ce caută la facultatea de biochimioromanoamericanaciberneticoeconomica, pe care au vrut-o părinții. Am scris articolul mai mult din perspectiva personalității și a  modului de gândire pe care le avem, două caracteristici extrem de importante pe care trebuie să le iei în considerare atunci când aplici pentru un loc de muncă.

Și, după enspe mii de mesaje, păreri și frustrări primite, am zis că trebuie să îmi revizuiesc puțin punctele de vedere. Am făcut o mică cercetare, am adăugat, am scăzut, înmulțit și egal, iar situația stă în felul următor:

Majoritatea are undeva pe la 17 ani, 18 ani, exact vârstă care te pregătește de facultate. Alții sunt studenți deja  la școli la care nu au ce căuta, trimiși de părinți doar că să nu rămână copiii lor proști că nu au diplomă. Puțini cred că se fac bani din pasiuni și la vârsta maturității copiii ăștia chiar nu mai știu încotro să meargă. Toate meseriile, după ei, se plătesc prost, la facultate se intră greu, puțini sunt susținuți de cei dragi să facă ceea ce le place, majoritatea dă la o facultate doar că, odată ieșit de acolo, se găsește mai ușor job. Elevii nu primesc consiliere profesională, sau dacă primesc, primesc degeaba. Le intră pe o ureche, iese pe cealaltă. Se plâng la 20 de ani că sunt la o facultate la care nu se potrivesc și că, cea mai mare problemă, habar nu au  ce le place.  Nu își cunosc calitățile, aptitudinile, nu știu la ce sunt buni și ce îi duce capul să facă. Cam trist, nu?

Acum că știm cum stă problemă, să revenim la tine.

După un studiu făcut de un cercetător de prin America, parcă, doar 5% dintre noi nimerim din prima carieră care ni se potrivește. Așadar, discuția rămâne între noi, ăștia 95% care vrem să ajungem unde trebuie. Dar, să ne înțelegem de la început. Nici eu, nici articolul meu, niciun consilier, niciun părinte, nimeni nu te va putea ajuta să te descoperi. Nu putem să intrăm în tine și să vedem ce gândești și ce simți. Nimeni nu te va ajută să te cunoști, nimeni nu te va deschide pe tine în așa fel încât să afli și tu, helloooo,  cine ești. Nimeni nu îți va descoperi pasiunile, aptitudinile, valorile, dacă tu singur nu știi cine ești. Trebuie să știi că totul, dar absolut totul depinde de tine. Iar eu, hmm, vreau să te motivez să faci ceva frumos.

1. Totul depinde de tine. ”Ah, cine, eu, adică, eu?!”

Cu asta trebuie să ne înțelegem de la început. Fără ” așa au vrut părinții, așa a zis bunica, câinele ( sau mai știu eu cine dictează prin casă) că acolo se intră mai ușor, acolo erau șanse mai mari pentru job etc”. Tu nu depinzi de nimeni. Nu depinzi de piața de joburi, nu depinzi de situația materială sau financiară, nu depinzi de părinți. Înțelege că nu părinții lucrează în locul tău, nu părinții învață pentru tine. Nu părinții se luptă pentru job, nu ei mor de foame, nu ei simt bucuria, nu ei simt emoțiile tale. Lasă părinților sau prietenilor partea lor, iar tu fă-ți partea ta. M-am săturat să aud cum toți se plâng că nu își găsesc job. Ai încercat toate posibilitățile? Sau, aaa, ești încă în zona ta de confort pentru că e greu să stai toată ziua să aplici și să bați la uși cum că vrei să lucrezi? Sau, ești pregătit pentru jobul pe care îl vrei? Nu uita că nu pregătirea teoretică este importantă, ci atitudinea pe care o ai.

Totul depinde de tine. Și, evident, de cât de mult îți dorești. P.U.N.C.T

2. Cine ești, ce vrei și ce poți

Una dintre problemele cu care se confruntă elevii, studenții și nu numai, este că încă nu știu la ce sunt buni. Nu știu ce fel de aptitudini au, nu le place nimic, nu îi atrage nicio materie, niciun domeniu. Se-aude vreun clopoțel? Sar peste partea în care v-aș lua puțin de urechi și v-aș  spune că la generală sau liceu în loc să va gândiți serios la ce voiați să faceți cu viață voastră, voi o ardeați prin barurile de lângă liceu. Trec peste, pentru că știu că e mult prea târziu. Dar o greșeală înseamnă o lecție, așa că hai să vedem ce putem învața din ea.

Există două tipuri de locuri de muncă: cele pentru care înveți (și nu mă refer teoretic) sau cele ce nu necesită niciun fel de cunoștințe, stres, nopți nedormite. Se găsesc în principiu la supermarket-uri, în magazine, în restaurante sau, mai nou, la call center-uri. Nimeni nu îți cere experiență. Dar nu va doresc niciunul dintre aceste joburi. Vi le doresc probabil ca experiențe, dar nu drept cariere.

Ideea e că nimeni nu o să îți spună ce să faci sau la ce ești bun. Poate că te va descoperi cineva dacă te duci pe la vreun talent show, dar hai să fim serioși și să vorbim profesionist. Tu singur va trebui să dai  acest test. Tu cu tine în fața oglinzii în fiecare dimineață până îl surprinzi pe ăla care se holbează la tine. Nimeni nu îți va da puterea să te pui odată pe treabă și să te hotărăști încotro te îndrepți. Noi doar putem să te motivăm. Și asta vrem să facem.  Știu că mulți visează la actori, dansatori, cântăreți sau vedete de Hollywood. Dar, înainte de a lua o decizie de acest gen, trebuie să diferențiam două lucruri esențiale: una este să îți placă ceva și altă este să fii bun la ceva. Și știu că poți să devii bun la ceva dacă îți place, dar nu trebuie să îți irosești timpul.

Trebuie să fii realist. Și eu am vrut să dau la conservator, dar știam că nu am cunoștințele necesare. Asta nu înseamnă că nu mi-am continuat pasiunea.  Folosteste-te de abilitățile pe care le ai, șlefuiește-le bine și vinde-le. Și, am să îți zic un mic secret pe care îl știi de mult. Când am dat la facultate eram așa de mândră de mine că o să am o diplomă și că o să fiu cea mai taredinparcare atunci când o să scrie pe mine specialistă în domeniul comunicării, încât aveam impresia că toți ceilalți sunt niște fraieri. Și, știi cum e treaba aia, ajungi că ăla fraier să fii tu. Eu, în acest caz. Am terminat facultatea și am rămas și eu și diploma, care oricum nu știu unde este, ca două prietene care ne întrebăm: și acum, încotro?

De-aia nu au putut toți managerii care m-au intervievat sau angajat că am avut eu diplomă sau nu. Într-adevăr, facultatea este esențială și aș face-o de 100 de ori în plus. Secretul este să profiți de acei trei ani și să iei orice curs și orice informație ca pe o modalitate de a îți dezvolta cunoștințele, abilitățile și, mai ales, motivația. Profită de timpul din facultate, nu sta prin baruri. Toate la vremea lor. Nimeni nu spune să stai cu cărțile în față. Du-te și fă internship-uri, bate la ușă, că nu îți deschide nimeni fără să ceri, și spune-le că vrei să înveți. Eu am făcut doi ani de voluntariat într-un radio ca să îmi dau seama că asta îmi place să fac. Doi ani. Și nu m-am gândit niciodată că mă potrivesc și că îmi poate plăcea așa de mult să lucrez în acel mediu. Nu m-am născut cu acea pasiune în mine care răspundea în locul meu la întrebarea aia stupidă pe care o puneau toți: și, ce vrei să te faci când o să fii mare? Nu știu!

Adică, pe bune, eu nu știam ce făceam a doua zi, dar la 25 de ani.Nu m-am dus la facultate să răspund,” știți, eu de mică visam să ajung la televizor.”, ”Eu din liceu m-am apucat de scris la ziar.” Cu toate astea, m-am dus la o facultate de jurnalism unde nici măcar nu știam cine este Mihai Gâdea (da, știu) pentru că eu crescusem fără televizor, ai mei nu cumpărau ziare Click! și nici nu ne uitam la Antene să vedem ultimele bârfe din politică. Dar am ajuns la radio. Prin câteva reviste. Am scris știri, ba chiar știam mai multă politică, economie și cultură decât alții care terminaseră facultățile cu 10 pe linie. Nu m-a costat nimic. Nici timp, pentru că aveam din plin. M-a costat doar voința. Asta a fost cea mai grea parte. Și, să îmi lepăd frica aia de ”of, eu nu sunt așa de bună ca ceilalți.” Crede-mă, și ei zic la fel despre tine.

Nu este prea târziu să faci ceva decât dacă începi acum. Adică, dacă începi din momentul în care realizezi că nu știi unde ești și încotro vrei să mergi. Ca să ajungi undeva, trebuie să știi de unde pleci. Adică cine ești și ce oferi. Dacă știi că îți place ceva dar nu ai cunoștințele necesare, ai toate posibiltatile din lume să te educi. Ai internet, ai biblioteci pline de cărți, ai oameni pe lângă ține. Întreabă-i. Nu mai stă și te plânge că nu înveți nimic. După 3 ani de facultate și master am învățat că nu facultatea te învață pe ține, ci tu înveți de la ea.

3. Realitatea din spatele joburilor

Aud și aud peste tot următoarele afirmații: nu te duce acolo pentru că nu se plătește bine. Vezi că acolo se intră pe pile. E foarte greu în domeniu. SAYS WHO?

Uită de toate clișeele astea cum că oriunde se intră pe pile. Nu există așa ceva. Nu există pile. Pilele sunt în capul nostru. În capul celorlalți care ni le bagă și nouă. Și dacă nu îți convine ideea că nu există pile, atunci, bine. Mai există ceva. O altă variantă ca să ajungi unde ți-ai propus. Și poate realitatea asta doare mai mult decât lipsa pilelor. Trebuie să fii bun. Cel mai bun. Trebuie să vrei așa de mult, trebuie să îți dorești așa de tare încât să îți asumi toate riscurile. Toate salariile plătite prost la început, toți managerii care te miri cum de au ajuns acolo și toți colegii mult prea agramați cu meseria pe care o practică. Pilele probabil te vor ajută să ajungi unde ți-ai propus, dar tu singur vei ajunge unde meriți.

Ah, am așa câteodată un sentiment de repulsie față de toți care încearcă să mă doboare. Toți frustrații care nu reușesc și ne spun nouă că văi, ce greu e.

Se poate. Se poate. Se poate. Fără pile. Fără relații. Calmați-va. Se poate. Secretul este unul mic și simplu. Trebuie să îți dorești. Iar după ce conștientizezi că tu chiar asta vrei să faci, mintea ta va găsi tot felul de opțiuni despre cum să ajungi unde ți-ai propus. Pinky promise!

4. Cum să îți găsești un job. Mda.

Of, mamă ei de piața muncii. Există așa de multe joburi pe Bestjobs, dar nu te sună nimeni. Nici ăia de pe eJobs, nicio companie nu ți-a vizualizat CV-ul, așa că alegi să te angajezi ca asistent manager la un birou până te găsește vreunul să te sune și să te cheme la un interviu la compania pe care ți-o dorești.

Numărul locurilor de muncă dintr-un anumit domeniu variază. În tehnologie se caută oameni, în comunicare mai puțin. În spitale e nevoie de doctori, în bănci totul e deja ocupat. Și tot așa.

După ce am terminat facultatea, am intrat într-o perioadă de căutat un loc de muncă serios. Am căutat aproape o luna de zile pe toate site-urile și am trimis la CV-uri și scrisori de intenții încât nu mai era post pe vreun site de genul care să nu îmi fi primit aplicația. Văzând că nu mă sună nimeni, am apelat la varianta, dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau. Am luat un pix și o foaie și am început să caut toate companiile care activează în domeniul în care voiam să lucrez. Am stat nopți întregi și am trimis sute de CV-uri și scrisori de intenție scrise adaptat fiecărei companii. În două zile deja primisem câteva mail-uri și chemări la interviu. Funcționează! Du-te și bate la ușă, spune-le că vrei să înveți. Să muncești, că nu ceri să freci menta pe acolo. Oamenii sunt dispuși să angajeze oameni care chiar vor să muncească, să își pună pasiunea în valoare, chit că nu e încă șlefuită.

Dacă nu îți place, foarte bine, te duci în altă parte. Încearcă să profiți de primii ani de facultate în care îți permiți să fii voluntar. Și, dacă nu îți permiți, încearcă mai mult. Tot în domeniu. Și chit că te angajezi la McDonald’s până la urmă, încearcă să îți menții pasiunea și rămâi focalizat pe scopul tău. Un scop bun te va ajuta să ajungi la destinația potrivită. Și, uneori, nu unde ajungi contează, ci cum ai ajuns unde ți-ai dorit.

5. Eu la ce facultate dau? Ajutați-mă, vă rog!

Există mai multe categorii de oameni. Unii care știu din start că vor să fie medici. Alții  își dau seamă prin liceu că se duc la ASE, alții sunt buni la o materie și vor să continue pe drumul respectiv. Există și câțiva care își iau liber după liceu să se mai gândească, există și aia care se duc la facultatea-nu-contează, că așa vor părinții. Știu, am o problemă cu așa-vor-părinții, dar este o realitate care iese la suprafața din ce în ce mai mult și care naște foarte mulți frustrați. Sunt alții care nu fac nicio facultate și o duc de zece ori mai bine. Pentru că atunci când ai curajul să îmbini pasiunea cu dorință și disponibilitatea  de a face ceva, nicio diplomă nu îți mai stă în cale.

Dacă ești la liceu și încă nu știi încotro să te îndrepți, focalizează-te în primul rând pe ceea ce îți place și pe punctele tale tari. Dedică-ți timp și caută joburi care au nevoie de calitățile tale. Unele s-ar putea să se potrivească cu profilul tău, altele nu. Creează-ți un profil. Cine ești, ce faci, ce vrei și vezi ce îți pot oferi aceste cariere. Serios, ai internetul la îndemână. Ai telefon cu 4G, poți sta pe internet oricând și oriunde ai tu chef. Ai informația în fața ta. Suntem în anul 2014, secolul 21, care nu ne mai permit comoditatea asta de a nu ști sau de a nu fi informați. Ai youtube, poți să asculți oameni, ai mii de cărți, ai mii de articole și chiar cred că există oameni care să te ”scuture” puțin.

Avem așa multă informație la îndemână, dar suntem generațiile care tot încă nu știm încotro.

Profită. Totul depinde de tine.

6. Tips and tricks

„tot ce îți dorești se află pe cealaltă parte a fricii”. Când am ajuns să conștientizez asta, am descoperit câte lucruri grozave pot face din mine. Scapă de frică, scăpa de atitudinea negativă. O atitudine pozitivă te va ajuta să ajungi unde vrei și te va ajuta să te descoperi. În schimb o atitudine negativă te va transformă într-un frustrat. Punct.

„iubește-ți meseria și nu va mai trebui să lucrezi nicio zi dn viața ta”. Atunci când într-adevăr faci ceea ce îți place, devii fericit.  Pentru că atunci când iubești ceva, vei da tot ce e mai bun din tine. Iar iubirea chiar că-i fericire.

„dacă nu încerci, nu reușești.” Serios acum, dar nimeni nu îți va da pe tavă niciodată nimic. Lumea e plină de surprize, iar timpul este limitat.Uneori deloc. Profită de orice oportunitate. Experiența de viață este mai importantă decât cea profesională. Și doar atunci când conștientizezi că mai important este ce devii tu însuți, vei vedea câte lucruri grozave poți face din tine.

„dacă nu îți place unde ești, mută-te, nu ești un copac”. Ăsta este unul dintre citatele mele preferate. Îmi spune cât de mult contează atitudinea mea în tot ceea ce fac și cum sunt singură responsabilă pentru toate situațiile în care mă aflu. Și când știi că totul depinde de tine, te apuci de treabă, nu glumă.

„believe”. Îmi place mai mult cum sună în engleză, parcă are mai mult sens. Atunci când crezi în tine, indiferent dacă greșești, toate sentimentele, toate gândurile, toți mușchii, toți neuronii se vor împreuna  ca tu să ajungi unde ți-ai dorit. Sincer.

Viața e mult prea scurtă. Dar este genial de frumoasă. Chiar nu merită să o irosești pe ceva ce nu îți place.  Indiferent în ce situație ești, există o șansă și pentru tine. Trebuie doar să dai la o parte frica, atitudinea negativă, iluziile create de părinți, prieteni și stirile de la ora 5  și să încetezi să mai visezi. Încetează să îți mai pui statusuri de-alea enervante cum că ce visători suntem, ci creează-ți scopuri.

Tu nu visezi. Tu faci. Nu cândva, ACUM.

Citește și „Cum să alegi profesia care ți se potrivește – prima parte” aici.