Multă vreme m-am străduit foarte tare la fel ca mulţi alţii să schimb lumea exterioară astfel încât să fie pe placul meu însă de cele mai multe ori am fost dezamăgită deoarece eforturile mele au părut a fi zadarnice. Am căutat să mă schimb pe mine şi ceea ce exista în exteriorul meu, am pornit la drum cu cele mai bune intenţii şi totuşi, în ciuda tuturor eforturilor mele, rezultatele au fost de multe ori dezamăgitoare. Aşa am ajuns să mă întreb la modul cel mai serios cu putinţă ce nu înţeleg, de ce nu funcţionează lucrurile, ce greşesc şi dacă voi reuşi vreodată să trăiesc în lumea pe care mi-o doresc. Şi iată că atunci când mă aşteptam cel mai puţin, a apărut şi răspunsul la întrebările mele.
Am aflat că doar o simplă schimbare a mea sau a celor din jurul meu nu mă va conduce la ceea ce îmi doresc şi că lumea mea exterioară nu este decât o reflexie în oglindă a lumii mele interioare. Am realizat că am creat şi că întreţin în interiorul meu o lume plină de teamă şi război pe care o manifest în exterior şi că atunci când judec, condamn şi lupt cu ceea ce am creat, realmente nu voi avea vreodată puterea de a transforma cu adevărat lumea exterioară şi pe mine însămi. Am înţeles că “lentilele” prin care am fost obişnuită să privesc lumea şi pe mine însămi deformează realitatea şi mă ţin departe de adevăr. Am realizat că atunci când încercările de a mă schimba pe mine şi lumea exterioară sunt sponsorizate de frică nu voi putea ajunge vreodată la ceea ce îmi doresc. Şi am mai aflat că lumea mea exterioară se schimbă într-un mod magic atunci când reuşesc să îmi transform temerile în iubire, când renunţ la nevoia mea de control, de judecată şi de condamnare precum şi la aşteptări. Abia când sunt liberă de toate acestea pot acţiona cu justeţe şi pot transforma cu adevărat lumea mea exterioară.
Spre exemplu, întotdeauna mi-a plăcut ca oriunde în jurul meu să fie ordine şi curaţenie şi cu cât m-am străduit mai mult să le fac şi să le menţin, cu atât mai mult am întâlnit în jurul meu oameni cărora nu le păsa câtuşi de puţin de munca mea şi care într-un mod incredibil lăsau doar haos şi dezordine în urma lor. Aţi trăit şi voi aşa ceva? E de-a dreptul frustrant să vezi că pleci la drum cu cele mai bune intenţii pentru a crea în jur o lume frumoasă şi curată şi că munca şi eforturile tale sunt zadarnice. M-am întrebat de ce se întâmplă lucrurile astfel şi am realizat că într-o măsură mai mare sau mai mică judecam, condamnam şi declaram “război” celor “responsabili” pentru dezordine şi pentru suferinţa mea. Mai mult decât atât, încercam să le comunic nevoia mea de a trăi într-o lume curată şi frumoasă, căutam să îi fac să înţeleagă modul meu de a vedea lucrurile şi să-i educ, însă totul era zadarnic iar lucrurile păreau să se înrăutăţească. Deci, în exteriorul meu am făcut tot ceea ce simţeam omeneşte că pot face pentru a rezolva lucrurile: curăţenie iar şi iar, educaţia celorlalţi cu răbdare şi cu vorbă bună timp îndelungat iar în final, din disperare, scandal şi tot degeaba. De ce nu se aşezau lucrurile? Păi, în tot acest timp, atenţia mea era focusată în exterior şi nu observam că judec, condamn, controlez, am aşteptări şi că sunt în război interior. Mai mult decât atât, nu observam că deşi intenţiile mele erau pozitive, multe dintre acţiunile mele erau sponsorizate de frică şi reflectau absenţa iubirii necondiţionate.
Iată mai jos ce s-a întâmplat concret într-una dintre situaţiile în care am decis să renunţ la vechiul meu mod de a fi, am făcut pace în interiorul meu şi mi-am înfruntat temerile:
Cu ceva timp în urmă, la serviciu, aveam acelaşi birou şi acelaşi echipament de lucru cu o persoană care lucra după-amiaza, în timp ce eu lucram dimineaţa. De obicei, la începutul programului îmi făceam puţin timp pentru ordine şi curăţenie şi când plecam acasă, totul arăta după placul inimii mele, însă a doua zi de dimineaţă când vedeam ce găsesc, îmi venea să urlu. Cunoscând deja ceea ce v-am spus mai sus, am decis să renunţ la curăţenia exterioară şi să fac curaţenie în interiorul meu. Am oprit judecata, condamnarea, nevoia de a controla lucrurile exterioare, de a o schimba pe colega mea, de a-i cere să-mi respecte nevoia de ordine şi curăţenie şi m-am întrebat ce se întâmplă cu mine dacă decid să stau în mizeria şi dezordinea pe care le găsesc dimineaţa şi dacă renunţ la luptă. Aşa am aflat că mi-e teamă că dacă fac asta, o să fiu judecată că sunt leneşă, nesimţită, prost educată, dezinteresată, şamd, că n-o să mai fiu la fel de apreciată şi că n-o să mai fiu respectată şi iubită de către ceilalţi. Mai mult, am aflat că mi-e teamă să nu fiu jignită, ameninţată şi pedepsită de către conducerea societăţii din cauză că nu fac curăţenie la locul de muncă (ar mai trebui să menţionez aici faptul că asta nu intra oricum în atribuţiile mele şi că just era să fi existat o femeie de serviciu care să se ocupe de acest aspect). M-am apucat de lucrat cu temerile mele şi când am simţit că sunt împăcată cu faptul că o să mi se întâmple toate relele menţionate mai sus, mi-am înfruntat fricile şi am renunţat total la a mai face ordine şi curăţenie. Ei bine, nu numai că nu mi s-a întâmplat nimic neplăcut, dar m-am minunat de-a dreptul să găsesc curăţenie şi ordine gata făcute de la prima oră a dimineţii. Cine credeţi că le făcuse fără ca eu să scot un cuvânt, să cer, să muncesc, să conving sau să mă impun în faţa cuiva? Colega care lucra în schimbul de după-amiază. Ei bine, în sfârşit era curăţenie, ordine şi armonie atât în interiorul cât şi în exteriorul meu!
Aşadar, asta e ceea ce eu am descoperit după ani şi ani în care m-am străduit zadarnic să creez în exteriorul meu acea lume plină de iubire, de pace, înţelegere şi armonie la care am visat încă din copilărie. Asta nu înseamnă desigur că nu mai acţionez în exteriorul meu ci doar că învăţ pas cu pas să îmi îndrept întâi atenţia către interior şi numai după ce înţeleg şi transform ceea ce observ acolo, acţionez cu justeţe în exterior. Numai atunci reuşesc să transform cu adevărat lumea în care trăiesc!
În concluzie, sunt convinsă de faptul că indiferent unde suntem, ce facem, cât de diferiţi părem a fi şi indiferent care e modul nostru de a percepe lumea şi viaţa, mai devreme sau mai târziu, motivaţi fiind de cele mai bune intenţii şi de dorinţa de a trăi frumos, vom găsi calea perfectă pentru a crea în jurul nostru lumea pe care ne-o dorim!
Un text de Raveica Atodirese
