Am regretat de nenumărate ori greșeli din trecut și de fiecare dată am jurat că nu se vor mai repeta. Unii zic că din greșeli se învață, alții le iau ca model de viață, iar alții pur și simplu nu știu ce să facă cu ele.
Am auzit întrebarea ”dacă m-aș întoarce în timp, ce am învăța de la noi înșine?” de la un film pe care nici nu am vrut să îl vizionez. Ci doar l-am pus să ruleze precum un ambient sonor și vizual pentru propria-mi plictiseală.
La un moment dat m-a pocnit întrebarea pe care v-am spus-o și la care cred că v-ați gândit și voi atunci când ați citit-o prima dată.
Când m-am pus serios pe gândit și dat răspuns m-a luat amețeala. De ce? Au fost așa multe lecții pe care pur și simplu le-am ignorat.
Mi-am jurat de multe ori că nu voi mai face un anume lucru a doua oară. L-am făcut de zece ori și nu m-am învățat minte. Cred că cine se ascunde în mine râde de fiecare dată, ba încă cred că s-a cam plictisit și nu mă mai ascultă. Pentru că de fiecare dată când vreau să schimb ceva nu mai simt voința și focul ăla aprins în mine, care s-a stins aproape de tot de la câtă apă, adică indiferență am pus peste el. Am continuat să merg mai departe, în loc să mă opresc și să înlocuiesc cărbuni. Am înțeles, vorbesc prea metaforic.
Așa că, mai pe românește, mi-am cam băgat picioarele, vorba aia, în consecințe și am zis că trebuie să merg mai departe. Chestia asta cu „mergi mai departe” nu merge de fiecare dată. Trebuie să știi când să te oprești și când să schimbi ceva-ul ăla care nu mai merge. Astfel, te trezești la 25 de ani și îți vine să te dai cu capul de pereți cum că ar fi trebuit să fi citit mai mult, să fi învățat mai bine, să mă fi integrat ca voluntar într-o asociație care ajută băbuțe să meargă acasă. Da, exact asta am să fac și eu, m-am înscris să ajut oameni bătrâni la cumpărături sau la ce au ei nevoie. Și asta pentru că am trecut de prea multe ori pe lângă cineva care avea nevoie de ajutorul meu, dar muzica din căști era prea tare ca să mă intereseze de doamna care stă lângă mine în autobuz și și-ar dori locul meu.
Dacă ne-am întoarce în timp am învăța că nimeni nu ne garantează minutul ce vine și asta pentru că nimeni nu știe uneori ce înseamnă o a doua șansă. Pe prima de obicei o primim toți, nimeni nu garantează pentru a doua.
Dacă ne-am întoarce în timp am conștientiza că cele mai importante averi în viață sunt relațiile pe care ni le construim, visurile în care investim și cărțile pe care le citim.
Dacă ne-am întoarce în timp ar trebui să învățăm ce am pus pe lista de așteptare până acum pentru că eram prea entuziasmați de viitorul ce ne stătea înainte și uitam cu desăvârșire lucrurile care trebuiau făcute.
Dacă ne-am întoarce în timp poate ne-am convinge că SE POATE și că orice vis poate deveni realitate.
Dacă m-aș întoarce în timp cu siguranță aș petrece mai mult timp investind în prietenii mei, aș investi mai mult în educația mea, m-aș apuca de vioara pe care am lăsat-o baltă după ce toți mi-au spus că scârțâie prea tare și, cel mai important, aș investi în alții, pentru că, de fapt, aș investi în mine.
Vă doresc să vă luați un timp de meditare și să vă gândiți ce ați făcut cu visurile, dorințele și aspirațiile cărora nu le-ați dat nicio formă. Să vă bucurați de orice oportunitate, să o creați atunci când nu este și să conșientizați că singurii inamici care pot sta înaintea a lucrurilor pe care vi le propuneți sunteți voi înșivă.
2 răspunsuri
Dacă ne-am întoarce în timp am învăța că nimeni nu ne garantează minutul ce vine și asta pentru că nimeni nu știe uneori ce înseamnă o a doua șansă. Pe prima de obicei o primim toți, nimeni nu garantează pentru a doua..
Eu nu ma mai intorc in timp de multa vreme ca sa caut ceva,am reusit sa traiesc cu mine aici,acum si cu ochii pe ce am si ce as putea avea…ce-a fost a fost si s-a tot duuus,apa raului nu mai este aceeasi nici in clipa urmatoare…E adevarat ca cine uita merita sa repete ceea ce a suferit…A te intoarce in trecut ca sa repari ceva e absurd…Am invatat repede si la mine la Braila se zice ca pana si turcul care pricepe mai greu nu face decat doua greseli…a treia oara nu mai greseste!