Acasa » Uncategorized » De ce este important să te bazezi pe intuiție și inspirație

De ce este important să te bazezi pe intuiție și inspirație

Știai că nu există doar un singur tip de înțelepciune pe care ne putem baza pentru realizarea lucrurilor importante pentru noi? Logica și rațiunea reprezintă facultăți ale emisferei stângi ale creierului nostru, în timp ce intuiția, creativitatea și inspirația apar din emisfera sa dreaptă. Prin urmare, ne aflăm la nivelul maxim de manifestare a potențialului nostru atunci când utilizăm, în mod eficient, ambele emisfere ale creierului.

De ce sunt importante intuiția și rațiunea?

Intuiția și rațiunea sunt menite să se completeze reciproc, pentru a ne ajuta să realizăm ceea ce ne dorim. Acceptarea intuiției însă se face greu uneori, întrucât aceasta nu ne ajută să înțelegem în mod rațional anumite situații, ci doar ne arată, instinctual, modul în care acestea pot fi înțelese.

Astfel, intuiția sau inspirația sunt precum o busolă care ne îndeamnă să ne îndreptăm către o anumită direcție, fără a ne arăta, în mod clar și concis, motivele raționale care stau la baza unei astfel de decizii. În plus, multe persoane se confruntă cu situația în care confundă inspirația sau intuiția cu alte sentimente, acesta fiind principalul motiv pentru care nu se pot baza pe acestea, în vederea luării unor decizii importante.

Pentru a înțelege mai bine acest concept și pentru a-l utiliza în viața ta, trebuie să știi că intuiția reprezintă o modalitate independentă de gândirea rațională, un al șaselea simț, pe care îl poți folosi pentru a contura impresii privind anumite lucruri sau experiențe.

Iată cum îți poți dezvolta intuiția, pentru a avea un aliat de nădejde în luarea celor mai bune decizii!


Cum să îți dezvolți intuiția

Primul pas pe care trebuie să îl urmezi pentru a-ți dezvolta instinctele care nu țin de gândirea rațională, precum intuiția, este să elimini stresul din viața ta. Trebuie să creezi un mediu propice dezvoltării intuiției, prin practicarea tehnicilor de relaxare, care te ajută să te deconectezi de la mediul extern. Poți alege meditația pentru a reuși să parcurgi acest pas esențial.

Iată care sunt următorii pași pe care îi poți parcurge pentru dezvoltarea intuiției:

  • Rămâi mereu deschis la noi posibilități – Atunci când te afli în căutarea celor mai bune răspunsuri la diverse dileme din viața ta, trebuie să fii deschis să le primești. De cele mai multe ori, răspunsurile corecte pot fi exact contrariul a ceea ce consideri că trebuie să faci. Încearcă să îți ghidezi deciziile în funcție de ceea ce este mai bine pentru tine, chiar dacă acest pas se află în afara zonei tale de confort.
  • Implică-te în activități creative – Dansul, pictura, muzica, proiectele de scriere creativă sunt doar câteva exemple de activități pe care le poți efectua în această etapă. Acestea îți oferă șansa de a crea spațiul optim pentru dezvoltarea intuiției și de percepere a acesteia.
  • Adresează-ți întrebări importante – Intuiția apare în special atunci când ne aflăm în căutarea unor răspunsuri la întrebările care marchează aspecte importante din viața noastră. Adresându-ți întrebări privind ceea ce îți dorești de la viață, privind experiențele pe care vrei să le trăiești și calitățile pe care vrei să le deții reprezintă o metodă eficientă de dezvoltare a intuiției, a inspirației creatoare care te ajută să găsești soluții în orice situație.
  • Propriul tău jurnal – Obiceiul de a ține un jurnal personal, în care să descrii diverse experiențe de viață și felul în care te simți atunci când le trăiești te ajută să găsești răspunsuri la ceea ce te interesează cu adevărat. În plus, această metodă este eficientă pentru a învăța să distingi intuiția de alte sentimente pe care le ai.
  • Ascultă-ți vocea interioară – Aceasta poate fi auzită doar atunci când mintea ta este relaxată, atunci când ești deconectat de la mediul extern și de la influențele acestuia asupra gândurilor tale. Atunci când te relaxezi prin meditație sau cu ajutorul altor tehnici eficiente, vei descoperi că este mai ușor să găsești răspunsul sau soluția unor probleme, care nu sunt atât de grave precum păreau.

Prin urmare, intuiția nu reprezintă un sentiment pe care să îl poți percepe în mod rațional, cu un al șaselea simț, care te ajută să iei decizii corecte, pornind de la ceea ce simți și este mai bine pentru tine. Prin relaxarea minții, înțelegerea propriilor sentimente și exerciții de deconectare de la factorii externi ființei tale, îți poți dezvolta intuiția, pentru a te baza pe aceasta atunci când ai nevoie.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!