Vă spuneam, pardon, mă lăudam 🙂 că am fost în Statele Unite ale Americii prin programul Work and Travel pentru studenți.
Aș vrea să împărtășesc cu voi despre experiența mea și poate articolul meu vă va da curajul să încercați și să profitați de această minunată oportunitate.
Îmi doream să ajung în State din anul 2 de Facultate. Am ajuns în anul 2 de Master. Vorba ceea – niciodată nu este prea târziu să-ți vezi dorințele îndeplinite.
Ba mă gândeam că nu știu bine engleza, ba că nu am cetațenie română, ba mai uitam de dorința asta, ba îmi aduceam aminte că nu am suficinenți bani, ba una, ba alta și tot așa pana în anul 2 de Master.
Tot găseam motive de a nu pune în practică ideea de a pleca și rămâneam cu gândul că a mai trecut o vară și tot cu visul ăsta am intrat în toamnă. Când de fapt aveam nevoie de ”un ceva” care să mă împingă pe la spate.
Pe vremea ceea nu era vreun curs de dezvoltare personală sau curs de depășirea fricilor interioare în Oradea. 🙂 Acum că locuiesc în București am aflat că poți găsi cu ușurință orice curs dorești printre care am dat și de un curs de motivare pe www.mirceachira.ro.
Așa suntem noi oamenii, când ne dorim ceva mai întâi găsim o mie și una de obstacole și mai apoi o idee cum să faci ca astrele să se alinieze și să reușești. 🙂
În anul 1 de Master am plecat cu bursa Erasmus în Franta și la întoarcere mi-am recuperat o parte restantă din bani și de acolo mi s-a aprins beculetul. Mi-am amintit că de fapt este ultima șansă, probabil, să ajung și eu în țara tuturor posibilităților. Așa că, cu banii din bursă plus un pic din economii am reușit să fac rost de jumătate din suma necesară pentru întregul program Work and Travel.
Sinceră să fiu am uitat câși bani mi-au trebuit pentru întregul proces. Ceea ce țin minte este că a fost nevoie de doar 1.500 $ să împrumut de la banca. Și eram cu gândul că dacă nu iau viza, ceea ce voi pierde, probabil, vor fi cei aproximativ 200 $ de viză, câteva cheltuieli mărunte și încă o dorință neîndeplinită…
Așa că, iată-mă la ora 6 în gara de Nord București, cu inima în dinți de frică pentru că engleza mea nu era chiar cea mai strălucită (în liceu am făcut franceza și rusa) și că auzisem că dacă ești în an terminal la Universitate nu prea ai șanse să iei viza.
Atunci încercam să-mi interiorizez ideea că nimic nu mă mai oprește, că am curaj cât o întreagă Americă. 🙂 La ambasadă eram o mulțime de studenți, am stat la coadă câteva ore bune, chiar dacă eram programată pentru ora 11.
În jur de ora 12 – o sunam pe mama.
-Mamă, stai jos, am o noutate!
-Sper că este buna!
-Plec în America!!! AAAAAA!!!
-Ce? Credeam că ești însărcinată. :)) Pai și bani de unde ai luat? 🙂
- Să fi fost noroc,
- să fi fost eu atât de hotărâtă să plec,
- să fi fost karma mea de călător bună,
- să fi avut parte de un consul bun…
Nustiu ce a fost, cert este că am obținut viza, am facut rost de bani, de curaj și de o forță interioară care ”îmi dădea aripi”. Partea cu câte obstacole am întâmpinat în aceea vară – nu se pune când visezi. Dacă mă gândeam și la ele, sigur îmi tăiam din aripi. Am prefeart ca măcar de data aceasta să văd plinul din pahar și să nu ascult experiențele negative ale altora. 🙂
Așa că dacă încă mai ești student, te rog eu, profită de această șansă și nu te speria.
Bani poți împrumuta de la bancă fară dobandă, engleza o poți învăța mai bine din/în zbor.
Mult curaj și nu uita să visezi măreț. 🙂
PS: de fapt nu-mi doream atât de mult să vizitez Statele cât să-mi cumpăr haine de firmă/fițe și câteva chestii de la Apple. 🙂
PSS: sper că te-ai prins de glumă. 🙂
