Tăcerea este un cuvânt încărcat cu multiple semnificații: pentru mulți e o amenințare, pentru alții e o evocare nostalgică a unui timp apus din cauza tehnologiei. Pentru unii e o plictiseală și pentru alții, adepți ai artelor antice ale contemplației, e un cuvânt de profundă importanță, chiar sacru.
Dar tăcerea, la fel ca multe alte lucruri din lumea prezentă, este pe lista speciilor pe cale de dispariție. Prezența zgomotului și a stresului poluează mai mult decât credem noi capacitatea noastră de a gândi.
E ciudat cât de rară a devenit liniștea. Zgomotul și treburile au devenit elementele primordiale ale vieții noastre. Anxietatea domină pretutindeni. Fie că întrebăm tineri, oameni de vârstă mijlocie sau pensionari, toți acuză stresul și lipsa de timp.
E clar că există forțe puternice care profită de pe urma stresului și a agitației, însă puțini dintre noi ne dăm seama de toată această regizare a modului de viață consumerist. Pentru că nu mai avem timp. Timp ca să gândim și timp ca să nu gândim. Nu mai vrem să avem timp, deoarece alergăm tot timpul după ceva (bani, satisfacții materiale, plăceri de moment etc.). Acel ceva e atât de alunecos însă, încât atunci când credem că l-am prins, ne scapă printre degete și o luăm din nou la goană.
Există două tipuri de zgomot:
– unul obiectiv să spunem, de care nu putem scăpa și care e creat, după cum spuneam, de tipul de civilizație consumerist pe care îl trăim cu toții. E clar că nu putem evita zgomotul mașinilor, al traficului, al sirenelor ambulanței, al camioanelor care compun viața citadină, doar dacă alegem sau avem posibilitatea să trăim la țară.
– altul subiectiv, pe care îl alegem mai mult sau mai puțin conștient. Ne petrecem majoritatea timpului la televizor, pe telefon, computer sau tabletă. Avalanșa de informații vine și trece pe lângă noi cu viteza fulgerului, fără să fi reținut mare lucru din ceea ce am recepționat. Mintea noastră se împrăștie în mii de direcții, ajungând la un moment dat să își piardă capacitatea de concentrare. Cu toții am auzit de sindromul deficitului de atenție. Trăim din ce în ce mai mult într-un ambient pe care unii l-au numit zgomotul tehnologiei. Suntem informați, cunoaștem totul, mai puțin sufletele noastre. Planificăm, organizăm tot felul de activități. Sau vorbim despre vreme, cumpărături sau ultimele bârfe din show-biz.
De ce facem toate astea, de ce ne înconjurăm de toate aceste lucruri mai mult sau mai puțin necesare?
Pentru că ne e frică să ne cunoaștem sufletele. Alegem să ne umplem viețile goale cu zgomotul care ne distrage, ca să evităm liniștea ce ne poate forța să ne confruntăm cu diverse aspecte ale cunoașterii de sine cum ar fi, cărțile bune, arta adevărată, muzica, adică o viață umană reală. Evităm autocunoașterea care ne-ar ajuta să captăm sursele anxietății și ale disperării care se manifestă din ce în ce mai frecvent în viețile noastre. Civilizația modernă e una a fricii. Ne învață să ne fie frică de ziua de mâine, de pierderea confortului pe care ni-l dă pentru ca apoi să muncim stresați ca să ni-l păstrăm. Am putea oare să ne luăm o pauză din toată nebunia asta, 5 minute, 10 poate pe zi, ca să purtem asculta liniștea și ceea ce ne revelează ea?
O societate care suferă de tulburarea deficitului de atenție indus social este o societate într-o stare de dezintegrare. Axați pe prim-planul zgomotos al gândirii convenționale alimentată de mass-media, care împrăștie mijloace de distragere nesfârșite și pseudo-evenimente, cei mai mulți oameni se pierd într-un haos mental bulversant.
Cineva a spus odată că vom plăti și picăturile de ploaie care cad din cer, asta însemnând că orice aspect frumos și esențial al vieții noastre va fi distrus de o societate axată pe distrugere prin intermediul consumerismului și al conflictelor. Acum că ni s-a vândut zgomotul și viteza ca să fie eliminată treptat liniștea, avem probleme mari. Dacă nu avem liniște, nu putem gândi clar. Și claritatea mentală nu a fost nicicând mai importantă ca acum.
Spunea Gandhi în mod inspirat:
„În atitudinea tăcerii sufletul găsește calea către lumină și ceea ce este evaziv și înșelător se rezolvă cu claritate. Viața noastră este o căutare lungă și dificilă după adevăr. ”
Valentin Dumitru
