Luca Dezmir ne prezintă reţeta ideală, conform căreia – cel putin teoretic – oricine poate deveni independent financiar.
Am citit pe ultima copertă a cărţii că el este primul autor din România care îndrăzneşte să abordeze asemenea temă dintr-o perspectivă inedită: propria experienţă. Devine astfel, un foarte bun şi concret exemplu.
Ideea de a scrie această lucrare mi se pare extraordinară. Spun Lucrare şi nu Carte, întrucât nu este o carte în sine, ci un cumul de idei şi indicaţii, bazate în primul rând pe propria experienţă, precum şi pe studiul altor asemenea lucrări.
Scrisă într-o manieră lejeră şi folosind un limbaj simplu, accesibil – fără rigiditatea unor termeni complicaţi de specialitate – “Ieşi din Labirint” se adresează, în principiu, oricărei persoane capabilă să citească şi să socotească (inclusiv adolescenţilor).
Prin exemplul pe care îl da prin el însuşi, Luca arată că se poate trăi chiar şi în România – ţara pe care atâţia ingraţi o blamează – cel puţin decent.
În scopul de a vă stârni curiozitatea, vă voi împărtăşi câteva idei importante din această lucrare.
Pentru a deveni independent financiar, ai nevoie în principal de:
1. EDUCAŢIA FINANCIARĂ, ce se poate obţine printr-un studiu minim – nu este necesar să fii expert în finanţe.
2. CAPITALUL nu este obligatoriu să fie mare dar, cu cât este mai mare, cu atât profitul POATE fi mai mare. Ideal este ca el să fie direct proporţional cu experienţa, pentru a reduce pe cât posibil riscurile.
3. INSTINCTUL FINANCIAR l-aş putea numi simplu FLER sau al 6-lea simţ. Poate fi nativ sau poate fi cultivat şi devine o consecinţă a experienţei sau a unor cunostinţe fructificate (şi revenim la educaţia financiară).
În afaceri –indiferent ce reprezintă acest termen- este nevoie de multă inspiraţie.
4. ŞANSA aş putea-o defini ca fiind un concurs de împrejurări favorabile, ce poate fi exploatat.
De asemeni, Luca Dezmir accentuează un lucru foarte important: ECONOMISIREA. El ne prezintă metode simple şi comode, la îndemâna oricui, de a economisi bani.
– Producând o serie de alimente si confecţionând produse uşor de obţinut în casă;
– Renunţând la specialişti pentru o serie de servicii, pe care le-am putea face singuri;
– Optimizând consumul prin investiţii ce se amortizează în perioade mai scurte sau mai lungi de timp ( dar care se justifică).
Îmi este foarte greu să limitez lucrarea lui Luca la doar aceste cuvinte şi doresc sa nu îi minimalizez valoarea scriindu-le.
Pentru fiecare cititor în parte, aceasta poate deveni manualul ideal de EDUCAŢIE FINANCIARĂ, educaţie ce lipseşte aproape cu desavărşire majoritaţii românilor.
Dacă cititorul şi-ar însuşi măcar 10% din învaţăturile lui Luca Dezmir, ar fi mai bogat şi s-ar îndrepta către prosperitate cu siguranţă, întrucât s-ar EDUCA FINANCIAR.
Dacă ştii că poţi mai mult, dar nu ştii cum şi ce să faci, dacă ai încredere în tine şi în potenţialul tău, dacă vrei să te îndrepţi către independenţa financiară, citeşte-l pe Luca Dezmir şi învaţă cum să “Ieşi din Labirint”.
5 răspunsuri
which reminds me… ca inca nici eu nu am scris despre „Iesi din labirint” pe blog…
Ai scris pe coperta cartii 🙂
adevarat :):) dar frumos era sa scriu si pe blog… ei, nu-i nimic, voi scrie si acolo 🙂
Daca nu am insel primul scriitor de genul a fost Pavel Corut acum ceva ani buni, dar sa nu ne pierdem in detalii.
Ne lipsesc modelele care au reusit pe cai oneste si care mai ales aleg sa-si impartaseasca exerienta.
Cartea mi s-a parut nitel cam scumpa, dar pana la urma e cam cat 2 manuale de clasa a 8-a sau are pret similar cu cine stie ce cartulie despre bampiri si alte creaturi care sug sangele poporului 🙂
Trebuie sa rasfoiesc cartea asta 🙂
Cele bune!