Pe Deborah o ştiu din clasa întâi. Am fost colegi câţiva ani de zile. Apoi am cam pierdut legătura… până când s-a inventat Facebook-ul. Zilele trecute am observat total întâmplător faptul că îşi publică pe internet fotografiile pe care susţine că le face singurică.
E pasionată de fotografie deşi deja e studentă la actorie şi în paralel la arhitectură! Mi-am zis: „Wow, uite încă un om pasionat!” şi m-am decis ca după ani de „tăcere” să-i cer un interviu. Ce-a ieşit e mai jos.
Ah, şi, azi – 12 septembrie – este ziua ei. Face 20 de ani! La mulţi ani, Deborah! 🙂
1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…
Sunt studenta în anul doi la U.N.A.T.C., la actorie, la Adrian Titieni şi în paralel sunt studentă la „Mincu”, la arhitectură, tot în anul 2 şi încerc să supravieţuiesc. Am terminat prima la actorie în anul întâi cu medie de bursă la arhitectură, aşa că vă puteţi da seama că în afară de şcoală nu fac prea multe.
În puţinul meu timp liber fac poze. În mare mi-am fotografiat toate prietenele pe care le-am considerat frumoase şi uitându-mă la poze am realizat că de fapt erau frumoase exact persoanele care mi-erau cele mai apropiate. Ah, şi fac 20 de ani azi (pe 12 septembrie). Îmi place mai tot ce înseamnă „artă” deşi mai mereu am fost cu matematica…
2. Cum şi când te-ai apucat de fotografie?
M-am apucat făcându-mi poze mie. Aveam o mizerie de aparat pe care am încercat să-l folosesc în cele mai ciudate poziţii. Apoi, desigur, am început să mă joc cu lumina şi am început să experimentez. Acum un an m-am hotărât să investesc într-un aparat mai deştept ca mine. Atunci am început să fac poze altora. La început îmi postam pozele pe Flickr, dar acum public totul pe Facebook. Sunt pasionată de fotografia de modă în mare parte. Îmi place să fotografiez omul.
3. Cum reuşeşti să te împarţi între două facultăţi grele şi o pasiune? Cum îţi găseşti timpul necesar? Sunt mulţi alţi oameni cu mult mai mult timp liber care nu reuşesc să îşi „susţină pasiunea”.
Eram fix acum un an în situaţia în care trebuia sa mă hotarasc la ce facultate dau, iar dupa discuţii interminabile şi crize existenţiale m-am hotărât să fac melanj între arhitectură şi actorie şi vizual şi emoţional. Cumva în capul meu ele toate se completează.
Plec de dimineaţă la 7:30 de acasă şi mă întorc seara la 12 cu o eventuală pauză de masa şi multiple pauze de covrigi – asta de luni până vineri şi uneori şi weekendurile. Şi fotografia este cireaşa de pe tort. O includ în acele mici spaţii dintre cele două facultăţi. Partea proastă nu este că nu am timp să fac pozele, cât că nu am timp să le editez. Sunt genul de persoană care după scurt timp după ce fac pozele nu mai sunt pe deplin mulţumită de rezultate. Şi atunci pozele pe care n-am apucat să le editez din prima nu mai au nicio şansă.
4. Fotografii sunt împărţiţi în două – cei care îşi editează pozele şi cei care le lasă aşa cum au ieşit. Tu cum eşti şi de ce?
Eu cred în fotografia editată pentru că sunt de părere că prin editarea ulterioara poţi să exprimi lucruri ce le-ai simţit în timp ce apăsai pe declanşator. Cumva fotografia în sine te poate inspira sau te poate duce cu gândul la un rezultat final. Uneori mi s-a întâmplat ca editând o fotografie să ajung la un rezultat la care nu mă aşteptam (într-un mod pozitiv). Cumva la mine totul e senzorial, nu raţional.
5. Care-s planurile de viitor?
Nu-nu, nu mă întreba asta! Nu am niciun plan de viitor. Absolut niciunul.
6. Deci te laşi de fotografie?
Nu! În niciun caz. Nu stiu încotro mă duc. Mă las dusă de val. Adică n-am nicinu plan. Tre’ să văd în ce se vor concretiza împlini toate lucrurile astea. Sunt copilul ploii.
7. Ce castigi din pasiunea asta?
Păi … experienţă, cunosc oameni… am cunscut fotografi pe care-i admir: Dinu Lazăr, Ionuţ Staicu şi alţi tineri artişti: Răzvan Tulai, stilişti: Radu Mada, make-up artists: Laura Ungureanu, Aura Rafte etc.
Prima lucrare pe bani a fost pentru campania de lansare a celei mai noi descoperiri ale lui Smiley – Sore.
8. Cum reuşeşti să rămâi motivată după 5 zile de 7:30 – 00:00?
Păi… odată cu vacanţa am observat că fără program de la 7:30 la 00:00 sunt de fapt tristă, nemotivată, neproductivă – asta este viaţa mea! Legat de puţinul timp liber – cred că abia atunci când ai o ora pe săptămână să te vezi cu oamenii aceia pe care-i consideri prieteni începi să valorifici enorm timpul.
9. Ce sfat le-ai da oamenilor care susţin că ei n-au pasiuni?
Nu cred ca există „Cei 10 paşi miraculoşi pe care poţi să-i urmezi ca să ai brusc o pasiune”. Pot doar să-i compătimesc şi să sper că e doar o chestie de moment. Cred că important e să ajungi la momentul la care să realizezi că e imposibil să nu fie ceva care să te facă fericit. Şi de acolo porneşte tot şi lucrurile vin de la sine.
10. Ai un citat favorit?
„This too shall pass.” în ideea că nici atunci cand suntem în extaz sau/şi agonie trebuie să fim conştienţi de faptul că niciuna din stările acestea nu durează la nesfârşit şi că azi putem fi undeva şi mâine în cu totul altă parte.
Un răspuns
de vis