Din motive despre care nu m-am hotărât încă dacă sunt sau nu sunt fericite, am ajuns să-mi petrec ultima lună a anului trecut făcând terapie cu oameni din 3 categorii sociale diferite în mod esențial. Una dintre categorii a fost constituită din elevi de liceu (16 – 18 ani) care-și fac studiile într-unul dintre cele mai mari centre universitare din România, comparabil cu capitala.
Inițial m-am bucurat enorm că această categorie a fost cel mai bine reprezentată în comparație cu celelalte, asupra cărora o să revin într-un articol separat, categorii de oameni fie situați la marginea societății, fie defavorizați.
Revenind la liceeni și la credința mea că terapia cu ei va fi cel puțin spumoasă dată fiind vârsta de maxim potențial intelectual, o să spun din start că am fost impresionată. Negativ. Dezamăgită. Profund.
Nu neapărat de ei, ca oameni, ci de starea deplorabilă în care se aflau. Dacă ar fi să-i descriu într-un singur cuvânt, primul care-mi vine în mine este “morți”. În mai multe cuvinte pot să spun că au fost atât de bine reduși la tăcere încât acum nu numai că nu aveau nicio părere de expus dar nici nu știau măcar că ei ar putea fi în stare să aibă vreo părere. Adolescenți care la 16 ani nu erau interesați de nimic. Sau poate că erau dar nu aveau curajul să o spună. Sau poate că nu curajul le lipsea ci doar erau atât de plictisiți de viață încât le era lene să gândească, să simtă, să exprime. Să fii plictisit de viață la 16 ani este…trist.
Ăsta este momentul în care profesorii, cei atât de huliți de mine, vor simți o ușoară simpatie față de distinsa persoană care scrie, se vor simți în sfârșit înțeleși și mai ales răzbunați. Ei bine, nu! Nu aveți de ce, dragi profesori, încă o dată mi s-a confirmat că cel mai bun lucru pe care îl puteți face este să vă schimbați meseria. Nu este admisibil ca în doar 8-9 ani de școală să reduceți la tăcere niște tineri frumoși care încă nu au spus nimic din ceea ce aveau de spus lumii.
”Fotbalistul”, care cu ceva mai multă asumare din partea mea ar fi putut să-mi fie fiu, este un tip extraordinar de inteligent, un băiat care dacă nu s-ar simți atât de prost, în sensul de imbecil, din cauză că i-ați spus prea des că este așa încât a ajuns să vă creadă, ar putea să vă salveze (plictisitoarea) ora de la monotonie, pentru că, da, pe lângă că este foarte inteligent, are și simțul umorului, este și foarte simpatic și îl mai și plac colegii ceea ce-i asigură poziția de lider, pe care dumneavoastră, distins dascăl, nu o aveți mai ales din cauza obtuzității de care dați dovadă în carieră.
Aș mai pomeni și tânăra cuminte, de care probabil că va bucurați tare pentru că e liniștită și vă lasă să vă dormiți somnul de veci la catedră! Ei bine, ‘mneaei, dacă ar fi valorizată corespunzător v-ar aduce consistență orei. Este serioasă, muncitoare, perseverentă și mai ales loială. Dacă are cui! Dumneavoastră, distins profesor, nu are de ce, pentru că o îndrumați înspre nicăieri.
Mai este apoi “voluntara”, care ar face, dar nu are cu cine. Oricum, nu cu profesorii! Ea poate, este o empatică, este implicată până peste cap în tot felul de activități, dar voi sunteți mult prea blazați ca să o observați. V-ar putea ajuta cu idei despre cum să vă faceți ora mai atractivă. Desigur, dacă v-ar interesa să o faceți mai atractivă!
Și nu în ultimul rând o să o pomenesc pe domnișoara “creativa”, despre care voi nici nu aveți habar că este creativă pentru că ea este bună la mate și altceva nu mai contează. Ar trebui să știți că ea pictează și că de fapt este bună la mate doar pentru că este creativă și intuitivă, dar că ea, în viața ei, se va realiza și va fi fericită abia atunci când își va atinge potențialul creativ. Iar voi, prea minunați dascăli, ar trebui să-i spuneți asta, ca să nu orbecăie ci să pornească bine, să se folosească din plin de puterea vârstei pe care o are.
Nu am vrut să scriu despre această experiență a mea, dar în ultimele zile am primit în cadrul rubricii „Pune o întrebare echipei”, mai multe întrebări legate de orientarea profesională, venite de la tineri de 16-18 ani, la fel ca aceia de care am prins mare drag în decembrie, tineri care confundă pasiunea cu profesia și cu banii, pun semnul egal între facultate și profesie, leagă banii în exclusivitate de facultate, pe scurt, se află într-o confuzie totală, din care cu ușurință i-ați putea scoate voi, stimați dascăli, dar nu o faceți din indolență, nesimțire, nepăsare și, în ultimă instanță, răutate.
Și acum să ignorăm ceea ce este inutil în viețile noastre și să ne concentrăm pe practic, pe evoluție, pe ce putem să facem și să vorbim cu tinerii, aceste „loaze” de 16-18 ani, care mie îmi plac la nebunie, chiar dacă încă sunt „morți” și „muți”:
- Facultatea să o faceți pentru că vă oferă profunzime. Măcar teoretic, liceul vă oferă cultură generală, deci deschidere, iar facultatea vă oferă profunzime. Depinde numai de voi ca la finalul facultății să fiți intelectuali și autodidacți, inventivi și perseverenți în orice domeniu vă poftește inimioara.
- Vă puteți alege o meserie bănoasă iar societatea în care trăim vă permite să o alegeți independent de facultatea urmată, trebuie doar să găsiți portița legală. Garantat există!
- Orice pasiune poate fi monetizată, veți munci mai mult, dar veți fi vii, nu morți cum sunteți acum!
- Chiar dacă profesorii voștri nu vă sprijină, dacă căscați bine ochii veți vedea în jurul vostru oameni (ca mine) dornici să vă ajute. Exploatați-i la maxim, vor fi fericiți!
- Plătiți prețul corect pentru a afla ce vă place să faceți și faceți ceea ce vă place!
