Acasa » Dezvoltare personală » Personal Branding: un ghid pentru cei motivaţi

Personal Branding: un ghid pentru cei motivaţi

De „personal branding” sunt convins că ai auzit până acum. Probabil consideri că e încă un concept de marketing care şi-a pierdut din impact, pentru că toată lumea îl implementează. Nu e aşa. Nu este deloc aşa.

Branding-ul personal este bun pentru persoane motivate, care vor să transmită o imagine unitară în toate activităţile lor şi lumea să recunoască imediat munca lor. Branding-ul personal te poate ajuta mai mult decât crezi. Numai că trebuie să îl iei mai serios.

Îţi spun sincer că dacă îl tratezi superficial, doar îţi pierzi timpul. Probabil nici nu ar trebui să citeşti articol dacă vrei doar să zici că faci branding personal. Chiar îţi recomand să te concentrezi pe alte lucruri. Te rog să iei decizia dacă vei continua cu cititul acestul articol sau nu. ACUM!

Mai eşti cu mine? Bun. Tocmai ţi-am eliminat o parte din concurenţă. Eşti printre puţinele persoane care citesc un articol întreg. Faptul că ai ales să continui să citeşti acest articol te va ajuta să te diferenţiezi de ceilalţi din domeniul tău, să devii mai bun la ceea ce faci şi mai multă lume şi mai ales lumea care trebuie va auzi de tine.

Nu eşti singurul din domeniul tău, aşa că probabil ai nevoie să te diferenţiezi cumva de restul turmei. Branding-ul personal poate fi exact avantajul competitiv de care ai nevoie.

Ai nevoie de un brand personal?

Simţi că te pierzi în mulţime? Simţi că lumea nu apreciază prea mult ceea ce faci? Observi că lumea nu prea ştie cu ce te ocupi sau te confundă cu altcineva? Ţi-ar plăcea să ai o imagine mai bună şi să transmiţi exact ceea ce ştii că te reprezintă?

Dacă ai răspuns pozitiv la majoritatea întrebările, este clar că ai nevoie de un brand personal, care rezolvă exact problemele pe care le semnalizează întrebările de mai înainte.

Cu ce te ajută un brand personal?

În primul rând, va afla mai multă lume de tine. Va ştii cu te ocupi. Vei transmite o imagine unitară în tot ceea ce faci. Vei câştiga mai mulţi clienţi. Brand-ul personal va reprezenta o garanţie a calităţii în orice proiect eşti implicat.

Dacă eşti chiar foarte bun poţi să începi să lansezi produse/servicii care îţi pot purta numele, astfel devenind un brand în toată regula. Limita, îţi spun sincer, este cerul.

Tot ceea ce prezint în acest articol reprezintă lucruri pe care eu le-am folosit, le folosesc sau le voi folosi. O parte dintre sfaturi mi-au fost recomandate de către persoane care au deja conturat un micro-brand.

Nu trebuie să le foloseşti pe toate, alege cel puţin vreo 4-5 care te reprezintă şi încearcă-le timp de o lună. Vezi dacă s-a schimbat ceva. Eventual schimbă mix-ul de tactici şi de mijloace de promovare pentru a găsi o formulă câştigătoare. Depinde doar de tine cu ce seriozitate şi implicare alegi să urmezi ceea ce îţi recomand eu.

Tactici de personal branding pe care le poţi folosi:

Găseşte-ţi stilul personal. Cel mai important înainte de toate. Nu poţi imita brand-ul altcuiva. Tu eşti tu şi asta contează. Stai câteva minute şi gândeşte-te ce te caracterizează, întreabă-ţi prietenii ce le transmiţi, trage o concluzie şi promovează de acum înainte caracteristicile cele mai bune care crezi că te reprezintă. Pune pe foaie valorile şi principiile care te reprezintă. Caută să le integrezi în tot ceea ce faci.

Adaugă stilul personal în activităţile tale zilnice. Un brand transmite prin fiecare acţiune ce o întreprinde valorile şi principiile pe care le urmează. Urmăreşte acest model şi cu activităţile tale. Fii atent cu cine îţi asociezi imaginea, ai grijă ca ceea ce faci să te reprezinte cu adevărat.

Fă-ţi o carte de vizită. Foloseşte-te de ea la evenimente sau în întâlniri personale. Dacă poţi creează-ţi şi un USP şi exersează-ţi elevator pitch-ul. Te vei diferenţia de majoritatea persoanelor cu care se intră în contact în mod obişnuit la un eveniment sau întâlnire.

Caută-ţi numele pe Google. Vezi ce informaţii găseşti despre tine. Gândeşte-te ce înformaţii ai vrea să se găsească pe www despre tine.

Inventează ceva. Sau şi mai bine, oferă ceva gratis şi de calitatite. Lucrurile gratis prind, dacă sunt şi calitative, devin virale. Foloseşte mici artificii de a da un aspect estetic felului tău de a fi. Ai putea să promovezi un motto, să promovezi anumite principii sau orice mai îţi vine în minte. Scopul este ca lumea să afle de ele şi să ştie că îţi aparţin.

Construieşte-ţi un blog. Este unul dintre instrumentele cele mai puternice şi este foarte ieftin, în unele cazuri gratuit. Foarte probabil, mulţi dintre colegii sau concurenţii tăi nu folosesc acest instrument. În plus te responsabilizează şi disciplinează dacă ai de gând să scrii constant.

Fă lucrurile din pasiune. Informează-te mai mult despre ceea ce faci, vino cu propuneri sincere şi caută să oferi mai mult decât colegii tăi. Învaţă să îţi placă ceea ce faci.

Fii constant şi consecvent. Probabil unul dintre cele mai importante lucruri din toate domeniile. Nu fi tipul de persoană, care face ceva deosebit şi după aceea nu mai aude lumea nimic de ea. Anulezi munca ta iniţială în loc să construieşti pe baza reputaţiei câştigate. Caută să livrezi rezultate bune în mod constant, să nu ai prea multe elipse în activitatea ta.

Interacţionează cu cei mai buni sau cu cei mai populari oameni din domeniul tău. Este bine să îţi asociezi imaginea cu persoane care sunt deja acolo unde vrei tu să ajungi, în plus s-ar putea să şi colaborezi cu ei. Mulţi dintre ei sunt oameni foarte deschişi, nu strică să încerci. Comentează-le pe blog, urmăreşte-le munca, dă-le eventual un mail şi apreciază activitatea lor. Totul să fie sincer. Nu uita!

Implică-te în proiectele cele mai bune şi cu cele mai multe beneficii. Nu contează dacă sunt pe bani sau lucrezi gratis. Evaluează rezultatele şi în alte moduri: conexiuni, feedback pozitiv, prestigiu la locul de muncă. Work for free or for full price. Never for cheap. – acesta este motto-ul meu pe partea profesională.

Informează-te mai bine. Vei fi mai bine pregătit la viitoare întâlniri, şedinţe sau când vei lucra pe diferite proiecte. În plus deţinând mai multe informaţii şi mai calitative, vei putea să devii o “cutie neagră” a organizaţiei tale sau a celor cu care colaborezi. Vei devein un centru de influenţă, pentru că informaţia reprezintă putere.

Promovează-te tuturor, însă fără să devii enervant. Promovează-te prietenilor tăi, familiei tale, colegilor tăi de la muncă, cunoştinţelor noi. Însă nu exagera, dacă devii enervant vei fi evitat şi refuzat. La fel ca un brand prea insistent, îţi ajunge cât auzi de el sau de câte ori ai fost abordat ca să faci ceva în beneficiul unui brand.

Dacă problema ta este de cum să te promovezi găseşti o rezolvare în continuare. Reprezintă mijloace la care eu apelez şi care au avut efect pentru mine.

Cum să te promovezi:

  • Blog: La fel cum am zis şi la partea de tactici, te responsabilizează şi te face mai competent. Ca să scrii mai bine trebuie să te documentezi mai mult, să citeşti mai multe cărţi sau să exersezi mai mult. Acest lucru este în avantajul tău. În plus e foarte ieftin, uneori gratuit să faci blogging.
  • Reţele sociale: Conectează-te şi interactionează ,prin intermediul reţelelor sociale sau altor site-uri din social media, cu cele mai importante persoane din domeniul tău. Fă asta constant şi vei vedea şi nişte rezultate.
  • Recomandări personale: Testimoniale, scrisori sau mail-uri de recomandare. Nu strică să le ceri celor cu care ai lucrat. În plus sunt gratuite. Dacă ai în cerc oameni influenţi care te pot recomanda, cu atât mai bine, vei creşte în credibilitate foarte mult.
  • Munceşte din greu şi calitativ: Nu trebuie neapărat să munceşti mai mult. Trebuie să munceşti mai deştept şi mai calitativ. Dacă înveţi să livrezi rezultatele în jumătate din timpul necesar altora să le livreze, cine nu ar vrea să colaboreze cu tine? Citeşte câteva cărţi de self-help şi productivitate, pentru a-ţi creşte productivitatea şi eficienţa cu care lucrezi.
  • Creează un ghid şi oferă-l gratuit: Dacă este şi bun, după cum am mai zis, poate deveni viral. Pe mine m-a ajutat destul de mult Social Media pentru ONG-uri, m-a credibilizat destul de mult şi am reuşit să dau înapoi din cunoştinţele pe care le-am acumulat în cadrul ONG-ului în care activez.
  • Fă lucrurile înainte de deadline: Habar nu ai cât contează asta. În primul rând, îţi respecţi cuvântul. În al doilea rând, denotă că eşti serios în ceea ce faci. În al treilea rând, vei căpăta respectul şi încrederea colegilor tăi, pentru că ţi-ai dovedit competenţa.
  • Fii darnic: Oferă sfaturi gratuite, oferă-ţi în anumite situaţii, din timpul de lucru în mod gratuit în proiecte care consideri că merită. Ajută-i pe ceilalţi să îşi facă treaba mai bine. Vei fi văzut ca pe un om darnic şi crede-mă favorurile ţi se vor întoarce de mai multe ori. Vei fi răsplătit pentru dărnicia ta.

Mă bucur foarte mult şi mă motivează dacă ai reuşit să ajungi până la final. Totul depinde de tine cum decurge personal branding-ul. Însă ţinând cont că eşti cititor Motivonti, nu mă aştept decât la seriozitate, ambiţie şi reuşită din partea ta.

Învaţă să faci lucrurile mai deştept decât ceilalţi. Dacă ai ocazia să faci nişte lucruri care nu te costă prea mult sau sunt gratuite, de ce să nu le faci? Mai ales dacă beneficiarul final eşti tot tu.

Cine a scris acest articol?

Gabriel Nechita
Nechita Gabriel
Acest articol este un „guest post”. Uneori invităm oameni cu experienţă să scrie articole special pentru cititorii noştri. Acest articol este scris de Nechita Gabriel.

Nechita Gabriel – Social media enthusiast : “Scriu cu entuziasm şi cu pasiune despre social media, copywriting şi dezvoltare personală. Sunt implicat în diverse proiecte pe online care au potenţial mare de monetizare.”

Poţi să intri în contact cu Gabi prin Twitter sau Facebook.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

11 răspunsuri

  1. Fa cu pasiune mi se pare cel mai important punct – care trebuie sa se regaseasca si in restul punctelor.
    trebuie s apui pasiune si in blog si in cartea de vizita si in a te informa, in tot.
    destul de motivant articolul – lucuri simple pe care poti incepe sa le faci chiar azi:)

  2. Ai dreptate Gloria. Multă pasiune este deseori detaliul care face diferenţa. Recomand şi mult fun. Îţi mulţumesc pentru comentariu. Eventual updatăm articolul cu propunerea ta.

  3. Va multumim! :), eu folosesc o plateforma de Branding Personal care se cheama informatiiprofesionale.ro (www.informatiiprofesionale.ro)…credeti ca e bine? Va multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!