Poate te întrebi ce legatură are una cu alta, dar dacă ai citit puțin despre Jerry ai aflat deja ca este un om care nu stă, care muncește destul de mult și o face chiar bine.
De curând am descoperit un hack (truc) al lui pentru a implementa în viata ta un ritual, un nou program.
Se numeste do not brake the chain și funcționează cam așa:
- ai nevoie de un caledar pe un an pe care îl printezi, eu folosesc acest calendar pe care îl poți descărca de aici
- iei un marker de culoare deschisă (roșu, verde, etc) orice culoare țipătoare, ce îți sare în ochi
- lipești calendarul pe un perete, aproape de locul în care îți petreci cel mai mult timp
- scri pe calendar ceea ce vrei să faci, obiectivul tău; un exemplu ar fi pentru mine să scriu în fiecare cel puțin 1 articol, sau să scriu cel puțin pentru 30 de minute
- începi procesul, scrii articolul sau faci ce ți-ai propus după care hașurezi cu markerul patrățica zilei respective
Ideea este să nu rupi lanțul (break the chain) adică în fiecare zi să faci ceea ce ți-ai propus, pentru tine poate fi să faci abdomene, flotari, să citești, să meditezi, orice crezi tu că îți poate aduce benificii pe termen lung și faci zi de zi.
Un sfat ar fi să nu îți pui obiective foarte grele, cum ar fi să alerg 2 ore în fiecare zi, pentru că o să fie zile în care nu o să te simți chiar bine și nu o să poți face ce ți-ai propus. Ideea e să fie ceva realizabil și cel mai bine ca să reușești obiectivul trebuie să sune cam așa:
să scriu cel putin 10 minute sau să citesc cel putin 5 pagini
Astfel în zilele în care nu te simți prea bine și nu ai chef de nimic să faci totuși ceea ce ți-ai propus și în zilele în care te simți excelent să faci mult mai mult!
Acest lucru fucționează, eu l-am testat și de ceva timp fac mișcare cel putin 10 minute în fiecare zi.
Ideea este că în timp devine un obicei și îl faci fără să te gândești, e ca și cum te speli pe dinți sau cum stingi lumina de la baie după ce ai terminat
Acum știi ceva în plus față de prietenii tăi, ai un avantaj, așa că fi tu omul care face lucrurile despre care alții doar vorbesc că le vor face, ia inițiativă, acționează!
Dacă totuși simți nevoie să citești mai mult despre acest mod de implementare al unui obicei poți citi aici, și aici și vedea un video aici.