Acasa » Atitudine » Schimbare » Vine, vine, primăvara!

Vine, vine, primăvara!

Am auzit la radio că în Bucureşti începe programul „Rabla casnică”. Toţi cei cărora le pasă de mediu îşi pot lăsa în faţa caselor/blocurilor aparatele electronice şi electro-casnice pentru a fi ridicate de către firmele de specialitate contractate. De asemeni, se foloseşte acelaşi program pentru tot felul de deşeuri rezultate din activitaţi casnice. Mi se pare o idee extraordinară. Acelaşi sistem ar putea fi aplicat pentru o mulţime de alte lucruri: „Programul rabla pentru haine vechi” sau „Programul rabla pentru jucării”.

Deşi avem extrem de multe lipsuri, mai ales în ceea ce priveşte respectul şi atitudinea faţă de aspectul Eco al comunităţii în care trăim, este un pas important în educarea oamenilor faţă de acesta.

Programele „Rabla” ar trebui să preceadă împânzirea oraşelor cu containere speciale pentru categoriile de deşeuri, aşa cum sunt în toate ţările civilizate pe care le luăm sau le dăm de multe ori ca model.

Ştiu, tentative în sensul ăsta sunt, dar până la a acoperi necesarul de asemenea containere  mai este foarte mult. De exemplu, chiar ieri am trecut prin piaţa Obor. Un loc extrem de aglomerat şi colorat. Unul din locurile în care se impune amplasarea unor asemenea containere. Desigur, ar mai trebui  urmarită şi buna utilizare a acestora, dar acesta este un alt aspect. Ţine de educatia oamenilor (oare când se va desăvârşi?!?!?).

O altă problemă pe care o ridică venirea primăverii este gunoiul ce iese la iveală după topirea zăpezii şi uscarea noroiului. Se spune că iarna are un rol important: frigul distruge microbii şi curăţă natura. Ei bine, gunoaiele pe care le ascunde zăpada reînvie o mulţime de microbi. Mi se pare firesc ca fiecare cetăţean onorabil să cureţe trotuarul din faţa casei, iar administraţiile blocurilor să intreprindă acţiuni de curăţare la care să participe locatarii blocurilor.

În fiecare an elevii sunt scoşi în parcuri şi sunt îndemnaţi să ajute la curăţarea lor. Cu mic, cu mare, înarmaţi cu pungi de plastic. Sub supravegherea profesorilor şi a învăţatorilor, copiii sunt învăţaţi să aprecieze şi să respecte natura.  Cred că ceva asemănător ar trebui făcut şi cu adulţii. De multe ori aceştia sunt mai neglijenţi decât cei mici.

Dacă avem pretenţia să ne fie bine, trebuie să muncim.

Aşadar, haideţi la treabă, oameni buni!

Avem mult de lucru!

O primăvară fumoasă şi curată vă urez!

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Un răspuns

  1. Felicitari profesorilor si invatatorilor care educa elevii sa aprecieze pe mama natura.

    Pacat ca nu toti apreciaza natura, rusine mamaitelor care cum vin de la servici se trantesc la telenovele , masculilor acestora care se inneaca cu bere prin vreo crasma sau tuturor tinerilor care nu fac acest lucru fiindca nu e cool si cred ca sunt oameni platiti pentru aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!