Vrem capul lui Trebuie!

Nu vreau să transform acest articol într-o lecție de psihologie tipică, pentru că în epoca internetului, astfel de lucruri sunt la distanță de un click. Am inventat, așadar, o scurtă povestioară, în care eul tău este personajul principal, iar situațiile, obiectele sau conceptele cu care intră în contact sunt și ele personificate.

Eu posed pe lângă casă, mașină, pisică și un Trebuie. Acesta ține evidența tuturor plângerilor, reclamațiilor și nevoilor și le clasifică în funcție de prioritatea lor. Trebuie este foarte bun în ceea ce face, însă cu toate acestea Eu rareori trece pe la el să îî mulțumească. De fapt se poate spune că se comportă ca și când nu ar știi de existența lui și prin urmare nu-i acordă niciun fel de importanță. Trebuie suportă cu capul sus abuzurile și nu se plânge niciodată. Dar nu se poate abține să nu își pună seară de seară, când Eu doarme, aceeași întrebare: De ce toată lumea îmi vrea capul?

Diferența dintre Trebuie al meu și Trebuie al lor.

Trebuie este unul dintre acele nume care provoacă antipatie și… confuzie! A fost o perioadă când făceam pur și simplu alergie când auzeam pe cineva că mi se adresa din start cu “Trebuie să…” Nici tu nu ești străin de exclamația asta și probabil ai ajuns să o urăști la fel de mult ca mine. De ce? E simplu. Din start pierde 10 puncte pentru ca e o formulare categorică și apoi cui îi place să primească ordine? Mie una, nu! Iar dacă tonul nu e potrivit și argumentul nu există – 30 de puncte. Când apare însă și în contextul unei discuții care se vrea mobilizatoare sau părtinitoare, mi se ridică parul în cap instant. Cu cât am rămas? 20 puncte. Și acum să îl evocăm și pe acel Trebuie care nu apare în peisaj, deși toate semnele îți spun contrariul. Zero puncte. E chiar logic ca la un moment dat să îți dorești să îl scoți din vocabular, din dicționar, din minte. Problema era că fără sa vreau îl foloseam la fiecare 2-3 fraze ori de câte ori încercam să explic ceva sau chiar să dau un sfat. Trebuie în sus, Trebuie în jos. Îmi venea să îmi dau peste gură de fiecare dată când simțeam primele trei litere făcându-și apariția. Am încercat în zadar să-l înlocuiesc cu alte verbe de aceeași natură, dar ce e al lui, e al lui, are un farmec aparte.

În revolta mea neîncetată, cu bateriile undeva aproape de zero, am început să mă gândesc mai mult de unde vine de fapt acest Trebuie. Inițial, recunosc, n-aveam nici cea mai mică intenție să îl includ în poveste alături de eroii mei, dar parcă o parte din mine a găsit cumva o cale de manifestare și m-a zguduit serios. Ce ar fi dacă Trebuie nu e tipul cel rău?

Așa că i-am acordat prezumția de nevinovăție și am început să caut dovezi care să i-o demonstreze, fapt care m-a condus către problemă. Confuzia.

E foarte simplu să-ți confunzi propriul Trebuie cu al altora.

De câte ori pe zi îți spui singur ‘Trebuie să fac asta” sau “Trebuie să fiu mai..” ? O dată, de două, de zece ori? În medie, eu mi-o spun de vreo 3-4 ori pe zi. Funcționează de fiecare dată ce îmi propun când folosesc tipul ăsta de formulare? Rareori, aș spune. Lucru care duce de cele mai multe ori la un val de frustrări pe care trebuie să îl iei în piept, pentru că altfel te duci la fund și sunt mari șanse să rămâi acolo.

De câte ori pe zi îți spun cei din jurul tău că “Trebuie să faci un anume lucru?” Bănuiesc că te deranjează mai mult decât atunci când ți-o spui singur, deși la sfârșitul zilei procentele se inversează. Te supără mult mai tare ceea ce nu ai reușit tu să faci decât ceea ce ți-au cerut ceilalți? De ce se întâmplă asta? Pentru că Trebuie al tău are o bază de date și atunci când ceea ce vine din exterior nu se potrivește cu nevoile tale, merge direct în Recycle Bin.

Așadar, soluția mea pentru a scăpa de conștiința poverii lucrurilor pe care trebuie să le facem, este pur și simplu să ne oprim pentru câteva momente și să facem o scurtă diferențiere. Care Trebuie vorbește de fapt și ce urmărește. Imediat ce am identificat despre ce e vorba, vom acționa în consecință.

Și pentru că unele lucruri le faci, pentru că trebuie, încearcă să privești puțin altfel situația. Nu ca pe un ordin, ci ca pe un serviciu pe care îl faci acelui Trebuie din începutul articolului. Adu-ți aminte că e trist și singur.

Nu ai vrea să faci o faptă bună și să îi înseninezi ziua?