Experienţa este mama învăţării. Vorbim din cărţi, vorbim din auzite, dar nimic nu este mai elocvent decât experienţa. Probabil că toţi trebuie să trăim nişte experienţe mai deosebite ca să tragem nişte învăţăminte. Mie aşa mi s-a întâmplat şi am înţeles, pe drumul cel greu, că sunt aici unde sunt acum din cauza a ceea ce am gândit în trecut. Sunt absolut sigură de acest lucru.
Albert Einstein spune că: “Nu mă gândesc la viitor, va veni el oricum.“. Are dreptate, de venit va veni, dar depinde cum! Dacă vrei să nu participi cu nimic îţi vor face alţii viitorul cum vor crede ei de cuviinţă. Dacă vrei să ai un cuvânt de spus trebuie să încerci din răsputeri să-ţi controlezi gândurile.
James Allen spune că: “O persoană nu-şi poate alege circumstanţele, dar îşi poate alege gândurile şi, indirect dar sigur, îşi poate modifica circumstanţele.”
Exact ca în povestea anterioară cu tânărul artist, care avea un prim contract mare de executat, avea un viitor strălucit dar din cauza gândurilor pe care nu a ştiut să le controleze şi pe care le-a mai împărtăşit şi altora, a reuşit să-şi schimbe viitorul într-unul sumbru, fără perspective.
Nimic din ceea ce facem n-ar exista dacă nu am gândi întâi acel lucru. Gândurile noastre sunt forma cea mai elementară a acţiunilor noastre. Ele ne pot face viaţa un iad, ne pot aduce toate problemele din lume dacă perseverăm în a vedea totul în negru, în a da frâu liber fricilor noastre, în a fi pesimişti convinşi dar, în acelaşi timp, ne pot aduce o mulţime de succese şi împliniri dacă reuşim să controlăm gândurile şi să scoatem la suprafaţă dorinţele noastre cele mai scumpe nouă.
Am citit de curând o poveste foarte interesantă şi plină de tâlc pe care aş vrea să v-o împărtăşesc şi vouă pentru a înţelege mai bine cât de important este gândul fiecăruia dintre noi. Probabil că mulţi nu vă gândiţi cât de important este ceea ce gândiţi şi ce impact masiv are asupra vieţii voastre, dar povestea lui Paul Harvey poate vă va pune pe gânduri.
Este o poveste despre un tânăr artist care fusese angajat să picteze un portret. Era prima lui comandă importantă şi de aceea se dusese să sărbătorească cu un pahar de vin. Stând el la masă, savurându-şi vinul, privirea îi căzu pe un titlu dintr-un ziar unde era scris cu litere îngroşate: “Vin vremuri grele.“. Următoarele minute artistul nostru le petrecu sorbind din vin şi privind acele cuvinte care parcă nu-i dădeau pace.