Acasa » Dezvoltare personală » Fericire » 14 adevăruri despre zâmbete

14 adevăruri despre zâmbete

1. Zâmbetul este universal cunoscut ca expresia ce exprimă fericire în majoritatea culturilor lumii. Chiar şi în triburi rupte de societăţile moderne, zâmbetul este foarte clar înţeles.

2. Zâmbim în 19 feluri diferite, depinzând de situaţie: uneori zâmbim în semn de salut, alteori zâmbim în semn de înţelegere etc. Aceste 19 zâmbete sunt împărţite în două mari categorii: „zâmbete politicoase”, ce necesită mai puţini muşchi faciali şi „zâmbete sincere”, ce necesită aproape dublul muşchilor faciali.

3. O încruntare foloseşte mai mulţi muşchi decât un zâmbet.

4. Pentru a zâmbi ne folosim între 5 şi 53 de muşchi faciali.

5. Zâmbetul eliberează endorfine – fapt ce ne face să ne simţim fericiţi, chiar şi când zâmbim fals sau doar schiţăm un zâmbet.

6. O persoană care zâmbeşte mai des este mai plăcută de cei din jur, mai sinceră, mai atractivă şi mai sociabilă.

7. Ne naştem cu abilitatea de a zâmbi. Nu este ceva ce copiem. Spre exemplu, chiar şi bebeluşii orbi zâmbesc.

8. Putem distinge între un zâmbet real şi unul fals privind ochii celui ce zâmbeşte. Într-un zâmbet real se spune că zâmbesc şi ochii.

9. Zâmbetele sunt contagioase: într-un studiu din Suedia nişte subiecţi aveau probleme în a se încrunta la oameni ce le zâmbeau. Aproape automat, muşchii faciali transformau încercarea de a se încrunta într-un zâmbet.

10. La serviciu zâmbim mai rar decât acasă, dar un stiudiu a demonstrat că 30% dintre angajaţi zâmbesc între 5 şi 20 de ori pe zi, în timp ce 28% dintre angajaţi zâmbesc de peste 20 de ori pe zi. Restul de ~40% zâmbesc de până-n 5 ori pe zi. Ceea ce este puţin.

11. Zâmbetul este expresia facială cea mai uşor de recunoscut – se spune că poate fi observată de la ~90 de metri.

12. Femeile zâmbesc mai des decât bărbaţii. S-a observat aceeaşi situaţie şi la bebeluşi.

13. Într-un studiu condus de Orbit Complete s-a demonstrat că zâmbetul e mai atrăgător decât machiajul. 69% dintre oameni preferă o femeie cu zâmbetul pe faţă în detrimentul unei femei machiate.

14. Bebeluşii zâmbesc în somn, imediat după naştere. Dar există radiografii cu bebeluşi ce zâmbesc încă din pântecul mamei. Doctorii susţin că un copil începe cu adevărat să înţeleagă valoarea unui zâmbet şi să-l „folosească” pe la „vârsta” de 6 săptămâni.

„Zâmbetul este drumul cel mai scurt între două inimi.” – Alexandru Gh. Radu

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

9 răspunsuri

  1. Cel mai mult imi place ca zambetele sunt contagioase si ma bucur nespus de mult ca zambetele sunt cele mai la indemana si la moda „accesorii”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!