Ce straniu că ne schimbăm atât de mult pe parcursul unei vieţi, atât fizic, cât şi pe plan mental.
Uneori generalizăm şi catalogăm oamenii foarte din scurt: fie după cum se îmbracă, fie după cum arată (fizic), fie după primele gesturi sau după personalitate. Dar viaţa de fapt ne demonstrează că toate acestea sunt irelevante pentru că oamenii sunt capabili să se schimbe foarte rapid şi uşor.
Poate că titlul acestui articol e puţin eronat. Poate nu avem de fapt de învăţat 11 lucruri de la cei mici, ci trebuie doar să ne amintim 11 lucruri pe care le-am uitat, dar le ştiam atunci când eram mici…
Şi, deci, să purcedem, iată cele 11 lecţii de învăţat de la cei mici:
1. Fii cât mai sociabil!
Cei mici îşi fac prieteni foarte-foarte repede. Fără nicio jenă se duc unul la altul şi se joacă de parcă-s prieteni de o viaţă. Nu de puţine ori am asistat la „împrumuturi” de jucării ce au ieşit cu plânsete şi plânsete ce s-au terminat cu prietenii.
Cei mici nu se gândesc de două ori înainte să cunoască un alt om. Dacă vor să-l cunoască, o fac! Şi fac asta pentru că-s nişte curioşi!
2. Fii curios! Pune multe întrebări!
Nu te mai abţine! Nu te mai ascunde! Ştiu că eşti curios de multe lucruri şi vrei să aflii tot felul de lucruri ciudate. Cercetează, află, spune prietenilor despre ciudăţeniile care te interesează. Pasiunile ruşinoase nu-s o soluţie.
Cei mici sunt curioşi şi se duc, pun mâna, miros şi gustă fără să stea pe gânduri. De aceea ei învaţă repede!
3. Nu pierde vremea, ocupă-te cu pasiune de ceea ce-ţi place să faci!
Cei mici pot învăţa foarte repede lucruri care-i interesează. Şi nu le pasă că pentru asta trebuie mai întâi să târască pe jos, apoi să meargă în patru labe şi apoi, în încercarea de a-şi ţine echilibrul, să cadă în fund!
Cei mici au idoli! Şi pot învăţa de la idolii lor foarte rapid gesturi şi atitudini.
4. Cultivă o atitudine pozitivă!
Cei mici sunt drăguţi de-ţi vine să-i smotoceşti! Câţi adulţi drăguţi de-ţi vine să-i smotoceşti ştii în prezent?! Zero?
Şi asta nu-i pentru că cei mici sunt mici fizic… ci pentru că cei mici zâmbesc cu toată faţa! Ei au şi cultivă constant o atitudine pozitivă! Ei nu au nevoie de un motiv pentru a fi fericiţi, ci de un motiv pentru a fi trişti. Ciudat cum, atunci când creştem mai mari, avem mereu nevoie de un motiv pentru a ne arăta fericirea!
Singurul moment când cei mici nu sunt drăguţi este atunci când sunt supăraţi… Dar chiar şi atunci au o calitate! Ştiu să se impună şi ştiu să negocieze!
5. Impune-te! Negociază!
Ei nu ezită să arate faptul că-şi doresc ceva cu ardoare sau că le displace foarte tare ceva anume. Ei fac totul ca să schimbe! Şi adesea reuşesc pentru că sunt nişte creaturi ce negociază foarte-foarte bine!
Impune-te, negociază! Nu sta degeaba, nu te lăsa călcat pe coadă. Înainte fără frică!
6. Iartă cât de mult poţi!
Şi chiar dacă uneori cei mici se supără, ei mereu ştiu să ierte! Oricât de tare l-ai supăra, el te va ierta şi va şti cum să aibă în continuare o relaţie cu tine!
Noi, cei adulţi, adesea facem pe durii şi refuzăm să iertăm. Astfel nu facem decât să ne facem nouă rău.
7. Scapă de prejudecăţi!
N-ai să vezi un copil cu prejudecăţi. Pentru ei nu-i relevantă culoarea pielii, sexul, religia, culoarea ochilor, lungimea degetelor, numărul mâinilor şi aşa mai departe!
Încearcă, deşi e greu, să nu te laşi influenţat de prejudecăţile ce umblă prin societate. Asta nu o să-ţi aducă nimic bun.
8. Nu te limita!
Cei mici n-au limite. Imaginaţia lor zburdă-n stânga şi-n dreapta fără oprire, fără să se autolimiteze. Lor nu le este frică de faptul că munca sau creaţia lor nu va fi apreciată. Ei fac, indiferent de părerile celor din jur!
Nu mai spune că nu ştii să scrii, să desenezi, să cânţi sau să dansezi fără să încerci! Crede-mă, cei mici ştiu să facă toate aceste lucruri!
9. Ai încredere în tine!
Cei mici nu-s creativi pentru că-s mici, ci pentru că aşa vor ei să fie! Ei au încredere în abilitatea lor de a face … orice! Ai încredere în tine chiar şi atunci când ştii că de fapt nu ai încredere în tine.
Un copil care învaţă să meargă o să încerce, cu încredere, să se ridice în două picioare şi să meargă din nou deşi ştie că a mai căzut de vreo 4 ori în fund!
10. Fii curajos!
N-ai să vezi un copil mic fricos! Abia după o anumită vârstă, când părinţii îi spun despre „Bau-bau”, celui mic o să i se facă frică de întuneric… Dar chiar şi atunci, cu frica de întuneric, el nu va ezita să facă bungee-jumping…
Termină cu frica de orice! Nu-i constructivă! Şi fă orice să scapi de toate fricile de care eşti conştient!
11. Fii sincer!
Cel mic o să-ţi zică-n faţă că eşti frumos deşi ai un nas mare şi urechi cam clăpăuge…
Da, ceea ce-ţi spun este să fii sincer. Indiferent că feedbackul tău e negativ, zi-l pe cel adevărat, nu masca adevărul de frica supărării celor din jur. Ei vor învăţa să ierte când tu vei învăţa să fii sincer!
20 de răspunsuri
Bune sfaturi.
Oare copii mici sunt așa deoarece nu conștientizează realitatea crudă din jurul lor … sau pur și simplu vor să descopere lumea?
Realitatea CRUDĂ? Unii ar zice că nu şi-au conştientizat nici existenţa la vârsta aia, dar eu mizez pe faptul că ei pur şi simplu nu văd realitatea ca fiind CRUDĂ. 🙂
Şi probabil că atunci când nu vezi lumea din jur aşa, vrei s-o descoperi constant! Ar trebui să facem şi noi, cei mari, la fel…
Să ştii că voiam să scriu şi eu un articol despre acelaşi lucru. Mă bucur că mi-ai luat-o înainte. Şi mi se pare mişto că ai gândit-o aşa. Şi eu încerc să mă inspir mereu de la ei, au o gândire laterală formidabilă 😀
„Un copil poate oricand sa invete un adult trei lucruri:
cum sa fie multumit fara motiv,
cum sa nu stea locului niciodata si
cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste.”- Paulo Coelho
Doar nr.5 este cam greu de pus in practica asa cum fac cei mici ,nepotul meu cand vrea ceva ,te stie tot cartierul .
viata este asa cum o vad ei,frumoasa linistite incurajatoare , perceptia noastra a adultilor este modificata de modul in care interpretam evenimentele zilnice .ex fetita mea trece prin noroi sau balti ca sa miroase o floare frumoasa si este foare fericita atunci rade cu toata fiinta ei ,iar eu ca adult vad noroiul de pe pantalonii ei care trebuie curatati si doar pentru a nu o necaji fac un efort si incerc cumva sa ma bucur de bucuria ei uneori reusesc alteori nu .
Excelent articol!!Felicitari si-atat! 🙂
Multumesc , aceste lectii… le-am invatat de mult… am si eu trei nepotei de la care invat zi de zi… asa la batranete…iar eu ii invat din codul bunelor maniere…
Într-adevăr, nici un ideal nu-i limitează pe copii : curioşi, înaintează în toate direcţiile !
Costel Zăgan, Inventeme
Da…e foarte adevarat…Avem ce invata de la copii, am simtit si eu asta.Mai ales de la copiii de azi incurajati sa-si descopere personalitatea si lasati sa si-o exprime.
merita sa tinem cont de increderea in sine, capacitatea de a argumenta ceea ce spun si-si doresc si lipsa de prejudecati
„Mediul e un mesaj”, draga Ariel, asa ca am/avem in permanenta ceva de invatat. Direct sau subliminal. Cat priveste copiii, da, avem de invatat de la ei cum am fost si noi candva, „ratand” pe rand sansele de a ramane, si la varsta matura, ca ei. Desi, nu se poate sa fii la maturitate asemeni unui copil, caci ai fi un print Miskin – un imatur ironizat de cei din jur – sau un candidat sigur la „Imparatia cerurilor”, ceea ce n-ar fi cel mai rau lucru.
Copiii ne trezesc autoreprosuri in privinta pierdutei inocente, cu care nu prea avem ce face in jungla in care supravietuim. Caci de „trait”, traim prin marii carnasieri sociali, transfrontalieri, reprezentantii nostri, ai muritorilor si comentatorilor de rand.
Dar, ce ma intriga nu este atat ce am invatat sau nu de la copii, cat faptul ca, paradoxal, nu se transmite mai nimic de la o generatie la alta. Paradox perfect. Parintii daruiesc copiilor o zestre genetica, si nu despre ea e vorba, buna sau mai putin buna. Mirarea mea incepe de acolo de unde calitatile sau defectele nu se mai regasesc in urmasi. Parintii cunosc mai multe limbi straine, iar copilul e o loaza refractara si tampa. Parintii au talente muzicale, plastice, matematice, iar copilul e ca in afirmatia de mai sus.
Falia care exista intre generatii, nu ca intelegere sau regret, e reala si inexplicabila. Prin abundenta excesiva a explicatiilor contradictorii, care nu fac decat dovada capacitatilor intelectuale dovedite de cei implicati in disputa, si cam atat.
Pentru mine este de mirare cum „miturile fondatoare” ale oricarei familii sau natiuni continua, prospera, se transmit de la o generatie la alta, peste timpuri si rautatile lor sociale. Ca adunati sub acoperisul unei case imaginare, nou venitii sau cei indreptatiti prin nemeritul nasterii, se simt bine impreuna, vorbesc aceeasi „limba” mentala si sentimentala, au aceiasi „idoli” identitari, in pofida diferentelor uneori uriase dintre unii si altii. Si uite asa ne-am indepartat de locul in care copiii nostri, pe plaja timpului, aduc din mare apa pe care o varsa in gropita din nisip cu dorinta rabdatoare de a muta marea acolo.
,,,Intotdeauna de cate ori vb cu cineva; copil,sau adult sau batran,de fiecare data aplecam urechia sa vad ce zice,,si kiar multi zic niste kestii de viata de nu iti dai seama. Si stau si ma intreb;;;;mai frate. de unde stie omul asta atatea kestii simple dar sunt de viata,,,,,de aici am tras concluzia ca de la oricine acem de invatat!!
Da,perfect adevarat in cele 11 lectii!Acei copii se pot incadra prin puritatea lor in acele 11 lectii de la care putem sa „invatam”si noi,dar lor le este usor pt ca nu au trecut prin greul vietii…ei doar primesc si recompenseaza prin zambet,puritate,comportament ce ne amuza,dar ia sa-i vedem peste cativa ani cand incep sa se „loveasca”si ei de greutati…crezi ca mai o sa aiba „timp”sa ramana cei care au fost cand erau copii?! Incep grijile,greutatile,platile…bancile…familia…(iar ajungem la copii dar acum …ai lor),grija serviciului si grija ca maine poate sa nu il mai aiba…dorintele neimplinite…care poate nu se vor implini niciodata…temeri de tot felul…lista poate continua…Asa ca degeaba incercam sa ne „imbatam cu apa rece”…e un fel de „placebo”…cine poate…
Priviti copiii a caror parinti nu pot sa le ofere nimic,nici strictul necesar:mancare,hainute…ce sa mai zic de jucari! Acel copil fara copilarie,inca de f mic vede lumea altfel,o lume rece si dura.Zambetul pur a acelui copil e un zambet trist,inhibat, fara speranta.Vedem f multe cazuri la tv si putem sa punem in balanta usor.Si el ar vrea sa se incadreze in cele 11 sfaturi…dar nu poate…tanjesc amarnic…dar le ramane doar acea bucurie de a vedea o felie de paine si o cana cu ceai…