Azi se împlinesc 3 ani de când am lansat, în mod oficial, proiectul „Motivonti.ro”. Știu că vreme de 2-3 luni de zile am rumegat ideea – nu știam exact ce vreau, dar știam că vreau să mă schimb pe mine printr-un proiect mai mare, care să mă țină „în priză.”
În ultimii 3 ani am scris 339 de articole din totalul de 680 adunate.
Restul de 341 articole nescrise de mine au fost cel puțin citite sau editate/corectate de mine. Asta înseamnă căm trecut prin muuuult material de dezvoltare personală.
În acești 3 ani am primit sute de mailuri de mulțumiri pentru site și de întrebări sau de cerere de ajutor. Am încercat (și sper că am reușit) să răspund fiecărui mail și să ajut fiecare strigăt de ajutor cât de bine am putut.
Am strâns sute de oameni la diverse evenimente motivonti și am strâns sute de mâini, făcând cunoștință cu tot felul de cititori sau fani.
Am ținut workshopuri prin care am apucat să cunosc mai bine „crema” cititorilor lui Moti și acum, după toate aceste experiențe faine, am zis să scot „5 lecții învățate” în cei 3 ani de lucrat la Motivonti.ro
1. Dezvoltarea personală e un proces de durată.
Inițial, când am descoperit prima carte de dezvoltare personală, mi s-a părut pur și simplu mindblowing. Nu mă mai puteam gândi la altceva în afară de modul în care-mi voi schimba atitudinea, modul de a vorbi, modul de a fi, modul în care tratez oamenii și evenimentele din jur.
Citeam ceva interesant și credeam că în câteva zile pot să experimentez acel ceva despre care citisem.
Dar de fapt schimbarea nu se întâmplă atât de repede și ușor, chiar dacă-ți dorești asta. Dezvoltarea personală e un proces de durată. Eu, de 3 ani, de când l-am pornit pe Motivonti, sunt într-o continuă schimbare. Și deși în tot acest timp am citit despre tot felul de lucruri pe care le pot face pentru a mă schimba – lucruri cu care rezonez, cu care sunt de acord – abia acum îmi dau seama, uitându-mă în urmă, cum m-am schimbat.
Durează. Dar merită.
2. Dezvoltarea personală e distractivă dacă implică și alți oameni.
Uneori dezvoltarea personală este distractivă – adică la prima vedere este distractivă, dar ulterior poate deveni destul de înspăimântătoare sau complicată.
Soluția, în acest caz, este să implici alți oameni, preferabil prieteni sau cunoștințe…
Comparând rezultate, jucând acest joc al dezvoltării personale, totul devine mai ușor, mai distractiv și mai putin înspăimântător.
E ca-n afaceri când simți nevoia unui partener.
3. Cititul este doar primul pas. Practica-i pasul important.
Eu am descoperit dezvoltarea personală printr-o carte. Și de cele mai multe ori oamenii care află de acest concept află din cărți.
Dar cititul este doar primul pas, cel mai mic, dar probabil cel mai relevant.
Am citit și am rezonat cu multe, dar până n-am încercat pe pielea mea, mi-am dat seama că a fost o pierdere de vreme.
Cititul este doar pasul pregătitor. 🙂
4. Dacă apreciază, se implică.
Oamenii care apreciază ceva se vor implica în acel ceva cât de mult pot ei. Sunt o groază de oameni cărora le sunt dator cu mult mai mult decât o bere pentru modul frumos în care au tratat acest proiect, pentru modul în care vor să facă și chiar fac parte din el, pentru modul în care-l propagă…
Sunt o groază de oameni care, în urma citirii unor articole de aici, au decis să ajute – unii financiar, alții din punct de vedere tehnic, alții din punct de vedere grafic, alții chiar cu texte.
Și nimic nu-i mai frumos decât acel moment în care-ți dai seama că mica ta idee este apreciată de cei din jur și, culmea, cei din jur încep să se implice. E dovada faptului că ai făcut ceva bun.
5. Ai înțeles atunci când știi să explici altora
O dorință mare de-a mea a fost să pot să vorbesc în public, să pot să țin workshopuri cititorilor lui Motivonti.
Mi-am dat seama atunci că e un mod foarte interesant de a înțelege lucruri.
Atunci când faci pe profesorul trebuie, fără excepție, să înțelegi foarte bine ce zici. Altfel nu poți să zici nimic… n-ai cum.
Workshopurile pe care le-am ținut m-au ajutat enorm să mă dezvolt.
Și cred, de fapt, că a explica oamenilor ceva este un mod foarte-foarte bun de a înțelege singur acel ceva.
Sper ca Motivonti să trăiască, cum se zice în iudaism, „pân’ la 120 de ani” cel puțin.
Să ne citim cu spor!
15 răspunsuri
Un pricipiu de termodinamică interioară :
NIMIC NU SE PIERDE DIN SUFLET, PENTRU CĂ TOTUL SE TRANSFORMĂ ÎN DUMNEZEU . (Costel Zăgan)
Felicitări !Şi LA MULŢI ANI FRCTUOŞI !
La multi ani !
Sa ai pe cei dragi,pe cei care te asteapta cu drag mereu aproape !!!succes!!
la multi ani !!!
Desigur, motivandu-i pe altii te motivezi si pe tine. Asta insemnand ca ori ai avut un plus de motivatie in a-i motiva pe altii ori neavand nici o motivatie ai ajuns sa-i motivezi pe cei din jurul tau. Chiar daca motivatia este una singura, rezultatele ei sunt „fara numar” (ca un refren de manea) si, invers: fiecare vine spre sursa motivatiei din „n” directii si argumente, pentru a porni – surpriza! – spre o alta directie si cu alte argumente dupa o import serios de motivatie cu care empatizeaza. Care existra in el inainte de a fi stiut de ea. Deci, motivatia exista in noi dormind inconstienta si nemarturisit de fericita, pana cand este descoperita si pusa la lucru. Nu la „munca” (chin, in slavona). In valoare, in prim plan, locuindu-ne cu lumina aprinsa in chiar camerele din fata, dinspre strada, dinspre ceilalti, ca un oaspete de seama care nu va mai pleca de acolo. Felicitari pentru intruparea Motivanti prin cuvinte si fapte, la cei trei ani de motivare la foc continuu.
Mulțumesc frumos, Adrian!
Să ne citim cu spor! 🙂
La Multi Ani si la cat mai multe articole!!!
LA MULTI ANI!!!!!!!!
la multi ani cu prieteni care te apreciaza si te iubesc linga tine
La (cat mai) multi ani!!!
La multi ani!
Tine-o tot asa, faci bine ce faci.
La multi ani!
Eu sunt la inceput si deja am impresia ca mi s-a terminat „sarea si piperul” ;)) sau nici nu le-am avut…
Articolul tau m-a ajuta sa vad mai bine cum e la inceput, sa constientizez mai bine munca din spate, sa vad micile rezultate, imi da impuls pentru a merge mai departe.
Iti multumesc!
Cu drag,
gyongy
La multi ani si spor in nobila ta misiune!
La multi ani! Imi place Motivonti!
Succes!
La multi ani si cat mai multe articole. faci treaba buna. Cultura trebuie protejata.
La cat mai mult ani frumosi si folositori!
Doamne ajuta!