Nume precum Pitagora, Fibonacci sau Hypatia din Alexandria au reușit să aibă o contribuție importantă în matematică și au avut descoperiri istorice.
Iată care sunt cei mai cunoscuți matematicieni din istorie:
1. Pitagora – A trăit cu aproximație între 580 și 495 înainte de Hristos și este unul dintre cei mai cunoscuți matematicieni din istorie. El a realizat celebra Teoremă a lui Pitagora, dar și tabla de înmulțire. Este astfel considerat părintele matematicii așa cum o cunoaștem în zilele noastre. Pe lângă faptul că a fost un matematician de succes, el a fost și un filosof respectabil în vremea sa. Astfel, el a realizat și diverse teorii muzicale sau despre corpurile cerești. În plus, a avut o teorie și despre suflet. Pitagora era de părere că sufletul este pur și nevinovat, însă se află închis în trup ca într-un mormânt. Chiar dacă au existat și oameni care i-au contestat munca, Pitagora rămâne foarte respectat, iar în orașul Crotone din Italia are un muzeu ce îi este dedicat.
2. Fibonacci – Italianul a trăit între 1170 și 1250 și este considerat a fi cel mai talentat matematician occidental din Evul Mediu. Poate cea mai cunoscută realizare a sa este șirul lui Fibonacci, unde fiecare număr reprezintă suma a două numere anterioare. El a popularizat acest șir în cartea sa, denumită Liber Abaci. Realizările sale sunt respectate și în zilele noastre, iar în fiecare an, pe 23 noiembrie, în unele locuri ale lumii se sărbătorește Ziua Fibonacci. De asemenea, s-au mai făcut documentare, dar și filme autobiografice. În plus, compania BF Games a lansat în septembrie 2019 și jocul Fibonacci, un omagiu adus fostului mare matematician, în care simbolurile au legătură cu munca acestuia. Acesta este unul dintre cele mai apreciate jocuri disponibile în Vlad Cazino App.
3. Hypatia din Alexandria – A trăit între 360 și 415 după Hristos și a încurajat folosirea logicii și matematicii împotriva misticismului. Este cunoscută și sub denumirea Egipteanca cea înțeleaptă. A fost prima femeie matematician și prima profesoară din Alexandria. Cea mai importantă moștenire științifică pe care Hypatia ne-a lăsat-o a fost versiunea editată a Elementelor lui Euclid. Ea a fost ucisă de un grup de creștini care au acuzat-o de producerea unor tulburări religioase în oraș.
4. Girolamo Cardano – Matematicianul italian a trăit între 1501 și 1576. Încă de tânăr a dobândit cunoștinte de astrologie și magie, dar apoi a aprofundat matematica. El a avut contribuții importante la dezvoltarea algebrei și a realizat procedeul de rezolvare a ecuațiilor algebrice de ordinul al treilea. Ulterior, aceasta a fost denumită metoda lui Cardano. De asemenea, el a fost și primul savant european care a utilizat sistematic rădăcinile negative, descoperind legătura dintre ele și coeficienții unei ecuații. În total, el a fost autorul a 131 de cărți. În plus, a rămas în istorie și datorită unor citate.
5. Leonhard Euler – A fost unul dintre cei mai buni matematicieni din istorie. Elvețianul a trăit între 1707 și 1783 și a scris peste 900 de cărți. El a orbit complet, dar productivitatea sa a crescut și mai mult. El a lucrat în toate ramurile matematicii, inclusiv geometrie, trigonometrie, algebră și teoria numerelor. “Identitatea lui Euler” este cea mai importantă moștenire pe care ne-a lăsat-o. Apoi, în anul 1988, cititorii revistei de specialitate Mathematical Intelligencer au votat-o ca fiind cea mai frumoasă formulă matematică din istorie. Deși s-a născut la Basel, în Elveția, el a trăit o mare parte din viață în Rusia. A fost obligat însă la un moment dat să părăsească Rusia și s-a stabilit în Berlin, unde a locuit timp de 25 de ani din viață. Ulterior s-a întors în Rusia.