Acasa » Dezvoltare personală » Se poate fără eşecuri?

Se poate fără eşecuri?

Câteodată simți că pur și simplu n-ai ce să mai faci. Ai dat-o în bară, și ai dat-o în bară rău de tot. Fie că e vorba de o relație cu un prieten pe care nu o mai poți aduce la normal, fie că ne referim la certurile cu părinții care se sfârșesc foarte dezavantajos pentru noi, fie că am reușit să picăm un examen important pentru viață: de ce există eșecuri și cum putem scăpa de ele?

Pentru început, voi încerca să-ți povestesc felul în care am ajuns să percep eșecurile după căzăturile repetate pe care le-am avut în ultimii 19 ani de viață. Situația fiecăruia dintre noi este unică, așa că nu încerca să faci vreodata comparații între viața ta și viața altora. Vei sfârși prin a deveni mai trist și mai dezamăgit decât ar fi cazul.

De ce a apărut eșecul?

Tata m-a învățat să nu răspund niciodată la o întrebare cu o altă întrebare. Dar voi ignora acest aspect pentru următoarele 300 de cuvinte și voi elabora un text pe gustul meu. Înainte de a-ți răspunde, gândește-te la următorul aspect: dacă ai fi mereu fericit și n-ai simți niciodată dezamăgirea, ai știi să savurezi momentele plăcute din viața ta? De ce realizezi că anumiți oameni sunt importanți pentru tine abia după ce nu-i mai ai alături?

Eșecul a apărut din dorința de a te bucura mai mult de SUCCES. Pentru a realiza ce importanță deosebită are în viața ta, pentru a știi să-l apreciezi și să-l păstrezi cât mai mult. Eșecurile te pregătesc pentru viață, pentru ceea ce vei avea de înfruntat în viitor, pentru „soarele de după ploaie”.

Cum pot scăpa de eșecuri?

De ce ți-ai dori să scapi de eșecuri, când știi că ele te formează ca persoană, îți mobilizează simțurile și acțiunile înspre desăvârșirea ființei și te direcționează către succes? Deși după ce ai suferit o „înfrângere” pe orice plan (dezamăgire în dragoste, o prietenie stricată, un eșec în ceea ce privește educația sau viața ta profesională) ai nevoie de momente de reculegere – în care îți recomand cu căldură să iei o pauză de la orice factor de stress din viața ta și să încerci să faci DOAR ceea ce-ți place pentru cel puțin 2-3 zile – poți folosi orice oportunitate pentru a realiza cum să îmbunătățești situația în care te afli.

Răspunsuri?

Înainte de a dispera, clarifică-ți următoarele puncte:

– de ce s-a ajuns la eșec?

– se poate diminua în vreun fel (printr-o conversație cu prietenul rănit, scriind examenul picat din nou)?

– ce ai putea face pentru a evita pe viitor situația în care te afli acum?

– ce poți schimba la tine, fiind influențat de eșec?

CÂND începi schimbarea?

Concluzie?

La utima întrebare, îți dau eu răspunsul. Fă-o ACUM. Nu mai aștepta să suferi din nou din aceeași cauză. NU da vina pe alții, chiar dacă E vina lor. Important este ca TU să tragi învățămintele necesare și să schimbi ce scârțâia.

Ce eșec te-a schimbat pe tine în bine?

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

4 răspunsuri

  1. Momentan nu vad nicio schimbare in bine rezultata din acest esec, desi… probabil ca ai dreptate si o sa devin oarecum imuna la astfel de situatii. Dar adevarul este ca da… nu este un capat de tara, nu poti avea parte numai de „succesuri” si ar trebui sa repar greseala facuta, desi nu stiu daca poate fi numita chiar greseala. Pe mine personal nu m-ar ajuta sa nu fac nimic si sa ma relaxez, dupa cum mi-ai recomandat, pentru ca mi-as iesi din ritm. Si cred ca amandoua stim ca fix de acest lucru nu as avea nevoie acum. Oricum ms mult de acest articol si chiar daca ai crezut ca nu ai avea ce sa-mi spui, ai spus exact ce trebuia 🙂 distractie faina in Wien

  2. pierderea unui baiat fain (la timpul ala) m-o invatat cum sa ma port, cum merg treburile si sa las de la mine. In general, relatiile mele sunt dezastroase dar din fiecare invat cate ceva 🙂 Cat despre esecuri pe alte planuri, nu prea m-am riscat sa am.

  3. @Deiutza: Merci fain de urari! Ma bucur din suflet ca articolul ti-a fost util si sper sa transformi din acest esec un succes!

    @moto_lady: E foarte bine ca inveti ceva: sunt de parere ca la un moment dat vei putea exploata cunostiintele acumulate intr-o relatie mai stabilia. Mult noroc in tot ce-ti propui 🙂

  4. Pe mine cel putin, fiecare esec in parte ma schimba, pentru ca nu is genul de persoana care sa treaca asa usor peste ceva 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!