De foarte multe ori oamenii nu acţionează de teama eşecului. Eşecul în capul nostru este „nu”-ul suprem, pe care NU AVEM VOIE SĂ-L ATINGEM. … dar acest concept este cu totul greşit.
Pe bune acuma, ce este „eşecul”? Ne temem atâta de el fără să ştim măcar ce reprezintă. Am ajuns să considerăm drept eşec orice mişcare oricât de mică.
Sistemul nostru de valori actual consideră „eşecul” drept ceva rău… dar hai să facem un joc. Hai să încercăm să atingem într-o zi un număr cât mai mare de eşecuri! Nu, nu vreau să vă aruncaţi de pe un pod şi să vă spargeţi capul – ăsta nu-i un eşec, e o crimă… Ideea e să faceţi într-o zi lucruri noi, lucruri care credeţi de obicei că ar conduce la eşecuri.
Apoi trageţi linie. Cum a fost? Păi cum să fie, vă zic eu! A fost superb! A fost magnific! Te-ai simţit activ, nu te-ai mai plictisit, simţi că poţi să faci orice acuma. Ai dat cu capul de pragul de sus, acum ce poate fi mai rău?
Sunt supărat când văd oameni cu idei care se rezumă la „idee”. Sunt supărat că există oameni cu idei BUNE ce, de frica eşecului, nu îşi folosesc deloc ideile, nu le pun în practică, le ţin acolo la stadiul de „concept” şi le las să putrezească.
Care-i sloganul Nike?
JUST DO IT! Ce eşec? Eşecul e bun. Eşecul e un pas înainte. Eşecul este experienţa acumulată, este un exerciţiu, astfel încât eşecul viitor să devină un succes.
Hai să riscăm, hai să acţionăm – VIĂŢĂ TREBUIE SĂ FIE PALPITANTĂ! Stai pe scaun şi citeşti site-uri precum acesta… Nu te-ai plictisit de rutină? Nu te-ai plictisit să faci nimicuri? Lumea asta are nevoie de tine. Chit că începi ceva nou – o afacere, un proiect, orice – sau începi cu voluntariat, cu „mulţumesc”-uri şi zâmbete aruncate necunoscuţilor … tot e bine. Dar atât cer: ACŢIONEAZĂ! Fă ceva!
Fotografie de Ovidiu Diaconu – Un om care face ceva!
3 răspunsuri
Bă, in finalul articolului parcă erai ăla de vinde bijuterii la teleshoping pe tvr1.
@Mihai – Hmm, da, seamănă puţin. 🙂 Dar a cumpăra la teleshopping nu înseamnă „a acţiona”-ul la care mă refer eu.
heh.interesant acest articol.o sa incerc sa ma gandesc la asta de fiecare data cand o sa-mi fie frica sa actionez..lucru care se intampla deeestul de des.