De ce salariații își pierd motivația și antreprenorii nu?

Se numește „contraparazitism„, un termen inventat de expertul în psihologie animală Glen Jensen și se referă la constatarea că multe animale preferă mai degrabă să-și câștige mâncarea decât să le fie oferită gratuit.

S-au făcut nenumărate experimente și toate duc spre același rezultat: animalele vor să „facă ceva” pentru mâncarea lor.

Experimentele decurg astfel: unui papagal i se dau zilnic semințe de mâncare, la ore fixe. El, de foame, le mănâncă.

Într-o zi nu i se mai dau semințele la orele obișnuite, ci i se dă un mic „aparat” pe care trebuie să apese cu ciocul pentru ca o sămânță să-i „fie dată” de către aparat.

La început animalul nu înțelege ce se întâmplă, dar, curios din fire, se tot joacă cu aparatul. Până când, din greșeală, reușește să apese cu ciocul pe butonul aparatului și să primească o sămânță.

Animalul repetă procesul până se satură. Și pare că se distrează.

A doua zi animalul își primește din nou semințele „gratuite”, dar alături de ele apare, din nou, și „aparatul” care necesită apăsare.

Ce face papagalul? Ignoră semințele „gratuite” și preferă să apese cu ciocul pentru o sămânță pe rând.

Și asta se întâmpla, momentan, cu toate animalele pe care s-a experimentat.

Ei bine, ce zice asta despre oameni? Cum scoatem învățătura asta din context și o punem lângă oameni?

Eu văd o legătură perfectă între salariați, care-s veșnic nefericiți, și antreprenorii care deși nu câștigă destui bani, sunt veșnic entuziasmați și fericiți de mica lor afacere.

Cunoașterea ne face, adesea, niște fericiți. Un papagal care primește mâncare „pur și simplu” nu știe care-i istoria semințelor, cum au ajuns ele acolo, de ce i-au fost date. Însă cu un aparat pe care apasă cu ciocul, are un oarecare control, știe de unde vin semințele și poate „munci” pentru atâta semințe câte-și dorește.

Un salariat cel mai adesea nu știe toate detaliile din spatele firmei pentru care lucrează. El știe o părticică. Părticica lui, aceea pentru care a fost angajat. Nu-i pasă prea tare dacă firma-i merge bine sau prost, el își face treaba și la final se aștepată ca salariul promis să-i fie dat.

Un antreprenor însă trebuie să știe totul despre afacerea sa, înțelege de ce a făcut luna asta mai puțini bani și ce trebuie să facă pe viitor ca să facă atâția bani cât îl vor satisface. El are un control, știe de unde vin banii, care-i istoria afacerii și acțiunilor ce i-au adus un venit.

Primul cuvânt cheie cred că este „control” în toată povestea asta. Al doilea cuvânt cheie este „cunoaștere”. Cred că putem învăța ceva de la animale. Și cred că d-asta salariații își pierd motivația, iar antreprenorii nu.

PS: De acum înainte încercați să vă faceți câinele să-și câștige mâncarea – o să-i placă!

PS2: Despre experimentul cu animalele am citit în cartea lui Dan Ariely – „Iraționalitatea benefică”