”Eşecul e pur şi simplu şansa de a încerca din nou, de data asta cu mai multă inteligenţă.” – Henry Ford
Îi aud pe unii oameni spunând că în viața asta trebuie să ai și noroc, că trebuie să ai șansa să faci ceva în viață și că unii dintre noi nu au această șansă… Primul lucru la care mă gândesc este faptul că acei oameni nu au riscat cu adevărat niciodată în viața lor, că toate șansele au trecut pe lângă ei și că acestea au fost culese de alții. De ce cred asta? Pentru că dacă riști cu adevărat în această viață, este o chestiune de timp până când ”te arzi”, până când experimentezi un eșec! Dacă acei oameni despre care spuneam ar fi riscat cu adevărat, ar fi înțeles faptul că succesul nu merge decât împreună cu eșecul. Acei oameni ar fi înțeles astfel faptul că pentru a prinde un pește mai mare, trebuie să-i prinzi prima dată pe cei mici, iar asta înseamnă de multe ori să cazi în lac și să te faci ”fleașcă”.
Da, o dată cu eșecul vine și o stare de demoralizare, o scădere a încrederii în tine, dar eșecul aduce cu el cunoștințe, acesta te face mai puternic, mai înțelept și mai pregătit pe viitor pentru situații similare. Nu contează de câte ori ești lovit și de câte ori ești la pământ în această viață, important este cum reușești să te ridici de jos, cum și cât de repede reușești ”să stai din nou în picioare”. Fiecare eșec în parte este încă o treaptă pe care tu o urci pe scara vieții tale și aduce cu el o amărăciune, dar poate aduce și o teamă de a încerca din nou.
Ca să învingi această teamă, să reușești să nu te copleșească, mai jos ai câteva metode care te pot motiva să mergi mai departe, să încerci din nou, și din nou, până când ceea ce-ți dorești tu se va și întâmpla:
- Redescoperă motivul obiectivului tău
De multe ori, atunci când urmărim un țel sau un vis de-al nostru, riscăm să uităm de ce vrem să ajungem acolo, să nu mai vedem adevăratul motiv pentru care ne-am impus acest obiectiv. Asta se întâmplă deseori când alții din jurul nostru urmăresc același lucru, dar dintr-un motiv diferit. Cel mai rău lucru pe care îl poți face este să confunzi motivația ta cu a lui.
Atunci când experimentezi un eșec, acest lucru se poate amplifica, sau poate prelua controlul. Este foarte ușor să nu mai reușești să vezi care este motivul pentru care faci un lucru atunci când întâmpini obstacole majore. Din cauza asta, este foarte important ca tu să te gândești pentru încă o dată foarte bine care este motivația ta, să-ți fie ție lucrurile cât mai clare, astfel încât să găsești puterea să mergi mai departe.
- Identifică forțele negative din viața ta
Atunci când întâmpinăm obstacole, sau atunci când avem o regresie e evoluției noastre, aproape întotdeauna se regăsește o persoană din viața noastră, sau chiar un grup de prieteni a căror opinii ne fac de obicei să ne simțim mai ”mici”, persoane care nu ne încurajează în situații de genul ăsta, sau chiar dau impresia că se bucură atunci când noi experimentăm un eșec. Acest gen de persoane sunt de multe ori cei care trăiesc un stil de viață cu care noi nu suntem de acord, sau cu care ne luptăm.
Este foarte important să identifici forțele negative din viața ta, că sunt acestea prieteni, cunoștiințe sau un anturaj nepotrivit și să reușești să le eviți sub orice formă în această perioadă mai grea. În schimb, încearcă să te înconjori de oameni care te încurajează, care cred în tine și în forțele tale. Aceștia din urmă îți vor da puterea de a merge mai departe cu orice risc sau preț.
- Scoate-ți din cap noțiunea ”Nu se poate”
Una dintre cele mai importante ”unelte” care te pot ajuta să mergi înainte după ce ai experimentat un eșec este să-ți scoți din vocabular noțiunea ”Nu se poate”. Trebuie să conștientizezi momentele în care ești negativist și să reacționezi foarte repede, să ți le scoți din minte.
Ei și acum ai să întrebi ”Cum adică, trebuie să fiu atent la ce gândesc?!?”. DA, exact asta trebuie să faci, să ai grijă ca gândurile negative din mintea ta să dispară și să facă loc celor pozitive. Doar în felul ăsta vei reuși să mergi înainte atunci când experimentezi un eșec, să cauți soluții noi pentru a atinge ceea ce ți-ai propus inițial.
- Înfruntă-ți temerile
Nu, nu este vorba de temerile tale de înălțime sau păianjeni, sau alte fobii pe care le ai. Este vorba de temerile pe care le ai acum vis-a-vis de un nou eșec, care s-ar putea să-l ai din nou dacă o iei de la capăt. Da, așa este, s-ar putea să eșuezi din nou! Dar, așa cum am spus și la începutul articolului, trebuie să înțelegi că eșecul face parte din succes, că fără eșec sau fără greșeli nu ai putea să devii din ce în ce mai bun, mai înțelept și mai pregătit pe viitor.
Este absolut normal să ai temeri acum, pentru că ei trecut printr-un eșec, dar este foarte important să nu lași aceste temeri să preia controlul vieții tale și să încerci din nou!
- Continuă să mergi înainte
Chiar și atunci când obstacolele par prea mari, când nu mai reușești să vezi capătul drumului tău, este foarte important să te încrezi în instinctele tale inițiale și să continui să mergi înainte. Ce a fost mai greu a trecut, acum singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să ajuți ”inerția” să-și continue drumul.
A avea un eșec este greu, acesta va lăsa întotdeauna o cicatrice în viața ta. Dar trebuie să înțelegi că tu te vei ridica din nou, iar acest eșec nu va fi decât o altă poveste de-a ta.
Un text de dezvoltare personala, scris de Gabriel Anuta
www.totmaisus.com