O să fiu scurtă: nu poți schimba lumea, doar pe tine. Sau mai exact, deși știu că sună a text prost de guru de dezvoltare personală, dacă te schimbi pe tine, schimbi și lumea.
Asta pentru că – am mai spus-o și o repet – vedem greșit în ceilalți ceea ce nu acceptăm în noi. Adică, ne înfuriem doar pe ceea ce nouă nu ne place. Dacă nu avem nicio problemă cu un anumit aspect, fie nu îl observăm, fie îl privim fără emoții. De ce credeți că unii sunt deranjați de câini și alții îi iubesc? Sau de ce anume credeți că unora le plac mașinile mari în timp ce alții le detestă? Fiecare proiectează câte o traumă personală pe „lume”, această gradină vastă făcută special ca să ne arate ce anume avem noi de schimbat la noi.
La final, mai am un disclaimer: există și aici o limită. Să înveți să te iubești pe tine înseamnă ca uneori să știi să și pleci din anumite contexte. Adică, dacă interacțiunea cu un om toxic te zăpăcește și obosește, nu trebuie să stai lângă el doar pentru că trebuie să înveți să vezi lumea roz și cu el.
Doar că ține minte, diferența este aici: dacă te înfurie / enervează / înspăimântă / rănește emoțional în orice fel, de rezolvat este (și) la tine. Dacă doar observi o situație, de rezolvat este in cealaltă parte.
Și acum să vedem: ce părere aveți despre refugiați?
