Adult matur

Ştiţi careva caracteristicile unui om ce e ajuns adult?

Adult matur, bineînţeles, la asta fac referire.

Prin ce, sau cum observăm oamenii de prin jur, ce sunt cu adevărat ajunşi în stadiul de maturitate, dar la modul real şi nu doar afirmat sau presupus, datorită vârstei ce o numărăm în ani?

Eu cred că adultul este persoana care ştie cu exactitate ce vrea din punct de vedere al nevoilor personale, afective, dar şi spirituale.

Adultul îşi cunoaşte, de asemenea, atu-urile, dar şi defectele sau viciile, se împacă cu ele sau luptă cu ele, fără să le nege în vreun fel, le asumă şi le recunoaşte; dacă mai are totuși și ceva nemulţumiri sau remuşcări sau iritări existente încă în plan personal, dacă  nu cadrează câte ceva pe acolo cu ceea ce-şi doreşte pentru el în reprezentare proprie, atunci încearcă, iar de obicei şi reuşeşte, să şi le elimine treptat.

Adultul matur este înţeles şi iubit de sine însuşi, asfel nu mai necesită grijă de el cu temere sau frică sau frustrare, căci are puternică încredere în sine, ştie ce poate să facă şi să nu facă, are target personal real, angajamente personale clare şi concrete, pentru că-şi cunoaşte cu adevărat forţa interioară sau capacitatea proprie intelectuală şi fizică, astfel conștientizând perfect ce poate realiza, sau dimpotrivă, ce nu-i stă în putere să rezolve.

Adultul matur devenit astfel puternic, nemaiavând nevoie să se îngrijească pe sine în vreun mod aparte, reuşeşte să-i ajute și pe ceilalţi, să-i înţeleagă mai bine şi să-i determine şi pe aceştia să ajungă la un nivel de autocunoaştere şi de interpretare exactă a problemelor lor importante personale sau circumstanţiale.

Un om ajuns adult cunoaşte şi maturitatea sentimentală în egală măsură.

Ştie să iubească şi să se facă iubit, nu-i e teamă că nu este suficient şi de ajuns în relaţia de cuplu în care este prezent, cu totul şi fără limitări de niciun fel… nici măcar sexuale.

Un matur sentimental nu se ceartă şi nu reproşează.

Explică cum vede el situaţii controversate sau probleme grave, interpretează real şi nu privit prin prisma doleantelor personale, doar corect şi raţional; asta pentru că este conştient că nu prin şiretlicuri mincinoase, nici prin şantaj sentimental, nu reuşeşti să menţii relaţii stabile, ci doar prin stabilire de priorităţi valabile ambilor parteneri , ajunse într-un punct comun, astfel încât să functioneaze comod şi confortabil mai apoi împreună în viitor cert, nu într-un prezent doar efemer.

Adultul matur simte şi ştie, atunci când nu mai e cazul să lupte, ci doar să depună armele, căci războiul este iremedial şi va avea durată nebănuită, fără vreo posibilitate curândă de armistiţiu.

Adultul matur nu se înverşunează, el de obicei cedează. Adultul matur poate părea o persoană slabă, deşi în fapt este extrem de puternică.

Are autoritate, este formator de opinii în general, vorbeşte raţional, este empatic şi de cele mai multe ori principial.

Un matur sentimental, pe de altă parte, nu-şi creează dependenţe majore afective faţă de oameni, pentru că în parcurs de experienţe în ani trecuţi, a realizat că nimic şi nimeni nu-ţi poate promite statornicie sau eternitate; pentru că noi, cu toţii suntem schimbători şi imprevizibili, din orice punct de vedere am privi lucrurile.

Doar şi numai aşa, se-ntâmplă evoluţia în plan personal, bruscă şi în continuă ascensiune şi tot aşa se naşte şi dorinţa de îmbunătăţire a Eu-ului personal.

Doar din nevoie necesară de a ieşi din impas.

Altfel stagnezi liniştit, rămâi înţepenit într-un prag superficial de înţelegere şi autocunoaştere personală, cu pretenţii de om matur, fără a fi însă la modul real perceput decât la un nivel mediu, ba uneori chiar mediocru de evoluţie spirituală, şi nici măcar nu realizezi imaturitatea şi infantilitatea în care eşti aşezat din comoditate sau doar din lipsa de întrebări importante despre tine iniţial, despre ceilalţi într-un final.

Un text de Adina Banea

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!