V-am povestit în acest articol despre mama mea. Mă gândeam că ar fi frumos să scriu și câteva rânduri despre tata. 🙂
Tata este contabil la primărie. Contabil de când a terminat Universitatea și probabil se va pensiona tot contabil. Are și o glumă: mă pensionez când vii tu, Lenuța să mă înlocuiești. 🙂
Toată copilăria mea țin minte că stătea cu nasul în o mie de foi și documente care mai de care. Biroul său era plin de notițe, foi de calcul, calculator de birou și multe pixuri. Imaginea aceasta de birou plin de hârtii o am și acum în minte.
Poate te întrebi: ce nu avea și el un calculator la care să lucreze, ce tot atâtea foi și lucru manual? Păi nu, nu avea și mulți ani la rând a lucrat totul manual. Vă dați seama câtă muncă a depus și câte ciorne a aruncat… Până au apărut minunatele de calculatoare care l-au salvat de muuuuult timp.
Nu, nu râdeți, așa este în Republica Moldova, un pic mai târziu beneficiem de ”descoperirile tehnologice”. Glumesc, dar totuși așa a fost. Ani la rând făcea salariile angajaților sau planificarea bugetului pe ciorne de hârtii, care mai apoi erau tranferate în documente oficiale.
Mult timp s-a chinuit să scrie totul de mână până să apară programe speciale. În prezent are la dispoziție tot felul de programe unde poate prezenta diferite rapoarte. Cu ajutorul lor nu mai pierde atâta timp valoros și poate trece la următoarele activități muuuult mai repedea. Practic îi salvează o groază de timp.
Multe revelioane l-au prins cu nasul în planificări bugetare și multe căni de cafea sau ceai au văzut birourile de lucru. Mai tot timpul era la primărie și mai ales la închiderea fiscală trimestrială sau anuală ”dormea” pe la birou. Probabil mai multe duminici și le-a petrecut la primărie decât acasă.
Poate vă întrebați de ce a făcut acest sacrifiu?! Și eu mă întrebam des…
Probabil o făcea din pasiune. Așa aș dori să cred. 🙂 Probabil nu avea cine să-l înlocuiască – ceea ce este mai aproape de adevăr.
Știm cu toții criza angajaților din mediile rurale. Dar de ce doar rural?! Aceeași situație este și în mediul urban – lipsa specialiștilor. Tinerii care termină facultatea nu doresc să lucreze pe un salariu mic și angajații curenți rămân să facă ore suplimentare sau chiar să lucreze și după pensionare. Cum probabil va fi și în cazul tatălui meu.
Să nu mai atingem și subiectul sensibil – tinerii specialiști care lipsesc în mediul rural. Să fim realiști – oricine ar prefera munca și viața la oraș decât la sat.
Deseori îl admir pe tata că nu a renunțat la primărie pentru a pleca în Italia sau în alt colț de Europă. Sunt recunoscătoare că ”a preferat” greutatea muncii de contabil și am avut o familie unită.
Câteodată este nevoie să muncim mai mult pe plan profesional, pentru a avea dublu pe plan personal.
