Acasa » Cadouri » Cinci paşi pentru a te reinventa în noul an

Cinci paşi pentru a te reinventa în noul an

Se spune că singura constantă în viaţă este schimbarea şi asta poate fi o provocare pentru mulţi dintre noi. Schimbările presupun adaptabilitate şi, de multe ori, o reînnoire a angajamentelor, mai ales cele faţă de propria persoană, sau, dimpotrivă, o revizuire a atitudinilor şi strategiilor. Dacă şi tu ai nevoie de o nouă perspectivă pentru a face faţă cu bine schimbărilor din viaţa ta, iată cinci paşi prin care te poţi reinventa în noul an, astfel încât să ai mai multă grijă de tine, să îţi rezolvi mai uşor problemele şi să te concentrezi pe obiectivele pe care ţi le-ai stabilit.

  1. Învaţă să te iubeşti

Iubirea de sine este fundamentul tuturor relaţiilor pe care le construieşti cu alte persoane şi un element esenţial în procesul de devenire a celei mai bune versiuni ale tale. Multe persoane consideră în mod eronat că iubirea de sine înseamnă vanitate sau egoism, în timp ce, de fapt, se referă la capacitatea de a te cunoaşte, de a te preţui şi de a comunica într-un mod iubitor cu propria persoană. Să te iubeşti pe tine înseamnă să te respecţi, să nu accepţi relaţii toxice şi să ai grijă de tine în acelaşi mod în care ai avea grijă de o altă persoană la care ţii foarte mult şi pe care o preţuieşti. 

  1. Oferă-ţi ce e mai bun

În popor se spune că e mai bine să ai puţin şi bun, decât mult şi prost, şi este perfect adevărat. Dacă vrei să te reinventezi şi dacă îţi doreşti o viaţă mai bună, trebuie să începi să-ţi oferi ce e mai bun, desigur, în limita circumstanţelor specifice ale vieţii tale. Optează întotdeauna pentru calitate şi nu pentru cantitate. De exemplu, în loc de două cămăşi ieftine, dar prost cusute sau din materiale de o calitate îndoielnică, alege una singură din bumbac, chiar dacă trebuie să aştepţi până la perioada reducerilor. Dacă îţi doreşti un parfum Gucci, nu te mulţumi cu un fake sau cu altceva care îţi place mult mai puţin. 

  1. Fixează-ţi ca obiectiv dezvoltarea, nu perfecţiunea 

Oricât de mult te-ai strădui, sunt puţine şanse să atingi perfecţiunea şi dacă acest lucru se întâmplă, fii sigur că e un moment trecător. Multe persoane au dificultăţi în a se menţine motivate în viaţa profesională sau în cea personală, nu pentru că nu ar avea voinţă sau disciplină, ci pentru că îşi fixează obiective nerealiste. Perfecţiunea nu este un obiectiv, este o capcană. Încearcă să te concentrezi mai mult pe procesul pe care îl presupune implementarea unui plan care te conduce spre realizarea unui obiectiv. Apreciază fiecare etapă şi nu uita să te feliciţi pentru fiecare pas înainte şi pentru cât de mult evoluezi. 

  1. Nu-ţi fie teamă să ieşi din zona de confort

Zona personală de confort poate fi echivalentul unei plafonări dacă, din când în când, nu decizi în mod conştient să faci un pas în afara ei. Desigur, este foarte comod să ai un loc de muncă în care faci ce ştii mai bine sau o relaţie călduţă în care îţi e bine, chiar dacă nu te entuziasmează în niciun fel. Dacă vrei o nouă viaţă, una mai bună, este cazul să-ţi faci curaj să renunţi la tot ce te ţine blocat în această zonă. Asta înseamnă şi noi riscuri, dar fără să ţi le asumi nu vei putea niciodată evolua şi nu te vei simţi cu adevărat mulţumit de propria persoană şi de propria viaţă. 

  1. Acceptă ce nu poţi schimba

Adepţii stoicismului, una dintre cinci școli filosofice majore din Grecia și Roma antice,  considerau că un om trebuie să aibă curajul de a schimba lucrurile pe care le poate schimba, seninătatea de a le accepta pe cele pe care nu le poate schimba şi înţelepciunea de a face diferenţa între cele două categorii. Aşadar, pentru a-ţi trăi viaţa din plin, pentru a deveni cea mai bună versiune a ta, învaţă de la stoici să accepţi că sunt unele lucruri pe care nu le poţi controla. Totuşi, aşa cum subliniază filosofi precum împăratul Marcus Aurelius, poţi să-ţi controlezi mereu atitudinea în faţa greutăţilor sau nedreptăţilor vieţii. „Calitatea vieţii tale depinde, înainte de orice, de calitatea gândurilor tale”, spunea celebrul împărat stoic. 

Aşadar, pentru a ne schimba viaţa, este nevoie să ne reinventăm, să renunţăm la atitudinile negative şi să ne concentrăm pe ceea ce putem schimba în noi înşine şi în propria noastră gândire. Restul va veni de la sine!

Sursa foto: Pexels.com 

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!