Începutul de an va fi întotdeauna momentul rezoluțiilor, al marilor decizii și al dorinței de schimbare. Bogăția, abundența, multitudinea sunt printre cele mai dorite lucruri atunci când ne setăm obiective de viitor. Totuși, conform definiției din dicționar, bogăție înseamnă și varietate de valori spirituale, nu doar cantitatea mare de bunuri materiale.
Astfel, am alcătuit mai jos o listă cu 5 dintre cele mai comune obiceiuri care pot contribui la dezvoltarea noastră personală și la îmbunătățirea stilului de viață.
- Folosește-ți timpul în mod constructiv
De foarte multe ori, ne întrebăm câte ore ar trebui să aibă o zi pentru a ne fi îndeajuns. Într-o lume mult prea alertă, în care alergăm constant între îndatoriri profesionale și nevoi personale, timpul este cel care pare a ne sabota. Totuși, o mai atentă organizare a timpului pare să aducă beneficii reale pentru viitor.
Ascultă un audiobook sau un podcast educativ atunci când ești în mașină sau în autobuz. Focusul tău se va muta astfel de la stresul de a fi blocat în trafic la dobândirea unor cunoștințe noi, într-un mod facil și plăcut. Explorează domenii variate sau chiar mai puțin cunoscute pentru tine, de la psihologie, până la business, cultură, sănătate sau criptomonede și fă din orice moment un prilej de a acumula noi informații.
- Citește mai mult
Beneficiile cititului sunt multiple și, cu siguranță, sunt cunoscute de către cei mai mulți dintre noi. Cititul previne apariția unor boli de ordin psihic, te ajută să scapi de stres, îți dezvoltă gândirea analitică și contribuie la îmbogățirea vocabularului. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care merită să aloci timp lecturii în fiecare zi.
Dacă ai un program încărcat, înlocuiește o jumătate de oră petrecută pe rețelele de socializare cu o lectură scurtă. Alege o carte de poezii ale lui Mihai Eminescu, spre exemplu, și lecturează câteva dintre ele înainte de culcare. Citește câteva pagini dintr-un roman sau alege un reportaj bine scris pe care să-l parcurgi. Încearcă să transformi cititul într-un obicei, iar beneficiile nu vor întârzia să apară.
- Investește în relații de calitate
Un studiu Harvard început în anul 1938 a relevat că premisele unei vieți fericite și sănătoase sunt relațiile sociale de calitate. Astfel, persoanele cu adevărat mulțumite de parcursul vieții sunt acele persoane care au beneficiat de legături puternice cu familia, prietenii sau comunitatea în care au trăit. Dintre toate aspectele care par a aduce fericirea și împlinirea, relațiile cu cei din jur sunt cele mai importante.
Astfel, investește în relații de calitate, acordă timp meselor în familie, ieșirilor cu prietenii sau evenimentelor în care ai posibilitatea de a cunoaște oameni noi. Ba mai mult, asigură-te că interacțiunile cu ceilalți sunt constructive și benefice pentru a fi de un real folos sănătății tale.
- Fă mișcare
Aceasta este o altă recomandare comună și aparent banală. Nu toți oamenii iubesc să meargă la sală și să facă mișcare, iar acest lucru este perfect normal. Importanța activității fizice este, totuși, de necontestat. Astfel, pentru cei care nu își găsesc motivația de a merge la sală, de a face sport din confortul casei sau de a alerga, cel mai util sfat ar fi cel de a îmbina utilul cu plăcutul.
Găsește un sport care să-ți facă plăcere, indiferent dacă este vorba despre tenis, volei, baschet, fotbal sau altele. Reunește-ți prietenii și practicați împreuna un sport de echipă; în acest fel vei face mișcare și vei socializa în același timp. Pleacă în drumeții pe munte, ia lecții de dans sau plimbă-te prin parc în fiecare seară. Sunt alternative sănătoase pentru a-ți pune corpul în mișcare fără a depune un efort extrem de mare. Ideea esențială este să nu-ți privezi corpul de mișcare, acțiune esențială pentru buna sa funcționare.
- Setează-ți un obiectiv măreț
Măreț poate părea un termen subiectiv. Ceea ce înțelegem prin măreț depinde de fiecare în parte. Totuși, gândește-te la un obiectiv pe care ți-ar plăcea să-l îndeplinești pe parcursul unui an, corelează-l cu prioritățile tale și ia atitudine. Dacă îți dorești să înveți o limbă străină, începe prin a utiliza aplicații gratuite care să te învețe cuvintele de bază, accesează diverse site-uri de profil sau chiar contactează un profesor care să îți ofere meditații. Dacă îți dorești să cunoști un nou domeniu sau să deprinzi o anumită abilitate, caută un curs specializat care te-ar putea ajuta să-ți atingi scopul. Indiferent care va fi obiectivul tău, caută o cale prin care să reușești să-l atingi și ia atitudine. Vei fi impresionat de progresul înregistrat, iar motivația ulterioară va fi cu atât mai mare.
Foarte multe dintre lucrurile care contribuie la evoluția personală ne sunt la îndemână, dar care pot aduce schimbări considerabile asupra vieții, în general. Dacă vei începe de astăzi, cu siguranță îți vei mulțumi peste un an.
Sursa foto: Shutterstock