V-aţi gândit vreodată că noi doar ne complicăm viaţa aici, în oraş? De cât timp n-aţi mai fost la ţară? Noi, cei de la oraş nu avem timp. Cică! Bunică şi bunicul de la ţară de ce au mereu timp? De ce noi, cei de la oraş, suntem „stresaţi” în timp ce ei nu sunt. „Ţară” şi „oraş”, mediul rural şi mediul urban… oricum ar fi, aţi înţeles ideea.
Am găsit o poveste foarte drăguţă pe care o împart şi cu voi. Aştept păreri în josul paginii.
„Felicitarile mele, frumoși pești. Cât timp ți-a luat să-i prinzi?” a întrebat americanul.
„Puțin timp” a răspuns rezervat mexicanul.
„De ce nu stai mai mult că să prinzi mai mult peste?” l-a întrebat atunci americanul.
„Am destul cât să satisfac nevoile imediate ale familiei mele” a răspuns mexicanul în timp ce descărca peștii din barcă.
„Dar… Ce faci în restul timpului?”
Pescarul se uită în sus și zâmbește, „Dorm până târziu, pescuiesc puțin, mă joc cu copiii, iau o siestă cu soția mea Maria, seara mergem în sat, savurăm niște vin cu prietenii și cântăm la chitară până noaptea târziu, am o viață plină și frumoasă, senor.”
„Pff!” exclamă americanul și-i spune, „Eu sunt MBA la Harvard și te pot ajuta. Ar trebui să stai mai mult timp la pescuit, cu surplusul obținut cumperi o barcă mai mare și reinvestești în continuare. Apoi cumperi mai multe bărci, iar în final vei avea o flotă de pescuit.”
„În loc să vinzi către un intermediar, vei vinde direct către consumatori, după care îți vei deschide propria fabrică de conserve. Vei controla producția, procesarea și distribuția. Te vei mută inițial în Mexico City, apoi în Los Angeles și în final la New York unde vei avea la dispoziție resursele necesare pentru a-ți dezvoltă afacerea.”
Pescarul mexican întreabă timid: „Dar, senor, cât va dură asta?”
Americanul răspunde încrezător: „Cel mult 15-20 de ani.”
„Și apoi, senor?”
Americanul zâmbește mândru și-i răspunde, „Asta-i partea cea mai frumoasă! La momentul potrivit, vei anunța o ofertă publică de vânzare (IPO), vei vinde acțiunile companiei și vei fi bogat, o să faci milioane!”
„Milioane senor? Și apoi…?”
Americanul răspunde încet, „Apoi te pensionezi, te muți într-un sat pe coastă unde poți să dormi până târziu, să pescuiești puțin, să te joci cu copiii, să iei sieste cu soția … iar seara poți să savurezi un vin și să cânți la chitară cu prietenii.”
16 răspunsuri
Foarte tare, m-a facut sa rad. 😀
dar daca dormi pana tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copii, iei siesta cu sotia, iar seara bei si canti, toata viata? ce-ti lipseste? in afara de bogatie?
oricum faina povestea. da suna ceva genul work now, have fun later. ceva ce ziceau mereu parintii. si, dupa ce faceai cum ziceau ei, realizai ca erai prea obosit pt fun. si dormeai cu zilele.
deviez.
Wait, wait, wait, you got it wrong. 🙂 Eu am înţeles povestea diferit faţă de cum ai înţeles-o tu!
Ideea este tocmai că n-are sens să te apuci de un job (cum recomanda americanul) dacă tu deja-ţi trăieşti viaţa şi faci ce vrei cu ea. Nu ai nevoie de bani dacă pentru tine „bogăţie” înseamnă: „sieste cu soţia, timp de joacă cu copilaşii, cântatul şi băutul până târziu etc.”
Într-adevăr, povestea pare să aibe două „înţelesuri”… depinde pe care vrei să-l vezi. Eu am văzut o subtilitate prin povestea asta în timp ce tu ai luat totul de bun, aşa cum e scris.
Eee… daca zici povestea la oricine o sa-ti zica: da. asa e. americanul are dreptate. fa bani acu cat esti tanar si poti. si eu credeam ca asta e scopul povestii. sa te motiveze sa muncesti si sa faci bani.
Am vazut si sensul ala de care zici tu. Adica e evident din titlu chair 😛
Si tocmai asta e marea dilema la mine, nu stiu ce sens sa iau din povestea asta. si care sa-l aplic.
Da ma gandeam asa. Ok facem ca pescaru. Stam si ne multumim cu putin. Iti traiesti viata. Te bucuri de bogatia ta, familia, friends and stuff. Da cand ajungi la batranete ce faci? Iti dai seama ca nu ai facut nimic cu viata ta. Ca nu ai bani de pastile si de doctori. Te astepti la ajutor de la copiii tai, normal. Acestia nu prea avut cine stie ce posibilitati sa face ceva cu viata lor (din caz de aveau visuri profesionale). Presupun ca tot pescari o sa fie si ei. Deci de unde sa aiba bani. Deci mori. Oricum mureai si cu bani. fucked up stuff! :))
mie imi place cum zice povestea asta H.S. Thompson : „It’s a strage world. Some people get rich and others eat shit and die”. :))
sii… salut, ariel! nu credeam ca o sa raspunzi. 😛 lucian, care si-a uitat cafeau pe masina, aici. :)) >:D<
Oh, Luc, tu erai. 🙂 Salve.
Well… Presupun că pe lângă faptul că se vrea o poveste motivaţională pentru noi, cei ce trăim în oraşe „mari” şi ne pierdem vremea „lucrând” prostii şi ne plângem 24/24 că nu avem timp de nimic, are un mesaj pe care fiecare-l întelege cum vrea. Şi-l aplică totodată cum apucă…
Cum aplic eu povestea asta in viata mea: Nu merg la facultate. Cel puţin anul ăsta. Şi nu, nu am planuri de viitor. Mă mulţumesc cu „siestele” cu „soţia”, „joaca” cu proiectele de suflet, şi banii pe care-i „pescuiesc” cu bărcuţa mea mică. 😀
Foarte tare asa :).
Si mie cred ca imi prindea bine o chestie de genul asta. Fara facultate anul asta. Si vad eu la anul ce si cum. Acuma cu jurnalismul meu fac o branza. Nici atat. Tot cacatul asta din presa romaneasca mi-a cam omorat entuziasmul de anul trecut.
Nu degeaba sunt pe aici pe site. Caut motivatie… 😛
Uite o povestioara foarte draguta care se potriveste bine temei, zic eu :).
http://www.sendspace.com/file/nxoew1
@Lucian: ideea din poveste nu este sa te multumesti cu putin ci sa faci ceea ce iubesti sa faci si sa nu-ti tot amani fericirea.
Da ne complicam, ne complicam pentru aparente ca deh e bine sa ai Iphone/Ipad masina benguaso e pacat ca nu ai timp + unde sa te bucuri de ele ..
Degeaba faci bani daca nu ai timp sa te bucuri de ei …
Adica pe scurt avem un sistem de valori total dat peste cap. Pretuim ceea ce nu trebuie si ceea ce trebuie si e important punem de-o parte pentru mai tarziu in viata. Iar atunci cand o sa avem timp pentru lucrurile care conteaza cu adevarat in viata o sa fim prea batrani sa mai avem chef de ceva… Practic omul ala e fericit asa cum e. Are tot ce are nevoie.
Va rog oameni buni, uitati-va mai putin la noile trendu-ri si activitati „cul” si priviti catre cei care au nevoie de ajutor, al caror strigat este mut. Sa salvezi vieti e cel mai CUL lucru.
Povestea asta e incompleta, lipseste ultima fraza si anume:
Raspunsul mexicanului: „Dar eu deja fac asta (dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii etc). De ce sa astept 15-20 de ani?
Identificarea corecta a nevoilor si satisfacerea lor. Fericirea se poate lua din orice…depinde de fiecare ce alege…