Aud destul de des oameni în jurul meu plângându-se că n-au deloc noroc (în dragoste, la bani, afaceri, sănătate etc). Dar rareori îi văd luptând pentru mai mult. Adoptă rolul de victimă a destinului şi se complac în această situaţie. Se lasă controlaţi de circumstanţe.
Absolut toţi oamenii au fost creaţi pentru a fi fericiţi, înzestraţi cu toate cele necesare pentru a obţine această fericire. Şi totuşi, majoritatea nu sunt fericiţi. Vor fericire, dar ea le pare ceva atât de irealizabil. De multe ori uită că le e la îndemână, că ei hotărăsc dacă să fie sau nu fericiţi.
De fapt, fericirea e un mod de viaţă, ceva natural, e puţin greşit să spui că vrei să ai fericire. Dar în schimb o poţi pierde atunci când te împotriveşti cursului firesc al vieţii, când rămâi blocat într-o traumă. Nefericirea e ca… atunci când se înfundă scurgerea şi apa se adună în chiuvetă până dă peste şi provoacă inundaţii. Ce faci în cazul ăsta? Logic, desfunzi scurgerea şi totul revine la normal. Aşa e şi cu fericirea, ea curge prin noi în mod natural, dar uneori se adună tot felul de probleme, sentimente negative, traume nerrezolvate care blochează această curgere firească şi apare starea de nefericire. Nu trebuie să ne irosim timpul alergând după fericire ca şi cum ar fi un obiect sau o persoană. Ea se află deja la noi. Doar că nu o vedem, nu o putem simţi din cauza „mizeriei” care a acoperit-o. Aşa cum în cazul cu chiuveta nu alergi ca să cumperi una nouă, ci o cureţi, tot aşa şi viaţa ta trebuie curăţată de acele probleme care i-au oprit cursul firesc.
Şi totuşi, de ce eşuezi mereu?
În mare parte pentru că încerci să clădeşti fericirea pe ceva exterior, când de fapt fericirea n-are nici o legătură cu cele materiale pentru că nu e o stare aşa cum crezi, ci un mod de viaţă pe care trebuie să îl înveţi. Un mod de viaţă cu care majoritatea oamenilor nu sunt familiari pentru că au învăţat altceva. Dependenţa de nefericire.
Oricât ar părea de paradoxală această asociere de cuvinte, e cât se poate de reală şi răspîndită printre oameni. Doar că majoritatea nu sunt conştienţi, pentru că niciodată dependenţa de nefericire nu e o alegere. Ci o deprindere din copilărie de cele mai multe ori.
Care sunt semnele dependenţei de nefericire?
- Dacă te regăseşti în majoritatea exemplelor de mai jos, probabil că şi tu te afli printre cei care au devenit dependenţi de nefericire:
- De câte ori nu te-ai sabotat singur, ai dat cu piciorul la ceva pentru care ai muncit atâta timp?
- De câte ori ai renunţat tocmai când erai pe punctul de a-ţi atinge scopul?
- Aşa-i că te-ai săturat să „dai” mereu peste persoane nepotrivite, să te trezeşti în relaţii care îţi fac mai mult rău decât bine?
- Sau poate ai găsit persoana potrivită, sentimentul e reciproc, dar faci tu cumva, ceva prin care să o îndepărtezi?
- Ai probleme cu termenele-limită, nu reuşeşti adesea să duci până la capăt ceea ce începi, renunţi la primul obstacol?
- Dacă nefericirea, stresul, anxietatea, sunt stări familiare,cu care ai crescut, probabil ca adult eşti candidatul perfect pentru dependenţa de nefericire.
- Sau poate că tu rămâi blocat în această stare de nefericire pentru că ţi-e teamă de schimbări. Necunoscutul sau lipsa de control te sperie mai tare ca suferinţa.
- Când obţii ceva, când eşti fericit, când iubeşti etc, de câte ori nu îţi spui ceva de genul: „Sunt fericit, e bine, e perfect, dar ştiu că nu va dura” ? Dacă te regăseşti, e clar că eşti genul care se sabotează singur. Doar pentru că fericirea nu e ceva familiar
- Simți discomfort când apare o stare de bine, când se instaleaaza fericirea așa că te întorci imediat la starea cu care ești obișnuit, care înseamnă pentru tine normalitate, adică la nefericire.
- Uneori încerci să te protejecti de ce e rău prin a te asigura că nu ai parte de prea mult bine. Probabil mizezi pe zicala, ce nu cunoști, nu îți poate lipsi. Neavând parte de prea multă fericire, automat nefericire e mai ușor de suportat pentru că asta e tot ce cunoști.
- Uneori lucrurile bune îți generează sentimente de anxietate (pentru că implică efort, nu sunt sigure, presupun obligații, există riscul de a le pierde). Tu ca să scapi de sentimentele negative care însoțesc aceste lucruri, eviți și lucrurile bune.
- Ai obiceiul de a evita anumite situații sau persoane ?
- Ți se reproșează mereu că ești indecis, nu știi ce vrei?
- Obișnuiești să te sacrifici pentru alții?
- Te simți nedemn de ceva sau cineva?
- Te simți incomod în grupuri, ai sentimentul că nu aparții, că nu te poți integra?
- Obișnuiești să te critici singur?
- Ai avut probleme de atașament în copilărie?
- Faci de nenumărate ori aceeași greșeală pare că nu te înveți minte niciodată.
- Mereu faci alegeri greșite.
- Crezi că nu meriți mai mult decât ai deja.
- Eviți să faci anumite lucruri de teamă că nu le vei face bine?
- Vrei să ai succes, dar mereu apar piedici care te opresc de la a realiza ce ți-ai propus.
- Ți-e teamă să fii fericit.
- Nu te poți opri din a face anumite lucruri deși ești conștient că îți fac rău.
- Ai impresia că norocul te ocolește.
- Te întrebi mereu cu ce ai greșit de îți merge totul așa prost.
- Ești convins că nimeni nu te poate ajuta.
- Nu ai încredere în oameni.
- Chiar dacă lucrurile merg bine, știi că nu va dura prea mult.
- Orice ai face te gândeşti că vei eşua.
- Cei de care vrei să te apropii nu îţi oferă aproopierea după care tânjeşti.
- Deşi cauţi compania oamenilor, când cineva se apropie prea mult te panichezi, te simţi sufocat şi îl îndepărtezi.
- Respingi oamenii care încearcă să te ajute.
- Ştii că un lucru simplu, mărunt va îmbunătăţi cu mult situaţia şi totuşi nu îl faci.
- Acorzi prea multă importanţă părerii altora despre tine, cauţi aprobare, laude.
- Crezi că valoarea ta e în funcţie de numărul de succese pe care le obţii.
- Amânarea a devenit un obicei pentru tine? Spui mereu ceva de genul:”Nu mai am timp azi, o să fac mâine ce mi-am propus”. Această amânare să ştii că nu e altceva decât teama de eşec.
- Munceşti din greu, obţii ce ţi-ai propus, dar în loc să te bucuri de succes, să fi mândru, te gândeşti că puteai mai mult. Sau minimalizezi valoarea lucrului obţinut.
Copilăria influenţează fericirea viitorului adult
Până şi Socrate, Shakespeare sau Freud au recunoscut că experienţele din copilărie au efect profund asupra vieţii de adult.
Dependenţa de nefericire îşi are de multe ori cauzele în copilărie. Este o stare cu care am crescut, am fost obişnuiţi, şi am crezut în mod greşit că e de fapt fericire. Ca adult nu ştim să trăim altfel, starea cu care am fost obişnuiţi e ceea ce numim normalitate.
O greşeală frecventă care duce la formarea unui adult dependent de nefericire este atunci când părinţii au prea multe aşteptări de la copii, pun asupra lor prea multă presiune şi sădesc în ei perfectionismul de care nici n-ar trebui să mai fie nevoie să spun cât de generator de nefericire este.
Să nu vorbeşti, să nu ai încredere, să nu simţi sunt trei reguli cu care copiii ce provin din familii disfuncţionale au fost nevoiţi să trăiască. Astfel ei au devenit adulţi suspicioşi, care nu pot avea încredere în oameni, care nu mai sunt capabili să spună ce simt sau cred că e mai bine să tacă, care ajung să-şi reprime sentimentele, să se închidă în interior. Tăcerea e felul lor de a face faţă sentimentelor. Copilul format într-un astfel de mediu, devine adultul nefericit.
Autosabotajul…
…este una dintre principalele comportamente ale celui dependent de nefericire. Inconştient îţi sabotezi propriile intenţii bune. Pentru că ţi-e teamă.Ţi-e teamă de momentul în care dorinţa se va împlini. Teamă că ceea ce obţii nu vei putea păstra. Teamă că vei deveni dependent de ceea ce vei avea. Pur şi simplu uneori ţi-e teamă de lucrurile bune. Şi aşa renunţi la ele pe ultima sută de metri, tocmai când erai atât de aproape de a le obţine.
Obişnuinţa
Pentru unii oameni această dependentă de nefericire a devenit un mod de a trăi. Când te obişnuieşti cu ceva, ţi-e familiar, oricât de rău ar fi, mereu vei avea o înclinaţie spre acel lucru, doar pentru că e ceva cunoscut.
Toţi suntem în căutarea fericirii încă din copilărie. Totuşi, în mod ciudat, avem nevoie de o anumită doză de disconfort pentru a ne putea păstra echilibrul interior.
Unii oameni chiar nu pot trăi fără o doză de disconfort. Chiar eu sunt un astfel de exemplu deşi pare nebunie curată. Am avut perioade în care totul, absolut fiecare aspect al vieţii mele era perfect. Am fost fericită o zi două, o săptămână. Dar apoi simţeam o suprasaturare, o nevoie de schimbare, de ceva negativ. Simţeam că această perfecţiune mă ţine în inerţie, că în fericire deplină nu pot evolua pentru că nu mai există dorinţe, scopuri şi deci motivaţie. Ca şi cum îmi pierdusem scopul în viaţă pentru că deja mi se împliniseră toate dorinţele.
Nevoia de control…
…este o altă caracteristică a celor dependenţi de nefericire.
De exemplu dorinţa de a controla starea cuiva prin mijloace greşite: când părinţii îi spun copiului să facă ceva şi acesta nu se supune. Părinţii se enervează. De ce? Pentru că nu deţin controlul, nu pot controla comportamentul copilului. Neputinţa de a controla îi face nefericiţi.
Mulţi cred că dacă pot controla totul, vor avea şi garanţia fericirii. Dar, încercarea de a controla într-un mod nepotrivit evenimentele îţi va aduce nefericire.
O altă greşeală în care mulţi persistă e aceea de a se agăţa de anumite credinţe false sau de o atitudine pesimistă. Se folosesc de asta pentru a se proteja,mergând pe ideea că dacă te aştepţi la ce-i mai rău nu vei fi dezamăgit. Dar nu e decât o altă modalitate ineficientă de a încerca să controlezi inevitabilul. O atitudine pesimistă nu va preveni dezamăgirea.
Dezamăgirea e o parte a vieţii. Toţi oamenii au parte de o anumită doză de emoţii negative şi durere
Anxietatea
Anxietatea este în acelaşi fel generată de dorinţa nepotrivită de control. Oamenii se îngrijorează mereu de viitor, indiferent cât de îndepărtat ar fi. Un exemplu bine cunoscut e acela al părintelui care îşi face griji când copilul e afară cu prietenii. Nu e lângă el, nu vede ce face, deci nu îl poate controla. Şi asta îl determină să se îngrijoreze.
Prin îngrijorare oamenii au impresia că pot prevedea problema şi acţiona. Dar grijile tind să devină dorinţa de a controla ceea ce e de necontrolat. E vorba de acei părinţi care din cauză că îşi fac prea multe griji şi vor să deţină mereu controlul asupra copiilor, ajung să le interzică prea multe lucruri, să-i ţină mereu cât mai aproape de ei pentru a-i supraveghea chiar şi când nu mai e cazul, când copii sunt mari şi capabili să se descurce singuri. Ce altceva ar putea genera acest comportament decât nefericirea copilului care într-o zi se va revolta, va prelua controlul asupra proprii vieţi. Acest lucru înseamnă că părintele nu va mai fi capabil să controleze deci va deveni nefericit.
Grijile sunt bune doar atunci când într-adevăr îţi servesc la a fi pregătit pentru o anumită situaţie. Dar dacă depăşesc o anumită limită ele devin ineficiente. .
Cum să lupţi cu dependenţa de nefericire
CUM SĂ LUPŢI CU DEPENDENŢA DE NEFERICIRE
- Niciodată să nu te bazezi pe medicamente sau alte soluţii exterioare pentru a rezolva problemele emoţionale pentru a scăpa de nefericire. Ele nu oferă decât cel mult o stare de bine temporară. Dar după un astfel de tratament starea va fi şi mai proastă decât intial. Plus că…nu faci decât să adaugi încă o dependenţă la care nu vei putea renunţa nici măcar atunci când ştii că nu te mai ajută cu nimic.
- Trebuie să îţi studiezi gândurile să observi care sunt credinţele ce-ţi conduc viaţa şi te împiedică să fi fericit.
- Trebuie să fi foarte atent la ce anume îţi face rău în prezent, pentru că aşa vei găsi rezolvarea. În rana din prezent vei descoperi că se ascunde una mult mai adâncă din trecut care a rămas nevindecată. Şi numai rezolvând-o pe cea din trecut vei putea în sfârşit să trăieşti în prezent şi să rezolvi conflictele actuale.
- Dorinţele sunt uneori cauza suferinţei. Când vrei ca lucrurile să fie altfel decât sunt. Când te ataşezi de sentimentele bune şi vrei ca cele rele să nu existe. Când încerci să controlezi viaţa excluzând tot ce îţi displace, atunci suferinţa apare. Ataşamentul e calea cea mai sigură spre nefericire. Aşa că dacă vrei să fii fericit, renunţă la aşteptări, accepta uneori viaţa aşa cum e, nu încerca să schimbi totul şi pe toţi.
- Nu aştepta să fi mereu ajutat, să te împingă mereu cineva de la spate, să te facă alţii să ai mai multă încredere în tine sau să te motiveze. Bazându-te atât de mult pe alţii e ca şi cum tu creezi condiţiile favorabile pentru ca nefericirea să se instaleze.
- Aminteşte-ţi că tu ai creat această stare de nefericire constantă. Tu, prin credinţele greşite de care te agăţi, prin traumele vechi pe care nu le rezolvi, eşti cel care atrage lucruri care îţi fac rău, care întreţin această stare.
- Iar dacă descoperi că dependenţa ta de nefericire îşi are în mare parte originea în copilărie, în educaţie, nu fă greşeala de a arunca toată vina asupra părinţilor. Nu uita că ei au făcut tot ce au putut pentru a te creşte şi ce au crezut ei că e bine. Nu au avut intenţia de a-ţi face vreun rău. Dar acum eşti tu un adult, e timpul să îţi iei viaţa în mâini, şi să fi tu singurul responsabil pentru fericirea ta. De acum încolo tu alegi dacă vrei să îţi fie bine sau te complaci în nefericirea confortabilă.
- Greșeala pe care o făceai e că echilibrul tău interior se baza pe factori externi ceea ce te făcea vulnerbil și instabil. Schimbă asta!
- Nu permite unui obstacol să devină o înfrângere!
- Pentru că în copilărie parintiii erau prea ocupați și te-au învățată să te descurci singur, să fi independent, ai evitat mereu să ceri ajutor. Fă-o acum! Suntem oameni, deasta trăim într-o societate, e datoria noastră să ne ajutăm unul pe altul. Sunt multe cazuri în care chiar nu poți singur și nimeni nu te va condamna pentru că ai cerut ajutor.
- Fii atent la capcanele pe care ți le întinde dependența de nefericire. Una dintre ele e că te face să crezi că odată ce ți-ai atins scopul nu trebuie să lupți pentru a păstra ceea ce ai obținut.
- Conștientizând că dependența de nefericire este cea care te împiedică să acționezi așa cum ți-ai propus și că nu este vorba de încapacitatea ta, vei putea depăși mai ușor obstacolele.
- Speranța are un rol important în fericirea ta. Oamenii care nu-și pierd niciodată speranța sunt mult mai fericiți. Ei consideră că totul se întâmplă cu un motiv, că lucrurile vor evolua exact așa cum trebuie. Dacă tu crezi că lucrurile vor merge mai bine, se vor rezolva, ai mai puține motive să te îngrijorezi și nu va mai fi nevoie să te agăți de o viziune pesimita ca mod de a te proteja. Trebuie să înveți să vezi însemnătatea aspectelor negative din viața ta. Să vezi beneficile experiențelor negative.
- Dacă dorința de a controla e motivul central al nefericirii, atunci acceptarea absenței controlului e soluția
- Ai încredere că vei avea ceva de câștigat din experiențele negative, că nu sunt altceva decât lecții de viață, sau ceva care să te ajute să evoluezi, să te împingă pe drumul corect.
- Un rol esențial îl are felul în care intrepretezi trăirile. De tine depinde dacă vezi doar jumătatea goală a paharului sau ești capabil să vezi și lucrurile bune pe care viața ți le oferă. Să nu crezi că a vedea jumătatea plină a paharului, a fi optimist, încrezător, e ceva cu care te naști. Dimpotrivă, e ceva ce oricine poate învăța.
- O altă greșeală frecventă care te ține blocat în această stare, dependența de nefericire, este falsa credința că sentimentele , emotile, trăirile interioare sunt cauzate de evenimente exterioare
- Dar mai ales să nu crezi că dacă ești dependent de nefericire ești un om slab, că nu ai destulă voință, sau mai grav, să te crezi incapabil de mai mult.
Un răspuns
Da, interesant articol. era si o carte pe aceeasi tema, cu titlul chiar „Dependenta de nefericire” (Martha si William Pieper sunt autorii). Lasand deoparte asta, e penibil sa scrii cu atatea greseli cum faci tu, elena. Pur si simplu e incredibil de deranjant pt cititor. Numai „sa fi” in loc de „sa fii” apare de nu stiu cate ori in text. De alte greseli ce sa mai zic.