Acasa » Dezvoltare personală » 7 lecţii de viaţă de învăţat de la biciclişti

7 lecţii de viaţă de învăţat de la biciclişti

De aproape 3 ani de zile pedalez zilnic! În copilărie n-am folosit bicicleta, mi-era frică. Eram, în schimb, un mare fan al rolelor. Mai tâziu însă, la o vârstă la care deja e destul de greu să înveţi să pedalezi, am învăţat (cu ajutorul bunicului meu, mare-mare fan al bicicletei) cum să-mi ţin echilibrul pe două roţi şi d-atunci nu mă pot opri din pedalat. Una dintre cele mai mari pasiuni „active” pe care o am este mersul pe bicicletă!

E sănătos, e rapid, e relaxant, e plăcut… şi, ciudat sau nu, este precum o meditaţie – când sunt pe şa parcă meditez, deşi în jurul meu nu-i linişte, ci haos total, eu gândesc mai limpede ca niciodată!

Mi-am dat seama apoi că există nişte lecţii „de viaţă” pe care le pot „scoate” din toată pasiunea mea pentru pedalat. Sunt învăţături simple, dar care n-ar trebui uitate niciodată. Asta pentru mine este încă o dovadă că bicicleta, deşi o invenţie a trecutului, este „instrumentul” viitorului. Iată, deci, 7 lecţii de viaţă de învăţat de la biciclişti:

1. Ţine-ţi echilibrul!

Albert Einstein spune: „Viaţa-i precum mersul pe bicicletă, ca să înaintezi trebuie să-ţi ţii echilibrul.

Nu-i în regulă să munceşti prea mult, dar nici să pierzi vremea prea mult.

Nu-i în regulă să mănânci prea mult, dar nici să stai nemâncat.

Echilibrul este cheia succesului în pedalat… şi aşa e şi-n viaţă. Când realizezi că nu mai eşti „echilibrat”, atunci trebuie să iei atitudine! Poate e cazul să faci nişte mici schimbări…

2. Schimbă ruta!

Maria Robinson spune: „Nimeni nu poate merge înapoi în timp ca să schimbe începutul, dar oricine poate, începând de azi, să modifice finalul.

Uneori nu eşti pe şoseaua potrivită: fie sunt prea multe maşini, fie drumul nu-i asfaltat şi rişti să faci o pană… aşa că schimbi traseul.

Nu-i uşor să-l schimbi, desigur, pentru că nu cunoşti noul traseu. Nu ştii ce poţi găsi pe acest nou trase şi faptul că nu-l cunoşti pe dinafară te face să nu te simţi confortabil…

E greu să faci schimbări în viaţă, dar e bine să le faci. Stagnarea nu te va duce nicăieri.

3. Ai grijă la ritmul cu care pedalezi!

Pedalează repde la început şi vei fi obosit tot restul traseului… Pedalează prea încet şi vei ajunge târziu la destinaţie…

Fiecare biciclist şi fiecare om de pe Planetă are ritmul său pe care ar face bine să-l cunoască.

Unii biciclişti pot pedala ore în şir fără să simtă oboseala, în timp ce alţii nu pot pedala mai mult de 10 km fără o pauză de o oră…

Aşa-i şi-n viaţă! Ai grijă la ritmul cu care evoluezi, la ritmul prin care treci prin viaţă, la viteza cu care mergi pe stradă. Nu te grăbi prea tare, dar nu sta nici în loc. Vezi care-i ritmul tău potrivit în orice…


Totodată îți recomand aceste cărți:

„Cele mai importante lecții de viață. 20 de lucruri care contează” – de Hal Urban – la 30% reducere aici

„Lecții de viață pentru mai buna înțelegere și aplicare a Legii Atracției” – Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Jeanna Gabellini, Eva Gregory – la 30% reducere aici


4. Ieşi în evidenţă!

Bicicliştii încearcă să supravieţuiască pe şosea în fiecare clipă – poartă veste reflectorizante, îşi montează ochi de pisică, faruri, stopuri şi tot felul de alte lucruri ce-i pot face să iasă în evidenţă!

Asta, desigur, pentru că dacă nu ar încerca să iasă în evidenţă ar fi călcaţi de maşini sau tiruri.

Şi, din nou, ăsa-i şi-n viaţa reală! Trebuie să încerci să ieşi în evidenţă – asta te va motiva să „pedalezi” înainte prin viaţă. Trebuie să fii vizibil, să ai ceva de spus, să fii auzit când e cazul! Totuşi, nu uita de echilibru! Nu încerca prea tare – asta doar te va face „neplăcut”.

5. Cere ajutorul celorlalţi!

Bicicliştii sunt foarte prietenoşi unii cu alţii! De fiecare dată când un biciclist este oprit pe partea dreapta a carosabilului, o să vezi alţi biciclişti care se opresc să-l întrebe dacă-i în regulă, dacă are nevoie de ajutor – poate de o pompă sau un petic pentru cameră?

În viaţa uneori ezităm să cerem ajutorul celor din jur – uneori de ruşine, alteori de fică. Asta-i o lecţie importantă: cere! Ţi se va da! Sau, în cel mai rău caz, primeşti un refuz! Un articol complet pe tema asta avem aici: Cere şi ţi se va da!

6. Fă pauze!

La drumuri mai lungi bicicliştii fac pauze regulate în care se odihnesc. Uneori, de când cu secolul vitezei, de când cu această abundenţă continuă de informaţii, uităm să ne oprim şi să ne odihim sau să medităm asupra unor „probleme” alte vieţii.

E faimoasă vorba aceea a românului: „Pauzele mici şi dese, cheia marilor succese!”

7. Pedalează cu plăcere!

Greg Anderson spune: „E vorba de călătorie, nu de destinaţie.

Destinaţia omului este, din păcate, moartea… iar „Viaţa” este de fapt singura noastră călătorie!

Bicicliştii mereu vor pedala cu plăcere căci actul în sine este plăcut. Desigur că poate n-ar pedala fără o destinaţie anume, dar ei au mereu grijă să-şi facă traseul cu plăcere!

Ai grijă să faci şi tu asta în viaţa ta! Treci prin viaţă cu plăcere, cu viteza optimă, echilibrat, iar dacă lucrurile nu stau aşa cum ai vrea… schimbă ruta!

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

6 răspunsuri

  1. Felicitari pentru articol.Sper ca intr-o perioada nu foarte lunga sa se schimbe si mentalitatea oamenilor din aceasta tara.Sa fim mai ecologisti,sa avem mai multa grija de mediul inconjurator,sa construim/amenajam cat mai multe parcuri naturale,sa foloseasca cat mai multa lume bicicletele ca si mijloc de transport prin orase.Multi,doar din comoditate, aleg sa se deplaseze cu masina personala pe distante nu foarte mari si neavand de carat bagaje grele.Uitam sa gandim ca schimbarea vine cu fiecare om.Traim in secolul vitezei,dar tot din viteza omitem lucruri simple dar elementare,cum ar fi sa respectam natura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!