Tu cum savurezi o reușită? Adică, știm cu toții, toți te felicită. Îți zic ce treabă bună ai făcut. Ești fericit că alții îți remarcă succesul… Și-apoi te gândești la alt target de atins.
Eu am un ritual de fiecare dată. L-ai putea cataloga ca narcisism în prima fază, dar eu îl văd că pe un simplu răsfăț! Ce? Eu nu am voie să mă răsfăț? În funcție de gradul de dificultate al „reuşitei” îmi aleg răsplata. Trebuie să fie pe măsură!
Ca exemple de auto-răsplată v-aș putea da următoarele: spaghete Carbonara, o rochiță drăgălaşă, o inimioară mare de pluş, o excursie. Sunt unele lucruri pe care le oferi din inimă către inimă.
Armonia cu tine însuți e importantă pentru că valorificându-ți potențialul, dar în același timp fiind și blând cu sine, obții un echilibru interior.
Am mai înțeles că fericirea e molipsitoare. Așa că atunci când sunt fericită gândul meu se propagă. Eu nu mă pot declara o ființă zen, dar pot spune că apropierea e importantă. E ceea ce ne dă tărie să mergem mai departe.
Savurează ce e frumos în viața ta. Savurează ce e frumos în viață celorlalți. Savurează-ți micile bucurii pe care ți le poți dărui după o bucurie mai mare.
Eu, momentan, sunt în căutare de povești în propria mea viață. Unii îmi zic că-s utopică căutând mereu magie. Fiecare cu propria lui rezonanță și propriile vise.
Cred cu tărie că tot ce înfăptuieşti rămâne. Am văzut de-a lungul timpului că nimic nu trece neobservat. Sufletul tău reţine atât de multe lucruri, aşa că de ce să nu işi amintească de câte ori l-ai hrănit cu optimism şi seninătate?
Mi-am promis că atât in momente de glorie, cît şi de restrişte, o să respir ceea ce primesc şi ceea ce pot crea. Tie îţi poti da voie să te bucuri aşa cum doreşti.
Tu cum te auto-răsplăteşti?
