Te consideri un om zgârcit? Atunci de ce nu laşi un bacşiş mai mare?
De mic am avut „banii mei”, acei bani strânşi şi puşi deoparte pentru cine ştie ce super-jucărie… bani primiţi de la colind, de la bunici (pentru ciocolată), de la restul de la pâine pe care mama nu-l cerea niciodată înapoi sau de la lucrurile pe care am învăţat să le fac cu pasiune…
Problema cu mine a fost că n-am fost ca orice copil… nu aruncam banii pe îngheţată sau alte bunătăţi… nici măcar pe vreo super-jucărie. Strângeam banii ani la rând, fără să-i folosesc pentru nimic, deşi aveam lucruri pe care mi le doream.
Prima dată când am mers în tabără, totuşi, am luat şi „banii mei” cu mine, pe lângă banii de la părinţi. Când ceilalţi copilaşi din tabără îşi luau ceva dulciuri, eu nu-mi luam. Când ei aruncau cu banii pe o Cola la 0.5L, eu nu-mi luam… Mereu, mereu, eram cel care părea sărac, pentru că niciodată nu-mi cumpăram nimic. Deşi puteam, n-o făceam, ca să nu „consum bani degeaba”.
Cu timpul am început să fiu numit „zgârcit” de către prieteni sau cunoştinţe. Mai în glumă, mai în serios, aşa îmi ziceau… „Zgârcitule, un suc nu ai lua!”.
Apoi am crescut mai mare şi am început să ies prin oraş. Învăţasem să-mi cumpăr… dar apărea o altă problemă: bacşiş-ul. Nu lăsam. Deloooc! Nici la chelner, nici la barman, nici la taxi!
Din nou eram „zgâcit” în ochii prietenilor.
Apoi mi-a fost ruşine de zgârcenia din mine…
Când mai mulţi îţi spun că eşti beat, atunci te duci şi te culci. Cam aşa a fost şi cu mine. Aşa mulţi oameni mă numeau zgârcit că mă simţeam ruşinat să nu „scap” odată de această conotaţie negativă. Începusem să cheltui, să las bacşiş câţiva lei… Doar aşa, ca să nu mai aud cuvinte de rău despre mine…
Dar ieri am primit 50 de lei…
Ieri m-a chemat un vecin să mă uit prin laptopul lui pentru că nu-i mergea ceva. E vorba de un domn mai în vârstă, nepriceput… care ştia că-l pot ajuta.
L-am ajutat, a durat cam o oră de lucru… o nimica toată! O instalare pentru care de fapt n-am făcut mai nimic.
La finalul „reparaţiei” vine domnul la mine cu ceea ce a numit el: „o atenţie”. … Erau 50 de lei. L-am refuzat insistent, zicând că NU MERITĂ, că NU FACE, că e MULT PREA MULT pentru ce am făcut, că a fost O PLĂCERE să-l ajut…
N-am putut să scap de el. A fost cel mai insistent om din viaţa mea, până-n clipa asta. Am luat banii şi am plecat simţindu-mă vinovat că am luat prea mult… când de fapt nu trebuia sa iau niciun ban.
Nu-s un zgârcit, dau bani doar pe ce cred că merită cu adevărat!
Azi nu mai cred despre mine că-s zgârcit. După ce am trecut prin ambele tabere: aceea de a nu lăsa niciun bacşiş şi aceea de a lăsa bacşiş de peste 20% din plata reală, acum cred că trebuie să las bani doar când simt că merită!
„Piaţa” oricum e stricată şi, din păcate, cred că trăim într-o lume tristă, condusă de bani. Astfel că eu las bani foarte rar, dar când simt că merită. Dacă un taximetrist nu merită, atunci nu-i las. Nu am o RUŞINE în a nu lăsa. Prefer să mă simt BINE atunci când, rar, las un bacşiş unui taximetrist care merită cu adevărat…
Zilele trecute un domn vindea pe stradă nişte legături de legume în faţă băncii la care aveam treabă. Neavând unde să-mi leg bicicleta în cele 3 minute ce urma să stau în bancă, l-am rugat să se uite el la ea. Fiind un domn de la ţară, văzând că n-am cric, nu m-a lăsat să sprijin bicicleta de asfalt, a insistat s-o tină el… că oricum stătea în picioare, aşteptând să i se dea marfa.
3 minute domnul n-a mişcat. A stat cu ea în braţe, a admirat-o, a fost cuminte, n-a vândut-o pe 20 de lei… deşi probabil că avea timp.
La bancă îi spun doamnei de la casierie (care mă vede că am un cauciuc legat de ghiozdan) că sunt cu bicla şi am lăsat-o afară cu un domn. Se uită repede pe geam şi-mi confirmă că domnul stă cu ea în mână. La plecare îmi spune: „Să-i dai şi lui 3-4 lei acolo, săracul.”
Şi, fără un motiv, am zis să fiu darnic… dar cea mai mică hârtie pe care o aveam era de 10 RON şi nu i-aş fi lăsat atâta. Era prea mult…
Aşa că nu i-am lăsat. Oricum nu credeam că merită. Omul a făcut o faptă bună, nu trebuie răsplătit cu bani. Am stat cu el la o vorbă despre biciclete şi viaţă. Consider că aşa l-am „plătit”.
Am ajuns să trăim într-o lume în care DACĂ FACI CEVA BINE primeşti BANI ÎN PLUS! Eu nu vreau să mai propag acest obicei!
