Acasa » Dezvoltare personală » Altele » Colorează-ţi viaţa! Poţi începe cu camera ta sau cu liftul din bloc…

Colorează-ţi viaţa! Poţi începe cu camera ta sau cu liftul din bloc…

Aşa arăta liftul din blocul meu acum un an de zile, pe 3 iulie 2011. Era în mare parte galben, deasupra oglinzii scria „Arăţi bine astăzi”, iar uşile erau roşi, cu stele galbene.

Pe 3 iulie 2011 m-am decis cu un prieten şi totodată vecin că este cazul să luăm măsuri, căci liftul nostru gri, jegos, vopsit ultima dată prin 2007, merită o mână de culoare.

Comuniştii din bloc preferă griul, deşi dacă verificăm pe Wikipedia ce înseamnă griul în diverse domenii ne speriăm:

Sociologie
Gri simbolizează mediocritatea, sunetul ce poluează societatea, zgomotul de fond al societății;

Religie
În religia cristiană, gri este culoarea cenușii și ca simbol biblic reprezintă regretul și pocăința;

Parapsihologie
S-a constatat că cei ce suferă de o boală mentală sau depresii, au aura de culoare gri.

Psihologie
Gri este de obicei sinonim cu tern, mohorât, prost, plictisitor, bont;
Gri reprezintă pesimismul;

Banii pentru vopsea i-am pus din buzunarele noastre. Munca fizică tot noi am făcut-o. Culmea, ne-am şi respectat vecinii, oprind liftul abia pe la ora 1 noaptea.

Ce s-a întâmplat a doua zi? Conspiraţii, poliţie, vecini stresaţi: Cine să facă un act atât de satanic?!

Deşi lunar dăm bani pentru întreţinerea blocului, nu există bani pentru o mână de vopsea. După ce că liftul e vechi de 100 de ani, măcar să ne simţim bine în el, mi-am zis. Aşa că fără să mai întrebăm pe nimeni ce culoare vrea să aibă liftul, gândindu-mă că toţi vecinii mei acceptă griul de zeci de ani încoace fără probleme, ce influenţă negativă poate avea un galben?

A ieşit cu scandal. În mare parte nu pentru că n-ar arăta bine şi n-ar fi ceva frumos şi pozitiv ce-am făcut, ci faptul că „cum se poate să nu cerem voie să facem asta?”.

Era de aşteptat. Am dat declaraţie la poliţie. Era să avem dosar penal pentru „vandalizare”.

Totul s-a rezumat la „Daţi la administrator 10 lei ca să cumpere vopsea şi să refacă liftul… căci altfel sunt nevoit să continui procedurile şi vă alegeţi degeaba cu dosar penal.”

Am dat, pentru prima dată în viaţa mea, o declaraţie la poliţie. Penibilă declaraţie. „Am vopsit liftul în galben pentru că înainte arăta groaznic şi nimeni nu lua măsuri!” am scris.

Am învăţat că Dacă vrei ca ceva să iasă bine în viaţă, trebuie să-l faci cu mâna ta., şi de aceea am vopsit singur liftul.

I-am dat administratorului banii şi şi-a retras plângerea. A durat 3 luni de zile să-l revopsească gri. 3 luni în care liftul a stat galben. 3 luni în care, brusc, galbenul plăcea tuturor.

Colac peste pupăză, liftul a fost refăcut în acel gri oribil în toiul zilei. O zi întreagă a trebuit să cobor şi să urc pe scări.

Acum liftul arată iar oribil. Dar am încercat. Şi 3 luni de zile am avut un lift fericit.

Ce efect au culorile asupra noastră?

Culorile ne afectează subconştient clipă de clipă. De aceea grădiniţele sunt colorate iar spitalele sunt albe. Părerea mea este că ar trebui să introducem mai multă culoare în viaţa noastră de zi cu zi.

Roşu – culoare vie, dinamică, predispune la acţiune, dar obositoare pentru ochi.

Portocaliu – inspiră sănătate şi optimism, folosită în exces devine iritantă.

Galben – culoare ca înviorează, ne induce optimism, este mai uşor suportabilă în nuanţe deschise.

Violet – culoare distantă, gravă, solemnă.

Albastru – predispune la calm şi visare, dar şi la concentrare şi linişte interioară, în nuanţe deschise linişteşte vederea.

Verde – culoare odihnitoare, inspiră linişte, siguranţă, introspecţie.

Gri – culoare ştearsă, numai alături de alte culori devine interesantă, are calitatea de a estompa alte culori din preajmă.

V-aş provoca să vă vopsiţi liftul…

Dar decât să aveţi de-a face cu poliţia, mai bine începeţi cu camera voastră.

PS: Cel mai mare regret este că n-am dosar penal pe motivul vopsirii liftului blocului în care locuiesc de când mă ştiu. Mi se pare amuzant să ai un asemenea dosar.

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

9 răspunsuri

  1. Ce oameni… Deci tu ai vrut decat sa le dai o portie de optimism, si ei tot la gri-ul ala voiau sa ajunga… Urat! Cat despre dosarul penal pe care erai cat pe ce sa il obtii… e bine ca s-a terminat cu bine…

  2. 1. daca tuturor le`o placut galbenul, de ce nu au sarit in capul administratorului sa lase galbenul sau eventual sa bage alta culoare?
    2. printre aia „toti” carora le`o placut galbenul nu se afla si adminitratorul?
    3. nu se putea mai apoi sa vb cu vecinii sa puneti mana de la mana si sa`i dati peste nas adminitratorului cerandu`i sa vopseasca liflu intr`o culoare mai „cu viata”? Sau sa`i dea niste dungi…sau sa`i faca picatele…sau sa puna copchii din bloc sa il picteze cu ce animalute sau cu ce vroiau ei…

    Legat de dosarul penal, ii bine ca nu te`ai ales cu unul.

  3. Uhhh… mie mi se pare oribil galbenul din poza. Obositor pentru ochi si murdar. Daca as intra intr-un asemenea lift, cu siguranta n-as vrea sa ma ating nici macar din intamplare de pereti si mi-as imagina ca persoana care a scris chestia de deasupra oglinzii e un nebun periculos. Si mi se pare mult mai deprimant si mult mai degraba asociabil cu mediocritatea decat griul liftului din blocul in care locuiesc (ok, e de fapt argintiu, pentru ca nu e vopsit, ci imbracat in niste panouri metalice cu un model in relief). Pentru ca poza aia imi sugereaza degradare, treaba facuta de mantuiala si probabil la betie.

    1. Haha. Nu, nu-i la beţie. Dar într-adevă, nu eram cei mai buni vopsitori. Şi în poză liftul nu-i 100% gata. Tavanul se vede încă gri.

      Gândeşte-te că am luat nişte spray-uri galbene şi am dat peste gri. Ăla a fost efectul. Şi nu ştiu de ce în ochii tăi numa’ un nebun ar scrie deasupra oglinzii „Arăti bine astăzi”. Mno, fiecare cu gusturile sale.

      Dar, repet, nu era nimeni beat pe acolo. Şi totodată promit că liftul arăta mai bine în galbenul nostru decât în griul lor… sau griul actual.

  4. Hahaha, maxim! Pe oamenii astia nu ai cum sa-i schimbi. Ei nu stiu altceva in viata decat sa fie mediocrii. De unde sa stie ei semnificatia culorilor? Din telenovele? Sau stirile de la ora 5? Nici o sansa…

    Cat despre galben… Cei care aveti copii mici (sau planuiti sa aveti), sa NU faceti vreodata prostia sa vopsiti in galben camera copilului! O sa va blestemati zilele! La propriu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!