Observ că ne-am pierdut simţul realităţii. De ce este aşa mare diferenţa dintre speranţele tale pentru tine şi realitatea vieţii tale?
Succesul?
Este mai uşor acum, mai mult ca niciodată, să te descurci, să ai o carieră, să te realizezi pe plan profesional. Este mai greu să fii relaxat, calm, înţelegător. Probabil din cauza agitaţiei şi fugii ăsteia nebune după succes.
Din punctul meu de vedere, goana asta este mai mult pentru a le demonstra celorlalţi ceva, nu ţie. Îţi este mai frică de cum te vor privi ceilalţi, de cum te vor judeca decât de cum te vei privi tu.
Să zicem că te afli la reuniunea de 15 ani de la terminarea liceului. Prima întrebare pusă va fi: “Tu cu ce te ocupi acum?”. În funcţie de răspuns, oamenii fie te vor privi cu admiraţie, fie vor privi în partea opusă. Aceştia sunt snobii. Până la urmă cred că totul se rezumă nu neapărat la partea materială (salariul) ci la recunoaşterea pe care o primeşti de la ceilalţi. Comparându-te constant cu cei de lângă tine, vei vrea să fii mai bun decât ceilalţi şi nu mai bun faţă de tine, astfel că împarţi societatea în două: câştigători sau pierzători.
Câştigătorii sunt cei care au luptat pentru ceea ce au vrut, iar pierzătorii sunt cei care au fost leneşi, cărora nu le-a păsat de viitorul lor. Da, aşa am gândit şi eu, o bună perioadă de timp, până am simţit-o pe pielea mea că de fapt nu este aşa. Momentan, pot fi considerat un eşec într-o anumită arie, dar de succes în alta. Nu poţi avea succes în toate. Nu le poţi avea pe toate. Dacă vrei o carieră de succes, nu te poţi distra la fel de mult ca cel al cărui singur scop este să se distreze.
“Today, we own our success but also our failure”. Alain de Botton
Succesul cât şi eşecul, nu ar trebui privite chiar la modul absolut. Nu ai de unde să ştii ce anume s-a întâmplat cu acea persoană de nu a ajuns cel puţin decentă. Abţine-te în a mai judeca omul. Nu ar trebui să te comporţi de parcă deja ai cunoaşte acea persoană. Data viitoare, ascultă-l, dacă-ţi permite. Poate nu a avut noroc, cum ai avut tu. Este posibil să ai dreptate în ceea ce o priveşte, dar nu ai cum să ştii asta decât dacă vorbeşti cu ea. Dacă ai dreptate, nu pierzi nimic. Dacă nu ai dreptate, vei fi mândru de tine că ai descoperit o persoană nouă. Nu căuta să ai mereu dreptate, nu despre asta e vorba, nu din punctul meu de vedere. Caută să cunoşti oameni. Buni sau răi, îţi vor schimba drumul într-un fel.
Susan Boyle
Exemplul cel mai la îndemână de cum judecăm oamenii înainte să ii auzim sau chiar ascultăm mi-a fost amintit de o prietenă, întâmplător. Ajunsese la 48 de ani şi nu auzise nimeni, nimic de ea. Putea fi foarte uşor catalogată drept o persoana care s-a ratat în viaţă, nu-şi atinsese potenţialul. Până când a ajuns în faţa juriului şi publicului de la Britain’s Got Talent.
I se puseseră „n” etichete înainte ca ea să apuce să scoată primul sunet . De ce? Pentru că nu arăta îngrijit, pentru că nu era atrăgătoare, nu se încadra în tipare, astfel că nimeni nu rezona cu ea. Dup-acel prim sunet, publicul rămăsese şocat. De ce? Cele 562 cuvinte de mai sus ar trebui să îţi răspundă la întrebare.
Provocarea de vineri
Nu am uitat de provocare. Nu este tocmai o provocare ci un sfat din suflet. Fă-ţi curaj şi încearcă să cunoşti o persoană pe care în mod normal nu ai vrea să o cunoşti cu adevărat. Complimenteaz-o, salut-o. Nu contează cum, verbal, mesaj, scrisoare. Important este să ai dorinţa de a lăsa aparenţele deoparte.
P.S: Nu pot decât să sper c-aţi citit întreg articol.
