Acasa » Cărţi » Efectul umbrei

Efectul umbrei

Efectul umbrei

Ce vrea să fie această carte?

Aş zice că este un fel de pledoarie pentru renunţarea la toate acele măşti cu care ne-am cosmetizat existenţa. La acea separare pe care am creat-o în noi în momentul în care am început să ne construim un sine idealizat, pe care să-l prezentăm celorlalţi ca fiind adevăratul nostru Eu. O pledoarie pentru reîntregirea fiinţei prin acceptarea sa în întregime, atât lumina cât şi întunericul.

Noi toţi am devenit adevăraţi maeştri ai jocului de-a v-aţi ascunselea, ascunzându-ne adevărata identitate nu doar de ceilalţi ci şi de noi înşine.

Ce este umbra?

C.G.Jung afirma că umbra este persoana cu care nu dorim să ne identificăm. Este uşor să recunoaştem umbra, pentru că este acel lucru pe care îl criticăm şi care ne deranjează la cel de lângă, tocmai pentru că se regăseşte şi în noi dar refuzăm să-l acceptăm.

Umbra noastra este alcatuită din gânduri, emoţii şi impulsuri pe care le considerăm prea durereoase, prea stânjenitoare pentru a le accepta

Poetul şi autorul Robert Bly descrie umbra ca pe un sac invizibil pe care fiecare din noi îl purtăm în spate. Un sac în care mereu adăufăm câte ceva de-a lungul anilor, îngreunându-ne povara.

Principalul conflict în care este prinsă orice fiinţă umană este acela dintre ceea ce suntem şi ceea ce ne-am dori să fim, pentru că o trăsătură esenţială a fiinţei umane este dualitatea., natură adesea contestată de majoritatea oamenilor.

Toti încercăm să ne reprimăm  latura întunecată. Nu realizăm că evitarea umbrei nu face decât să îi amplifice acesteia puterea. Negarea ei nu conduce decât la şi mai multă suferinţă, la şi mai multe regrete, la şi mai multă resemnare.

Ne temem că dacă vom aduce la lumină această latură întunecată, ne vom simţi ruşinaţi, gândul la ceea ce am putea descoperi în interiorul nostru ne sperie.

Cine a creat umbra?

Oricât de greu ne-ar veni să credem, umbra este o creaţie a omului, nu o forţă cosmică sau un blestem universal, nu este ceva pentru care putem da vina pe alţii ori pe divinitate.

Ne poate ajuta religa să luptăm cu umbra?

Nici vorbă. Religia, dimpotrivă, o face şi mai puternică prin trezirea sentimentelor puternice de vinovăţie şi de păcat, ruşine şi teamă.

Eu am o umbră?

Da, şi eu şi tu avem o umbră. Orice om şi orice grup are o umbră.  Asta nu înseamnă că sunem răi .

Un lucru foarte important învăţăt din aceasă carte este că noi toţii purtăm pe suflet cicatrici, dar acestea le apar celor din jur ca defecte de caracter. Defectele de caracter nu au nimic de a face cu răutatea personală, ci cu rănile sufleteşti. Ar trebui acum să ne gândim de două ori înainte de a judeca pe cineva pentru răutatea sa, ori pentru defectele de caracter şi ar trebui să ne investim energia în a descoperi rănile sufleteşti care se ascund în aceea fiintă. Nu se ştie niciodată când poţi ajuta pe cineva, oferindu-i sprijinul necesar pentru a face pace cu propria umbră.

Primul pas pentru învingerea umbrei consă în renunţarea la ideea de a o înfrânge.

În Arta războiului Sun Tzu afirmă că “pentru a-ţi cunoaşte duşmanul trebuie să devii una cu el”. La fel trebuie să procedăm şi în cazul umbrei, să renunţam a o privi ca pe o simplă extensie a noastră şi să devenim una cu ea.

Există câteva aspecte foarte importante la care trebuie să fim atenţi, pentru că umbra creste ori de cate ori:

  • Păstrezi un secret faţă de tine însuţi sau faţă de o altă persoană.
  • Cultivi un sentiment de vinovăţie sau ruşine.
  • Te acuzi pe tine însuţi sau acuzi pe altcineva.
  • Simţi nevoia să dai vina pe altcineva.

Ca să nu mai creezi / alimentezi această umbră sunt 4 paşi pe care trebuie să îi urmezi:

  • Nu mai face proiecţii(superioritatea, injustiţia, aroganţa, spiritual defensiv, acuzaţia, idealizarea altor oameni, prejudecăţile, gelozia, paranoia).
  • Detaşează-te şi abandonează-te.
  • Nu te mai judeca singur.
  • Reconstruietşe-ţi corpul emoţional.

Imbraţişează şi iartă umbra. Transformă orice obstacol nedorit într-un aliat

De ce avem nevoie de umbră?

Pentru a înţelege mai bine umbra încearcă să îţi imaginezi o poveste fără conflict sau cu un erou ale cărui virtuţi nu sunt nicicând puse la încercare

Tensiunea dintre natura noastră superioară şi cea inferioară creează conflictul necesar pentru a ne dinamiza evoluţia.
Este umbra periculoasă?

Nu. Şi da. Umbra nu este periculoasă decât atunci când o ţinem încuiată în camera întunecată a reprimării.

Dacă nu este confruntată, umbra rămâne ca o cutie a Pandorei plină cu secrete care ne temem noi ar putea distruge tot ce iubim şi preţuim în viaţă.

De ce nu trebuie să respingem umbra?

Pentru că odată cu ea, mulţi oameni îşi resping astfel propriul geniu, competenţa, umorul, succesul sau curajul. Atunci când copiilor li se spune” nu te mai lăuda, dacă nu doreşti ca oamenii să te respingă”, “nu mai fă pe deşteptul” ei ajung să îşi respingă unicitatea, talentele şi bucuria de a trăi plenar.

E cât se poate de adevărată această analogie, chiar şi eu am ajuns la un moment dat să ma simt proastă după ce mi se spusese de nenumărate ori că prea fac pe deşteapta. Iar când mi se atrăgea atenţia că mă laud, simţeam că nu sunt suficient de talentată încât să mă pot mândri cu realizările mele şi aproape că renunţam la pasiunile mele.

Lumina noastra ce a mai strălucitoare nu va putea emana din noi decât atunci când ne vom accepta în totalitate întunericul. Orice rană aduce cu sine o doză suplimentară de înţelepciune, vine sfatul lui Debbie Ford.

Umbra nu e ceva real, ea doar pare astfel, de îndată ce este expus luminii , întunericul dispare, ne învaţă Marianne Williamson în acestă carte.

Probabil cel mai important lucru pe care eu l-am învăţat de aici, de la Deepak Chopra este că Nimeni nu te poate respinge daca nu te respingi tu însuţi.

Această carte este scrisă de Deepak Chopra, Debbie Ford şi Marianne Williamson şi o puteţi găsi

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!

10 metode simple și la îndemâna oricui prin care să crești exponențial vizibilitatea și engagement-ul postărilor tale.

Un răspuns

  1. „Umbra” aceasta despre care scrii tu nu e o notiune noua. Dintotdeauna a fost prezenta in ezoterism si cei care au facut pasi pentru revelarea sinelui au stiut dintotdeauna ce este. Sub alte denumiri, este prezenta ego-ului in noi, cel care ne submineaza si ne impiedica sa fim ceea ce suntem dintotdeauna, adica Sinele. Eckhart Tolle denumea aceasta umbra „corpul durere”, iar Carlos Castaneda ii spunea „volador”, adica zburator. Primul pas este acela de a constientiza ca noi nu suntem aceasta umbra,ci ca avem o umbra. Mintea este vehiculul prin care se manifesta. In curand o sa postez un material despre ce insemna mintea si cum poate fi disciplinata. Binevenit articolul, desi il citesc destul de tarziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


litera.ro
10 metode simple și la îndemâna oricui

Descarcă Gratuit Ebook-ul: ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2024 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial vizibilitatea și vânzările!