Cineva mi-a spus astăzi că ziua de azi, conform unor studii, este cea mai bună zi pentru cea mai bună zi. Clar! Eu, însă, am zis să nu fiu de acord cu treaba asta. Involuntar… sau nu.
Ei bine, ziua la mine a început astfel:
1. 07.00 trezit, spălat, îmbrăcat, plecat la muncă.
2. 07.40 oprit la ghişeu RATB să îmi fac abonament, moment în care doamna stimabilă de acolo mi-a vorbit pe un ton ce avea cel puţin o notă de superioritate peste mine (lucru prea mult pentru ora aia atât de matinală) şi cu toate astea insista să îi dau legitimaţia de student să beneficiez de reducere, eu explicându-i de N ori că nu mai sunt studentă. Explică-mi tu unde e logica…
3. 07.50 urc în tramvai, moment în care aştept să văd cum decurg lucrurile, văd ca rămân locuri libere, mă hotărăsc (cu greu) să ocup şi eu unul cu gândul să îmi scot cartea să mai citesc câte ceva. Nu trec 5 secunde, când o doamnă, nu trecută de 45 de ani îmi spune că ar fi cazul să îi ofer locul. O fac, însă nu primesc nici măcar un zâmbet. Ce să mai zic de clasicul „mulţumesc”.
4. 08.30 cobor din tramvai, cu greu, pentru că unora le place să stea exact în faţa uşii deşi nu coboară. O dimineaţă „perfectă”…
5. 08.35 intru în birou. Mă duc, ca de obicei, la biroul meu, îmi las geanta pe un scaun, scot telefoanele şi aprind calculatorul. Surpriză! Nu se aprinde. Dă-i şi chinuie-te cel puţin 2h. Într-un final, datorită unui „semn divin”, se aprinde şi îmi pot porni liniştită programele de grafică.
6. 10.00 – 12.00 momente pline de tensiune la birou. Urmate apoi de o perioadă dominată, aparent, de calm. În intervalul acesta deschid pagina personală de facebook, unde văd acel status scris de acea persoană. Citez: „Conform unor studii, astăzi e cea mai bună zi pentru cea mai bună zi, clar! Cu trupa Queen cântând în fundal.”
Răspunsul meu: „Clar la mine nu se aplică!” Corect adevărat până la ora aceea şi mult după.
7. 17.00 plec de la birou, mă urc în acelaşi tramvai fatidic, dau peste acelaşi tip de persoane. Încă o experienţă neplacută legată de o persoană care îşi exercită în mod abuziv dreptul de a avea un loc pe scaun.
8. 18.00 ajung, în sfârşit, acasă. Ultima şansă de a ajunge, oarecum, la concluzia statusului mai sus menţionat, era antrenamentul de handbal programat pentru orele 21.00, lucru puţin probabil.
9. 20.00 plec către antrenament. Seara începe drăguţ. Observ în metrou o tipă cunoscută, mai mult decât drăguţă, şi mă face să zâmbesc.
10. 20.55 ajung la sală, toată lumea prezentă. Lume multă, voie bună, 2 sărbătoriţi. Ne pupăm, ne urăm de bine, începe antrenamentul.
La final, tot ce pot spune e că seara ţi se poate încheia extraordinar în momentul în care realizezi că cei de lângă tine chiar sunt oameni, fac gesturi la care te aştepţi cel mai puţin, te uimesc (într-un sens bun, biensur), te înţeleg şi îţi pun în faţă diverse oportunităţi de care tu nu trebuie decât să te bucuri. Şi la fel de bine închei seara realizând că prietenii pe care îi credeai rătăciţi de ceva vreme de fapt au fost permanent cu tine!
La final am ajuns să râd, să glumesc, să zâmbesc! Oamenii reuşesc sa facă asta cu tine. Să scoată asta din tine. Prietenii pot face asta! Atunci când îţi doreşti cu adevărat!
Nu uita, azi este cea mai bună zi pentru cea mai bună zi!
4 răspunsuri
pentru mine totul este f. cunoscut nu stiu de ce oamenii au uitat sa zimbeasca mai repede considera nevoia de a ridica tonul la tine ca poate nu auzi bine.Eu iubesc si apreciez toate articolele voastre acum fug
Oamenii au uitat să fie oameni, din păcate, au uitat să se bucure de lucrurile simple. Mulţumim!
De fel imi place sa zambesc,si culmea,pot face pe oricine sa rada.nu ca as arata caraghios,doar ca vorbele si gesturile pot ineveseli pe cineva.Ori ca e patron si se gandeste la taxe,ori ca e cineva care are ceva greu de facut,putina motivare nu strica.Cateodata am si eu momente de cugetare,darpe net se gasesc multi oameni ca voi de la care am ce invata. O zi buna.Tine-o tot asa
Motive să râdem, să fim veseli găsim oriunde…trebuie doar să vrem şi să deschidem bine ochii!