Mă iert…

Oamenii greşesc. Voit sau nu dar o fac. Şi atunci ne rănesc, unii mai mult, alţii mai puţin, unii îşi cer scuze, alţii nu. Dar după fiecare greşeală comisă sau resimţită din plin trebuie să învăţăm ceva… şi mai ales trebuie să învăţăm să iertăm. Da, eu am învăţat să-mi iert prietenii atunci când mi-au greşit… Acum învăţ, însă, să mă iert şi pe mine, lucru cu mult mai greu de dus la bun sfârşit!

Mă iert pentru toate lacrimile dulci-amărui, pentru toate speranţele chinuite.

Mă iert pentru promisiunile de care nu m-am ţinut.

Mă iert pentru jumătăţile de măsură începute dar niciodată finalizate deşi eram conştientă că pot.

Mă iert pentru lipsa de curaj din trecut, pentru naivitate, pentru încrederea acordată tuturor.

Mă iert pentru minciuni, fie ele şi nevinovate şi neintenţionate, pentru înşelătorii, pentru ezitările care mi-au încetinit procesul de evoluţie şi formare ca om, pentru tăceri, pentru răzbunări.

Mă iert pentru trădare, dar mai ales pentru neputinţă. Şi ignoranţă. Şi indiferenţă.

Mă iert pentru că te-am făcut să crezi că pot mai mult şi nu am făcut-o.

Mă iert pentru că nu am fost acolo în secunda în care îmi strigai numele.

Mă iert pentru imbrăţisările nebune şi vorbele mari care te-au făcut să crezi într-o iubire imposibilă.

Mă iert pentru gândurile aşternute pe hârtie care, poate, ţi-au hrănit sufletul cu speranţe şi te-au rănit.

Mă iert pentru mare, pentru lună, pentru apus şi pentru ploaie.

Mă iert pentru trecut, pentru prezent dar nu şi pentru viitor.

Te iubesc atât de mult încât pot, de data asta, să mă iert pentru toate şi să o iau de la capăt cu sufletul curat, pregătită de orice.

Te iubesc atât de mult încât pot renunţa la tine. E singura modalitate prin care iubirea asta imensă poate să rămână întreagă, nepătată şi veselă acolo… în inima mea.