De-a lungul timpului am cunoscut oameni de toate vârstele, de la copiii de 5 ani până la bătrâni de 90. Un copil de 6 ani, autist, m-a învăţat că depinde de mine cum văd frunzele dintr-un copac şi iarba verde. De atunci, viaţa mea nu a mai fost la fel.
Un bătrân de 80 de ani, mi-a spus că orice om e un învingător şi poate reuşi ce-şi propune, dacă nu ascultă părerile laşilor care strigă de pe margine că e prea greu. De atunci, viaţa mea nu a mai fost la fel.
Ce vreau să subliniez, e că am învăţat lecţii importante de la oameni minunaţi (sau pui de oameni) şi indiferent de anul naşterii şi uzura buletinului, mai important decât cifra ce o poartă mulţi în piept, a fost experienţa lor şi dorinţa mea de a-i asculta cu o minte deschisă, fără prejudecăţi. Toţi au contribuit, într-o formă sau alta la ceea ce sunt astăzi.
De asemenea, am întâlnit copiii care aveau cuvinte potrivite şi jocul lor transferat la o situaţie problematică, mi-a dat soluţii. Dar şi oameni de 40-50 de ani care aveau într-adevăr o experienţă de viaţă, însă am citit în ochii lor frustrare şi prejudecăţi care nu te ajutau cu nimic.
Ce e experienţa?
Câtă experienţă de viaţă ai? Nu contează vârsta şi situaţiile prin care ai trecut. Mai bine spune-mi ce ai învăţat de acolo. Prea puţin e important prin câte ai trecut, dacă nu ai făcut nimic cu darurile ascunse în obstacolele tale. La ce ţi-a folosit ceea ce ai învăţat în anii din viaţa ta şi ce s-a schimbat o dată cu aceste lecţii? Pentru mine, asta e experienţa.
Poţi să ai 100 de ani şi sigur ai trecut prin milioane de experienţe. Nu mă uit la buletin, ci la ceea ce ai în bagajul tău. Poţi să ai 4 facultăţi şi alte o mie de diplome atârnate de un perete. Nu mă uit la Universităţi absolvite, ci la pasiunile tale, la ce ai făcut cu teoria acumulată şi cum ai aplicat-o concret.
Ce rezultate ai, cu lecţiile învăţate pe parcursul anilor şi cât de fericit eşti cu viaţa ta? Asta e adevărata experienţă, care merită ascultată şi o poţi împărtăşi cu ceilalti.
Vârsta e o cifra
Şi o scuză pentru mulţi. Ai auzit şi tu că unii oameni spun „Nu pot face asta pentru că sunt prea bătrân?” dar „Nu pot face asta pentru că sunt prea tânăr?”
Vârsta e o perdea după care se ascund oamenii atunci când preferă să-şi găsească confort şi amânare, în loc de acţiune şi flexibilitate.
Am avut onoarea să am ca şi coleg la un curs, un bărbat de 80 de ani care şi-a deschis o afacere acum, la vârsta asta. Acum, la 80 de ani a învăţat să skieze şi experimentează viaţa din plin. In urmă cu câteva luni l-am întrebat cum face asta şi dacă nu se teme să încerce lucruri noi. Şi a spus:” Ce să am de pierdut? Oricum într-o zi voi muri.”
E doar vârsta care arată că într-o zi încheie socotelile cu viaţa? Nu. Poţi să mori şi la 20 de ani. Şi la 30, 50 sau 100. Cert este însă că, de ce să ne ascundem după scuze? Ce pierdem? Eşuăm într-o afacere? Ne rupem picioarele la sky? Şi ce? Într-o zi toate astea nu vor mai conta pentru ca oricum vom închide ochii.
Şi atunci va mai rămâne doar ceea ce am îndrăznit să facem. Indiferent de vârstă.
Şi-ţi mai zic un secret. Acum plângi că ai 30, 40, 50 de ani, dar peste 10 ani îţi va părea teribil de rău ca atunci nu ai făcut ceea ce ai visat.
E prea târziu, sunt prea bătrân e o scuză. E prea târziu când îţi bate moartea la uşă şi eşti prea bătrân când te-ai oprit din învăţat şi fericire.
La polul opus se află tinerii. „Sunt prea tânăr să-mi încep o afacere.” Prea tânăr în comparaţie cu cine? De ce să aştepţi să te vadă ceilalţi cu vechime în buletin, doar pentru a începe să trăieşti viaţa pe care o meriţi?
„Eu am 50 de ani, tu nu ştii ce vorbeşti. Când vei fi de vârsta mea…”
Da, am întâlnit şi formula asta şi după matematica mea, dă erori. Orice om ţi-ar vorbi, indiferent de vârstă, ascultă şi o altă părere, chiar dacă are 5 ani sau 40. Poate că viaţa ţi l-a trimis în cale să-ţi dea o idee şi tu îţi astupi urechile cu orgoliul vârstei mijlocii şi fluturând experienţa ta de viaţă. Uită pentru 2 minute de cifra ta şi ignor-o pe a lui. Ai fi uimit să vezi că nu întâmplător ţi-a ieşit în cale.
Idei pentru orice vârstă, pentru un suflet tânăr şi fericit
1. Fă-ţi timp de tine şi în linişte notează-ţi experienţele cele mai importante din viaţa ta. În dreptul lor scrie ce ai învăţat bun de acolo şi cum poţi aplica asta în situaţii viitoare.
2. Vorbeşte cu copiii, cu tineri, adulţi, bătrâni. Lasă eticheta cu anii. Oamenii nu sunt un borcan cu dulceaţă pe care să lipeşti o dată de producţie şi expirare. Ascultă cu atenţie ce au de spus şi alege informaţiile care te pot ajuta şi rezonează cu tine. Ce nu ţi se potriveşte, lasă deoparte.
3. Uită de anul naşterii şi priveşte în mintea şi sufletul tău. Astea le poţi face tinere sau mature, după cum doreşti. Contează enorm atitudinea cu care ieşi în lume, nu ridurile de pe faţă sau tinereţea pielii. Dacă vrei să te angajezi, să-ţi schimbi drumul vieţii, să-ţi urmezi pasiunile, îmbracă haina unei atitudini potrivite şi nimeni nu te poate refuza sau să-ţi stea în cale.
Oamenii după o anumită vârstă sunt refuzaţi şi li se închid uşi în nas pentru că au o atitudine umilă şi disperată. Caută ce ai de oferit şi prezintă-te ca atare.
Cei tineri sunt refuzaţi şi priviţi cu scepticism pentru că au o atitudine neîncrezătoare şi nu ştiu exact ce vor. Dacă te consideri prea „mic”, fă-te mare, dar în gândire şi încredere. Caută la ce eşti bun, ce ai de oferit, ce vrei mai exact de la tine şi viaţa ta. Oamenii potriviţi care cred în tine, vor apărea pe parcurs.
4. Indiferent de vârstă, gândeşte-te că oricum într-o zi vei muri. Ce ai de pierdut dacă încerci să-ţi faci o viaţă care merită trăită şi povestită?
5. Începe azi. Viaţa nu e o doar o clipa mare si grasa, ci e mai degrabă o serie de mici momente, de episoade, care contruiesc în final un întreg plin de sens. Astăzi e alt episod şi e tot ce ştii sigur că ai şi există. Fă acum acel mic pas care te poate propulsa acolo unde vrei.
Şi cel mai important, indiferent unde eşti astăzi, dacă eşti pe culmile succesului sau în prăpastia disperării, ţine minte că nu ăsta e sfârşitul. Indiferent de vârstă, de probleme, de experienţele din viaţa ta, ai puterea să spui „Nu aşa se va termina povestea.” Vârsta, succesul sau eşecul, e doar la sfârşit. În momentul când se lasă cortina şi închizi ochii.
Îţi doresc ani plini de viaţă şi lecţii preţioase pe care să le înveţi de la alte suflete fără vârstă.
Raluca scrie și pe blogul său personal: entuziasm.ro.
21 de răspunsuri
big like la acest articol. nota 10+
Multumesc Andrey. 🙂
Foarte bun articolul. Multumesc. A venit intr-un moment in care ma gandeam ca nu voi reusi datorita varstei.
Multumesc Oana. Capul sus si inainte cu tupeu…:P Poti reusi indiferent de varsta.
Mi-a mers la inima articolul tau, Raluca. Inca ma lupt cu prejudecatile celor din jurul meu pentru ca refuz sa ma comport „conform varstei mele”. Mi-ai aratat ca sunt destui oameni care pot fi folositi ca exemple.
Problema intervine atunci cand cauti contraexemple pentru a te justifica.
Multumesc frumos Simona pentru apreciere si comentariu.
Nu trebuie sa te justifici. Lasa-i pe ei sa zica/faca/creada ce vor si tu arata-le CA SE POATE si nu conteaza varsta si alte prejudecati.
Multumesc!
Am implinit 62 de ani, pe care, inca, nu-i „simt” atatia, desi viata mi-a oferit destule…greutati:
– m-a parasit tata, cand aveam 8 luni; mamei i-a fost dificil sa ma creasca, dar nu m-a abandonat, doar, cand mi-a luat-o Dumnezeu, cand aveam mai multa nevoie de ea;
– nu am profesat ce mi-as fi dorit, pentru cateva sutimi lipsa la media de admitere, dar activitatea profesionala mi-am exercitat-o cu daruire, cat am putut mai bine, fiind si apreciata de pacienti…;
– dupa 5 ani, m-a parasit sotul, desi am facut tot posibilul ca fiul meu sa creasca cu ambii parinti, avand doua malformatii congenitale si stiind ce inseamna sa cresti doar cu mama;
– mi-a dat, totusi, Dumnezeu un al doilea sot, cum le-as dori tuturor doamnelor;
– mai m-a incercat EL, in urma cu 7 ani, cand am fost operata de tumora la un san, dar, MI-ajutat, fiind de natura benigna.
Cam aceasta a fost viata mea si-I multumesc ca sunt asa cum sunt!
Va doresc si dvs. sanatate, succes in activitate si va multumesc pentru tot ceea ce imi trimiteti.
HRISTOS A INVIAT!
Multumim pentru comenatariu si impartasirea unei bucatele din viata ta Reli. La multi ani inainte!
Bravo !!!!! De 3 ori bravo !!!!!Pentru ca ti-ai asumat crucea…pentru ca ai stiut sa lupti…pentru ca privind inapoi ai privirea indreptata spre Dumnezeu , care este si viitorul tau .Bravo ! Iti spune o femeie de 71 ani , care gandeste ca una de 100 si se comporta ca la 40 ani !
Va multumesc din suflet pentru apreciere. Va doresc sanatate, multi ani inainte!
Perfect adevarata afirmatia din finalul articolului :
” Varsta , succesul sau esecul , e doar la sfarsit . In momentul in care se lasa cortina si inchizi ochii . ” –
Multumesc pentru comentariu Maya. Succes!
Vârsta este în strânsă legătura cu educația.Eu susțin această idee a mea ,din proprie experiență.
Da Manuela, si asta e adevarat. Multumim pentru comenatariu. Zile pline de succes! 🙂
Foarte bun articolul, foarte utile comentariile – fiecare reprezinta inca o experienta din care putem invata. Citindu-l , mi-am amintit de melodia celor de la Pasarea Colibri: „Sfarsitul nu-i aici”. E perfect pentru cei ca mine care se considera acum intr-un impas, de fapt m-am considerat pana sa-l citesc. Multumesc!
Ne bucuram ca ti-a fost de folos Camelia. Succes!
Astazi implinesc 56 ani..Doamne..si stii ce? Ma simt de 35 ani..ma simt noua si curata pe interior..ma simt binecuvantata la o noua viata! Astazi am ales sa imi chem toate cunostintele…clientii..oamenii care au dat un plus de valoare vietii mele..pentru a le multumi in mod public …pentru ce au cladit in viata mea…sunt hotarata sa imi traiesc viata asa cum o vad eu..o iau de la inceput..si crede.ma ca reusesc! Am un vis..am o viziune..nu ma lovesc in varsta si reusesc sa duc pana la capat ce mi.am propus!Multumesc si felicitari!
Aurelia sunt convinsa ca vei reusi. Succes si multumim si noi !
Eu nu prea am ce comenta,si totusi,articolul este fff bun dar starea mea actuala este vecina cu depresia. Admir persoanele care pot gandi ca voi si care,,pot,,indiferent de varsta. Sper sa fac parte si eu din clubul vostru,cat mai repede ca nu ma mai suport nici eu!
Doina, multumim pentru apreciere.
Aminteste-ti ca orice ar fi, nu asta e sfarsitul si oricand lucrurile pot fi schimbate. Cu pasi mici.
Deja faci parte din clubul nostru, daca ti-ai dat seama ca vrei sa schimbi ceva. Poti si meriti , indiferent de varsta.
Noi oamenii cred ca suntem talentati in mod deosebit spre a gasi scuze ..